Ziua internațională
fără carne ("Journée Internationale sans viande"/"Meatout
Day") este marcată la 20 martie. Această zi a fost lansată în 1985 de
Asociația americană pentru drepturile
animalelor, FARM, care militează pentru o alimentație
fără produse de origine animală și
din respect pentru animale, pentru conservarea planetei și îmbunătățirea
sănătății populației, potrivit www.meatout.org.
Aniversată la început doar pe continentul american, a câștigat repede teren și pe alte continente, devenind cea mai mare campanie de educare
și informare a populației asupra produselor alimentare. Această zi
este puternic susținută prin numeroase
campanii, prin care se militează pentru o dietă fără produse de origine
animală.
Ziua internațională
fără carne reprezintă una de conștientizare
a stilului de viață fără carne, care își propune să încurajeze vegetarianismul și să determine oamenii să descopere un alt
mod de viață, cu repercusiuni benefice
la nivelul sănătății. Este o zi în care
este promovată o nutriție fără carne,
iar acțiunile organizate cu acest
prilej urmăresc să-i îndrume pe cei dispuși
să treacă la o dietă bazată pe fructe, legume, cereale și leguminoase.
Dieta vegetală reprezintă un regim alimentar alternativ
viabil pentru organism, deoarece este capabilă să ofere cantități suficiente de nutrienți esențiali
tuturor etapelor de creștere și dezvoltare. Vegetarianismul poate crește longevitatea, îmbunătățește
funcționarea sistemului imun și reduce semnificativ riscul de apariție a diverselor boli. Din ce în ce mai mulți oameni îmbrățișează acest mod de viață fiind conștienți că o dietă vegetariană echilibrată și diversificată, fără carne, poate asigura
necesarul de substanțe nutritive de
care are nevoie organismul.
Ziua internațională
fără carne este marcată printr-o serie de conferințe, cursuri de gătit, degustări de produse alimentare
vegetariene și distribuirea de pliante
menite să ajute la descoperirea că această metodă de hrănire poate fi una
sănătoasă și în egală măsură poate duce
la salvarea multor animale de la sacrificare.
AGERPRES/(Documentare
— Suzana Cristache Drăgan, editor: Cristian Anghelache, editor online: Adrian
Dădârlat)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu