CARE SUNT DREPTURILE
COPILULUI:
- respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;
- egalitatea şanselor şi nediscriminarea;
- responsabilizarea părinţilor cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti;
- primordialitatea responsabilităţii părinţilor cu privire la respectarea şi garantarea drepturilor copilului;
- descentralizarea serviciilor de protecţie a copilului, intervenţia multisectorială şi parteneriatul dintre instituţiile publice şi organismele private autorizate;
- asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate pentru fiecare copil;
- respectarea demnităţii copilului;
- ascultarea opiniei copilului şi luarea în considerare a acesteia, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate;
- asigurarea stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi educarea copilului, ţinând cont de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică, în cazul luării unei măsuri de protecţie;
- celeritate în luarea oricărei decizii cu privire la copil;
- asigurarea protecţiei împotriva abuzului, neglijării, exploatării şi oricărei forme de violenţă asupra copilului;
- interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului în corelaţie cu ansamblul reglementărilor din această materie.
Copilul are dreptul la stabilirea şi păstrarea identităţii
sale. Copilul este înregistrat imediat după naştere şi are de la această dată
dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o cetăţenie şi, dacă este posibil, de
a-şi cunoaşte părinţii şi de a fi îngrijit, crescut şi educat de aceştia.
Dacă se constată că un copil este lipsit, în mod ilegal, de
elementele constitutive ale identităţii sale sau de unele dintre acestea,
instituţiile şi autorităţile publice sunt obligate să ia de urgenţă toate
măsurile necesare în vederea restabilirii identităţii copilului.
Copilul şi părinţii săi au dreptul de a obţine şi de a
întreţine relaţii personale constante. Aceste relaţii personale nu pot fi
restrânse sau excluse decât atunci când acest lucru este necesar în interesul
superior al copilului.
Atunci când nu este în interesul superior al copilului să
întreţină relaţii personale nesupravegheate cu unul dintre cei 2 părinţi ai
săi, se ia în considerare posibilitatea de întreţinere a unor relaţii personale
sub supraveghere sau a altor forme de relaţii personale cu acest părinte.
Dreptul copilului de a fi informat, consultat şi de a-şi
exprima opinia
Un copil considerat conform dreptului intern că are
suficient discernământ are dreptul, exceptând cazul în care ar fi în mod evident
contrar interesului său superior:
– să primească orice informaţie relevantă;
– să fie consultat;
– să îşi exprime opinia.
Opiniilor şi dorinţelor, precum şi sentimentelor constatate
trebuie să li se acorde atenţia cuvenită.
Copilul are dreptul
la libertate de exprimare
Copilul are dreptul la libertate de exprimare. Libertatea
copilului de a căuta, de a primi şi de a difuza informaţii de orice natură,
care vizează promovarea bunăstării sale sociale, spirituale şi morale,
sănătatea sa fizică şi mentală, sub orice formă şi prin orice mijloace la
alegerea sa, este inviolabilă.
Părinţii sau, după caz, alţi reprezentanţi legali ai
copilului, persoanele care au în plasament copii, precum şi persoanele care,
prin natura funcţiei, promovează şi asigură respectarea drepturilor copiilor au
obligaţia de a le asigura informaţii, explicaţii şi sfaturi, în funcţie de
vârsta şi de gradul de înţelegere al acestora, precum şi de a le permite să îşi
exprime punctul de vedere, ideile şi opiniile.Părinţii nu pot limita dreptul
copilului minor la libertatea de exprimare decât în cazurile prevăzute expres
de lege.
În orice procedură judiciară sau administrativă care îl
priveşte, copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea
copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. Cu toate acestea, poate fi ascultat
şi copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă
apreciază că audierea lui este necesară pentru soluţionarea cauzei.
Copilul care a împlinit vârsta de 16 ani are dreptul să îşi
aleagă singur religia
Părinţii îndrumă copilul, potrivit propriilor convingeri, în
alegerea unei religii, în condiţiile legii, ţinând seama de opinia, vârsta şi
de gradul de maturitate a acestuia, fără a-l putea obliga să adere la o anumită
religie sau la un anumit cult religios.
Religia copilului care a împlinit 14 ani nu poate fi
schimbată fără consimţământul acestuia; copilul care a împlinit vârsta de 16
ani are dreptul să îşi aleagă singur religia. Atunci când copilul beneficiază
de protecţie specială, persoanelor în îngrijirea cărora se află le sunt
interzise orice acţiuni menite să influenţeze convingerile religioase ale
copilului.
Copilul are dreptul
la liberă asociere și libertatea de întrunire paşnică
Copilul are dreptul la liberă asociere în structuri formale
şi informale, precum şi libertatea de întrunire paşnică, în limitele prevăzute
de lege.Copilul aparţinând unei minorităţi naţionale, etnice, religioase sau
lingvistice are dreptul la viaţă culturală proprie, la declararea apartenenţei sale
etnice, religioase, la practicarea propriei sale religii, precum şi dreptul de
a folosi limba proprie în comun cu alţi membri ai comunităţii din care face
parte.
Ambii părinţi sunt
responsabili pentru creşterea copiilor lor. Un părinte nu poate renunţa la
autoritatea părintească
Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor
părinteşti trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului şi să
asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în special prin
îngrijirea acestuia, prin menţinerea relaţiilor personale cu el, prin
asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale, precum şi prin
reprezentarea sa legală şi administrarea patrimoniului său.
În situaţia în care ambii părinţi exercită autoritatea
părintească, dar nu locuiesc împreună, deciziile importante, precum cele
referitoare la alegerea felului învăţăturii sau pregătirii profesionale,
tratamente medicale complexe sau intervenţii chirurgicale, reşedinţa copilului
sau administrarea bunurilor, se iau numai cu acordul ambilor părinţi.
