Poezii de Bogdan Andrei CHINDRIŞ

INCERTITUDINE / IUBIRE ADOLESCENTINĂ

 Tu m-ai sărutat

Şi eu am rămas mut.

Rătăcit între vise deşarte

În faţa ta stăteam

Iar tu ai dispărut

Crezând că mă temeam

Fără să ştiu unde te-ai dus

Sau unde ne ducem…

Gânduri mă trăgeau de haine

Gata să mi le rupă

Şi tu erai un gând

Şi altul eram eu

Şi ca să scap de toate

Cu inima apăsată

În seri tulburi la Dionis

Găsesc refugiul meu

Mă trezesc într-o altă vreme

În aceeaşi lume.

Sărutul ce mi-ai dat

De pe buze nu s-a dus

De timp, se pare m-am pierdut

Dar oare şi de tine?

Oare-am greşit şi-acum

Sunt numai un strigoi?

Te privesc acum cu alţi ochi

Decât privesc la lume

Ştiu cine eşti tu,

Dar oare cine suntem noi?

GÂND DE DOLIU

 Acum că uşa s-a închis şi că se stinge focul,

Acum că sorţii noştri şi-au pierdut răbdarea,

Trebuie singur în lume să-mi caut norocul

Căci lumina i-a apus, stingând deodată zarea .

Acum că-i scriu cu mâna morţii cântec,

Să-i trimit sufletului şoapte de-alinare

Tu cauţi Sori pe cer şi flori pe pântec

Şi dai negreşit destinului ascultare.

Acum că timpul dispersat ce l-am pierdut

Singur îl adun la loc într-o strigare

Acum trebuie să uit ce ne-a durut

Şi cât am stat în chin de dor şi jale.

LACRIMILE PĂCĂTOSULUI

 Oare e ceva mai înfricoşător decât lacrimile păcătosului?

Strigătul disperat ce zace în orbitele lui,

Ochii întunecaţi bocind pierderea destinului

Oare nu sunt în stare să rupă inima oricui?

Oare e ceva mai rece, ceva mai întunecat?

Să îngheţe mai tare sângele în vine

Decât paşii lui temători prin mulţime

Tremurând, purtându-şi sufletul pătat

Oare e ceva mai sumbru sau mai negru?

Decât sunetul lacrimilor căzute

Spulberând atâtea stele mute

Încât nici văzduhul nu mai are centru

Oare e ceva mai înfiorator decât jaletul lui?

Având chipul desfigurat de umbre

Purtându-şi rănile deschise oriunde

Nu. Nu e nimic mai groaznic decât lacrimile păcătosului.

VINA

 Am omorât un om.

A nu ştiu câta oară

Cu sânge rece, într-un moment de nebunie.

S-a zbătut cu râvnă,

Însă a fost zadarnic

Căci l-am străpuns cu lama

De nenumărate ori.

Între pereţii murdari ai camerei

Zace trupul pătat de sânge

Nu respiră, întins la pământ nu-l ştie nimeni.

M-am omorât pe mine.

A nu ştiu câta oară

Cu sânge rece, într-un moment de nebunie.

 IUBITO…

 Iubito, nu ne ştim, dar eu te văd în toate

Te caut de prima dată când te-am zărit

Oferind la nesfârşit

Iubirea-mi fiecăreia din ele.

CUVÂNTUL

 În odaia ferecată

Fără de loc sau de ceas

Sting cuvintele şi şoapte

Ca să capăt al meu glas,

Căci am ajuns mut şi tare

Îmi e teamă de cuvânt,

N-am glas ca să îl invoc sau

Glas ca să pot să îl cânt.

Cuvântul, acel ce poate

Da viaţă şi învia

Ne-auzit, i-ascuns de şoapte

S-acopere taina sa.

Vorbe deşarte mă-ncearcă

Să le invoc pe pământ,

Dar le-nchid în asurzire

S-aud doar al meu cuvânt.

LUNA

 Acum c-amurgul s-a lăsat şi-nvăluie tăcerea

Pe tot Pământul ce-n cearşaf de umbră s-a culcat,

Acum pot iar, iubita mea, să îmi alin durerea

De ultima dată când zorii-n cer mi te-au furat.

Să-ţi văd chipul imaculat şi trupul de lumină

Să ne privim în ochi, să-ţi spun visul ce l-am visat

Tu ai venit să fii a mea, să fim noi împreună

Şi până-n cel din urmă ceas în unul ne-am aflat.

Îţi spun că trec peste destin, chiar dacă nu mă lasă

Şi-am să ofer inimii tale chiar suflarea mea!

Eu m-am certat cu Soarele ca tu să-mi fii mireasă

Să-mi deschidă poarta spre Cer, a-ţi cere mâna ta.

Şi m-aş lupta cu norii-ţi jur

Care la miez de noapte, te-ascund, mârşavi în mantii negre de privirea mea

Şi-mi râde inima, atunci când printre şoapte

Descoperi în nopţi mute-o parte din culoarea ta.

Eu ca să-ţi ating trupul

O, tu, muză sublimă

Eu să te strâng la pieptu-mi la ce n-aş renunţa?

Aş trece şi prin flăcări, m-aş ridica-n lumină

Să fiu una cu tine, să fii numai a mea.

LA CAPĂTUL DRUMULUI DE PIATRĂ

 La capătul drumului de piatră, casa iubirii noastre

Şi tu m-aştepţi la poarta vieţii

În ochi cu lacrimi de cristal

Eu mă-ntorc istovit de dor, din luptă, de la oaste

Desculţ, făr’ de-uniformă, de armă sau de cal.

Chipul ţi l-am purtat în piept şi cântecul în minte

Şi-am trecut spre iubirea ta prin foc şi peste scrum

Şi am răpus orice duşman, chiar şi rănit în suflet

Cu gândul că ai să m-aştepţi la capătul de drum.

GÂND DE DOR

Când văzduhul meu e limpede şi clar,

Mă gândesc la tine.

Şi dacă lumea se sfârşeşte, începutul ne aşteaptă

Tu mângâi cu tandreţe culorile din mine,

Iar timpul ne dansează-n jur, nouă,

Stanele de piatră.