POESIS - IOAN DRAGOŞ

Poem cu simţul răspunderii „m-am rătăcit în codrul urban o lamentaţie înăbuşită e halta asta care arde într-o sclipitoare viteză a nemişcării aţipit este gestul tău voluptos de zilele trecute dar poţi să te joci de-a muşcătura lămâii ca să-i laşi fără continuitate pe ceilalţi cu propriul gât înjugat la inelele logicii pot să înţeleg mirosul de tutun de pe coridor şi lectura ziarelor definiţia timpului s-a ofilit de la sine lumina e mică ce a fost ei citesc ce va fi coaja crapă şi din oglindă ei intră-n culise cu simţul răspunderii fără simţul răspunderii un poem în buzunarul tău stâng crescând cum o frunză m-am rătăcit în codrul urban la agenţia naţională aţipit este gestul tău voluptos visez că ameţesc de atâta vitalitate stins bolborosind în braţele tale” Logica merelor sălbatice „scenă de dimineaţă care nu se repetă de câteva zile nu poţi să opreşti gândul acesta fără sfârşit cu toată lumina atrăgându-te în nebănuite cotituri spre instrumente acorduri şi o logică ireal de frumoasă sunt în siguranţă pipăind zarurile din buzunar şi cartonul cărţii de identitate palmele tale înlănţuite în fagurele de beton focul violent şi apa graţioasă te apleci să-ţi ridici cuvintele căzute punem întrebările pe care nu le iubim hârtia arsă pe care te pregăteşti să urci aici se învaţă limba învingătorilor linguşitoare profesorii au început lecţia nu vreau să învăţ gândul mă atrage în nebănuite cotituri îţi aduc aceste cuvinte sărace cum mama demult în copilărie acoperite într-o batistă o mână de mere sălbatice” Puşkin şi inamicul „tocmai mi-am terminat plimbarea zilnică după deviza asumă-ţi riscul nu te baza pe şansă mă cuprind fiori dar aceşti fiori indică exact direcţia bună mătasea şi metalul sunet în scurgerea plăcerii au trăit şi au dat cu zarul spun cunoscătorii problema noastră este că nu avem un on off la inimioară uşa se prelinge uşor afară mi-am terminat plimbarea zilnică visând un bar cu multă animaţie cu un filtru de cafea mare şi frumos cu o sumedenie de mânere negre în acţiune şi un barman cu gesturi îndemânatice asumă-ţi riscul albastrul nu face zgomot e o culoare timidă fără gânduri ascunse fără grabă nu se aruncă brutal asupra privirii o lasă să vină fără să o grăbească gărzile fortăreţei slăbesc înfometate iar porţile zac deschise către inamic” Legea transparenţei coregrafice „pomii puţini se strâng ciudat unii în alţii scrie alexandru atenţi ca un pluton rătăcit dintr-o mare armată în palat se joacă un domino original trebuie să reamintim aici şi transparenţa coregrafică numeroşi cetăţeni au profitat de nepreţuite îndrumări sufletul colectiv generos este ascuns după cortină strigă george de unde se vede ce tupeu are hazardul misiunea omului este să îţi aducă aminte uşile şi ferestrele şi asta mai ales noaptea la capătul tunelului despre care nu mai pomeneşte nimeni şi totuşi nimic nu se petrece la întâmplare spune mircea fiecare zi îşi schimbă forma după căldura degetelor după fluturele fierbinte din capătul pleoapei unghiul de sprijin spaţiul atât de ciudat dintre clădiri de hârtie franjurii eleganţi ai aliajelor certitudini în lanţ ca în povestea cu hainele cele noi ale împăratului” Cifrul cămăşii şi beţişoarele jocului „închipuirea lucrează mai adânc decât apa fără întrebări întâmpin ziua ce vine pe o parte a mărului sunt dinţii tăi pe cealaltă fulgerul depărtării fascinaţia locului unde nu se află nimic doar beţişoarele colorate ale jocului fructe gata coapte şi viaţa ta ca o cămaşă proaspătă cu cifrul necunoscut închipuirea lucrează dar vă asigur că găsiţi un răspuns potrivit în tratatele de filozofie din raftul de jos laudă celor patru anotimpuri indiscutabile a scris petre stoica eşti purtată de val iar firimiturile s-au strâns în coşuri pentru săraci sunt pe o stradă tânără într-o călătorie ce se sfârşeşte când începe şi începe când se sfârşeşte ceilalţi vin şi dictează în timpul dictării apucă de ceafă cuvintele orice asemănare este întâmplătoare mă înarmez cu experienţa grădinarului mă bucur de toate prerogativele ţelinei mărarului pătrunjelului lacom umblu în desaga doldora de beţişoarele jocului firimiturile se strâng în coşuri” Iedera înalţă zidul „după ploaie în tablouri apar ciupercile trăiască intrările trăiască ieşirile au existat zilele au fost reale şi îţi vei aminti de asta încerc să vorbesc în limbi pricepute ei trec prin livadă şi nu ştiu toate aceste detalii mă aşez la cuvântul masă pe cuvântul scaun şi încep să scriu iluzioniştii se aşează la masa de joc fac cărţile după perdele căzute pe gânduri comenzile vin una după alta cum spune matei roata a fost inventată şi noi trebuie s-o dăm câteva momente de-a dura cărţile au fost scrise şi noi trebuie să ne punem numele pe ele mistreţii au fost împuşcaţi şi noi trebuie să ne fotografiem cu piciorul pe burţile lor rebelul a fost ghilotinat şi noi trebuie să-l legăm la ochi toamna vine sub formă de repetiţie trăiască intrările trăiască ieşirile netezeşti febra complice a cărţii liniştea dorinţei întorci pagina nu-i târziu să o scrii la capătul zidului ierburi agăţătoare unde stau aparenţele toate” Luca şi radarul „ar trebui multe vieţi ca să faci una ca lumea liniştea nu e deloc un lucru simplu viaţa se complică pe măsură ce se îmbogăţeşte visele pulsiunile mecanismele de apărare încuietori în care cheia nu se răsuceşte cu uşurinţă eva l-a învăţat pe adam lucrul bun mere crude în servietă de aceea îţi spun după luca şapte cu patruzeci şi şapte păcatele ei cele multe sunt iertate căci a iubit mult dar cui i se iartă puţin iubeşte puţin liniştea nu e deloc un lucru simplu minunăţii ascunse-n poşetă dreptul trupurilor la artificiu şi joc desene pe un vas grecesc ca să fie adorabilă îi ajunge să fie ea însăşi bărbaţii suflă şi acum în palmele ce le-au stat încleştate pe armele vânătorii chiar şi aici pe scaunul frizerului te-ajunge perfecţiunea radarului m-am înfruptat din măreţia lumească din semănătura pământească dar mi-a fost mereu foame”