Ambii părinţi, indiferent dacă exercită sau nu autoritatea
părintească, au dreptul de a solicita şi de a primi informaţii despre copil din
partea unităţilor şcolare, unităţilor sanitare sau a oricăror altor instituţii
ce intră în contact cu copilul.
Un părinte nu poate renunţa la autoritatea părintească, dar
se poate înţelege cu celălalt părinte cu privire la modalitatea de exercitare a
autorităţii părinteşti, Se consideră motive întemeiate pentru ca instanţa să
decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte
alcoolismul, boala psihică, dependenţa de droguri a celuilalt părinte, violenţa
faţă de copil sau faţă de celălalt părinte, condamnările pentru infracţiuni de
trafic de persoane, trafic de droguri, infracţiuni cu privire la viaţa sexuală,
infracţiuni de violenţă, precum şi orice alt motiv legat de riscurile pentru
copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorităţii
părinteşti.
În cazul existenţei unor neînţelegeri între părinţi cu
privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti,
instanţa judecătorească, după ascultarea ambilor părinţi, hotărăşte potrivit
interesului superior al copilului.
Părinţii sunt
obligaţi să solicite asistenţă medicală pentru a asigura copilului cea mai bună
stare de sănătate
Copilul are dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de
sănătate pe care o poate atinge şi de a beneficia de serviciile medicale şi de
recuperare necesare pentru asigurarea realizării efective a acestui drept.
Accesul copilului la servicii medicale şi de recuperare,
precum şi la medicaţia adecvată stării sale în caz de boală este garantat de
către stat, costurile aferente fiind suportate din Fondul naţional unic de
asigurări sociale de sănătate şi de la bugetul de stat.
Organele de specialitate ale administraţiei publice
centrale, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi orice alte
instituţii publice sau private cu atribuţii în domeniul sănătăţii sunt obligate
să adopte, în condiţiile legii, toate măsurile necesare pentru:
a) reducerea mortalităţii infantile;
b) asigurarea şi dezvoltarea serviciilor medicale primare şi
comunitare;
c) prevenirea malnutriţiei şi a îmbolnăvirilor;
d) asigurarea serviciilor medicale pentru gravide în
perioada pre- şi postnatală, indiferent dacă acestea au sau nu au calitatea de
persoană asigurată în sistemul asigurărilor sociale de sănătate;
e) informarea părinţilor şi a copiilor cu privire la
sănătatea şi alimentaţia copilului, inclusiv cu privire la avantajele
alăptării, igienei şi salubrităţii mediului înconjurător;
f) dezvoltarea de acţiuni şi programe pentru ocrotirea
sănătăţii şi de prevenire a bolilor, de asistenţă a părinţilor şi de educaţie,
precum şi de servicii în materie de planificare familială;
g) verificarea periodică a tratamentului copiilor care au
fost plasaţi pentru a primi îngrijire, protecţie sau tratament;
h) asigurarea confidenţialităţii consultanţei medicale
acordate la solicitarea copilului;
i) derularea sistematică în unităţile şcolare de programe de
educaţie pentru viaţă, inclusiv educaţie sexuală pentru copii, în vederea
prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii
minorelor.
(4) Părinţii sunt obligaţi să solicite asistenţă medicală
pentru a asigura copilului cea mai bună stare de sănătate pe care o poate
atinge şi pentru a preveni situaţiile care pun în pericol viaţa, creşterea şi
dezvoltarea copilului.
(5) În situaţia excepţională în care viaţa copilului se află
în pericol iminent ori există riscul producerii unor consecinţe grave cu
privire la sănătatea sau integritatea acestuia, medicul are dreptul de a
efectua acele acte medicale de strictă necesitate pentru a salva viaţa copilului,
chiar fără a avea acordul părinţilor sau al altui reprezentant legal al
acestuia.
(6) Vizitele periodice ale personalului medical de
specialitate la domiciliul gravidelor şi al copiilor până la împlinirea vârstei
de un an sunt obligatorii, în vederea ocrotirii sănătăţii mamei şi copilului,
educaţiei pentru sănătate, prevenirii abandonului, abuzului, neglijării,
exploatării şi oricărei forme de violenţă asupra copilului.
Părinţii au obligaţia să solicite autorităţilor competente
acordarea alocaţiilor, indemnizaţiilor pentru creșterea
copiilor. Copilul are dreptul de a beneficia de asistenţă socială şi de
asigurări sociale, în funcţie de resursele şi de situaţia în care se află
acesta şi persoanele în întreţinerea cărora se găseşte.
În cazul în care părinţii sau persoanele care au, potrivit
legii, obligaţia de a întreţine copilul nu pot asigura, din motive independente
de voinţa lor, satisfacerea nevoilor minime de locuinţă, hrană, îmbrăcăminte şi
educaţie ale copilului, statul, prin autorităţile publice competente, este
obligat să asigure acestora sprijin corespunzător, sub formă de prestaţii
financiare, prestaţii în natură, precum şi sub formă de servicii, în condiţiile
legii.
Părinţii au obligaţia să solicite autorităţilor competente
acordarea alocaţiilor, indemnizaţiilor, prestaţiilor în bani sau în natură şi a
altor facilităţi prevăzute de lege pentru copii sau pentru familiile cu copii.
Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a
informa părinţii şi copiii în legătură cu drepturile pe care le au, precum şi
asupra modalităţii de acordare a drepturilor de asistenţă socială şi de
asigurări sociale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu