DEZVĂLUIRI VIDEO BOMBĂ: Deputat, omul Mafiei Pădurilor din Maramureş pentru Holzindustrie Schweighofer/ A pus mâna ilegal pe o suprafaţă cât Bucureştiul
Fostul vicepremier şi ministru de interne - gen. Gabriel Oprea
Deputatul de Maramureş Nuţu Fonta este implicat în afacerile cu păduri din zona Borşa, unde a pus mâna pe o suprafaţă aproape egală cu cea a Bucureştiului, scrie Ziua Bună Maramureş. O investigaţie Rise Project scoate la iveală legăturile între familia lui Fonta şi clanul interlop Butanu lemnul tăiat din zona Parcului Natural din Munţii Maramureşului ajungând la compania austriacă Holzindustrie Schweighofer.
Nuţu Fonta a fost ales deputat PP-DD, mai apoi a trecut la UNPR şi în prezent este la PMP. Fiica deputatului a fost cununată de fostul vicepremier şi ministru de interne, Gabriel Oprea, care a venit la nunta de la Borşa cu elicopterul Ministerului de Interne creînd un mare scandal, spune zbmm.ro.
Potrivit mărturiilor oamenilor din zonă, Nuţu Fonta ar fi pus mâna pe mai mult de 200 de hectare de pădure. O parte din terenuri au ajuns apoi la clanul Butanu condus de fraţii Grigore şi Toader Timiş din Borşa.
Pădurile care au ajuns la Nuţu Fonta şi la clanul Butanu aparţin însă în realitate altor persoane în baza unor decizii definitive ale justiţiei.
Între timp majoritatea au fost tăiate, după cum relevă reportajul realizat la faţa locului de Rise Project.
Defrişările masive au dus la inundaţii în zonă, iar efectul va dura 50-100 de ani.
Matei Mihaly, preşedintele Asociaţiei Compesorale Borşa, susţine că în cazul său ar fi vorba de 17.000 de hectare pe care le-a recâştigat în instanţă, dar din care a obţinut doar 20 la sută. Restul ar fi ajuns la deputatul Fonta şi la clanul Butanu.
O suprafaţă cât cea a capitalei României, Bucureşti, notează Rise Project.
Nimeni nu a intervenit până acum chiar dacă SRI a semnalat fenomenul şi a indicat clanul Butanu într-un raport trimis Parlamentului acum câţiva ani.
Alţi proprietari de terenuri au fost agresaţi de clanul Butanu, iar pădurile au fost luate pur şi simplu cu japca deNuţu Fonta şi clanul Butanu.
În prezent majoritatea pădurilor sunt tăiate, lemnul ajungând la Holzindustrie Schweighofer.
Ioan Roman, un alt proprietar de drept, are inclusiv înregistrări video în care e ameninţat de fraţii Timiş, acestea fiiind prezentate în reportajul video Rise Project.
Intervievat de Rise Project, Nuţu Fonta neagă iniţial că ar avea legături cu afacerea pădurilor din zonă. Pus în faţa actelor recunoaşte că soţia sa a vândut terenuri clanului Butanu, dar dă vina pe şoferul său între timp decedat.
Şi din acest moment apar informaţii interesante.
Familia lui Nuţu Fonta a pus mâna pe păduri folosindu-se de o anume Maria Chirdiş. Aceasta recunoaşte că a fost doar un paravan şi că habar nu are de tranzacţie şi spune că ea doar a cedat pădurile şoferului deputatului. Mai apoi o parte din terenuri au ajuns la soţia lui Fonta care împreună cu nevasta soferului le-a vândut clanului Butanu. Soţia şoferului spune că nu a luat nici un ban. Fonta se face că plouă când e întrebat de bani dând vina pe şofer, care între timp a decedat.
Interesant este că, în 2005, Fonta a trecut pe numele şoferului său o companie de transport şi exploatări silvice în valoare de 44 milioane de dolari, spune Rise Project.
Localnicii spun că şi şoferul a fost doar un paravan pentru afacerile deputatului. Tot ei mai spun că Fonta ar mai avea 237 de hectare de pădure în zonă.
Legăturile lui Nuţu cu clanul Butanu au mai fost devoalate în 2009 când 450 de jandarmi şi 200 de politişti au descins la Borşa pentru a ancheta aşa-numita afacere Buldozerul când au fost descoperite utilaje furate din Occident. Cel puţin unul din utilajele furate descoperite la clanul Butanu a fost transportat de un camion de la firma lui Fonta.
Fraţii Grigore şi Toader Timiş au stat doi ani la închisoare şi acum îşi continuă nestingheriţi afacerile cu păduri. Pare-se tot cu sprjinul lui Nuţu Fonta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu