Poem de VASILE DAN MARCHIȘ

Într-o țară în care
unii plâng de fericirea că sunt bogați,
alții prin nevoia că sunt săraci,
alții că sunt bolnavi,
iar alții prin satisfacția că s-au însănătoșit,
într-un cuvânt, toți plângând,
n-au învățat nici bunele maniere prin care
să știe cât se cade să plângă,
mai mult sau mai puțin,
pentru a nu crea impresia că o fac
sau că se opresc din orgoliu
sau din considerația față de celălalt de lângă el
(care de asemenea plânge pentru un anumit motiv)
cum că celui bogat i se cade sau nu
a plânge mai mult ca cel sărac,
iar celui sănătos i se cade sau nu

a plânge mai mult ca cel bolnav…

Dar să învățăm măcar

bunul simț de a nu mai plânge de fericire,
lângă cei ce plâng de durere…