New York Times – Dilema Europei Centrale: Macron sau Orban?!

La sfârșitul lui 2016, mulți europeni au fost cuprinși de disperare în urma Brexitului și a victoriei lui Donald Trump în alegerile din SUA. Europenii se împăcaseră cu ideea că momentul de glorie al Uniunii Europene în istorie se încheiase. Șase luni mai târziu, nimic nu e diferit, cu toate astea, totul s-a schimbat.

Sondajele de opinie arată că un număr tot mai mare de europeni mizează pe UE. Economiile de pe continent s-au îmbunătățit, scorul populiștilor olandezi a fost foarte slab, iar susținătoarea conceptului de ”hard Brexit”, Theresa May, a fost umilită de rezultatele alegerilor britanice din această lună. Aceste evenimente i-au convins pe mulți europeni că UE primește o a doua șansă și că va profita de acest lucru.

Victoriile decisive ale lui Emmanuel Macron în Franța — mai întâi în alegerile prezidențiale din mai și apoi în alegerile parlamentare de săptămâna trecută — pe baza unei platforme pro-Europene au determinat mulți europeni să creadă că riscurile dezintegrării UE par să fi trecut și că ne îndreptăm mai degrabă către o integrare sporită a continentului. Speranța unioniștilor e că reformele lui Macron în domeniul pieței muncii din Franța vor determina Germania să investească mai mult în economiile zonei euro. Între timp, apar noi planuri privind o creștere a bugetelor de apărare ale Europei.

Deși optimismul e foarte prezent în Europa de Vest, Estul a rămas lipsit de entuziasm. Șansele ca est-europenii să iasă din UE — așa cum implorase recent fostul președinte ceh Vaclav Klaus  — rămân în continuare la fel de mari ca și posibilitatea ca Vladimir Putin să piardă alegerile de anul viitor, dar mulți est-europeni sunt sceptici în privința eforturilor franco-germane de a reorganiza Europa. De ce?

Răspunsul este evident. Guvernele din Polonia și Ungaria să tem că dacă UE va continua pe drumul integrării, regimurile lor iliberale vor fi puse în pericol, în timp ce mulți est-europeni se tem că în urma inițiativelor Macron-Merkel va rezulta o Europă cu două viteze, iar ei vor deveni cetățeni de rangul doi.

Majoritatea Europei Centrale nu este în zona Euro — Bulgaria și România nu sunt nici măcar în Schengen — iar multe țări din regiune au economii competitive datorită salariilor și taxelor mici. Așadar, temerile politicienilor din Europa Centrală și a unor investitori din Vestul Europei țin de faptul că anumite politici promovate de Macron în campanie, precum armonizarea impozitelor în toată Europa, sau penalizarea țărilor care exportă mână de lucru ieftină, ar putea să distrugă modelul de afaceri al Europei Centrale.

Deși majoritatea elitelor est-europene îl privesc pe Macron cu suspiciune, unii susțin că politicile salariilor mici sunt principalul motiv pentru migrația forței de muncă din regiune. În unele țări, peste 10% din populație muncește afară. FMI estimează că dacă nivelul migrației din regiune se menține, Centrul, Estul și Sudul Europei vor pierde cam 9% din PIB între 2015 și 2030.

Cu toate acestea, deși strategia Merkel-Macron e o provocare pentru economia Europei Centrale, realitatea unei Europe cu două viteze reprezintă un risc strategic.

Puține lucruri au provocat nemulțumirea est-europenilor privind riscul de a deveni cetățeni de mâna a doua mai bine decât scandalul ”dublurilor standarde” pentru mâncare. Consumatorii est-europeni au aflat că anumite produse, Nutella de exemplu, au un gust diferit în Austria comparativ cu Ungaria. De ce? Testele au demonstrat că brandurile multinaționale uneori folosesc ingrediente mai ieftine în mâncarea vândută la est de vechea cortină de fier. Companiile susțin că schimbă ingredientele pentru a se conforma gusturilor locale, dar ministrul agriculturii din Republica Cehă a ilustrat ce aveau mulți pe suflet când a declarat că Estul s-a săturat să fie “coșul de gunoi al Europei”.

Rezistența Central Europeană la noua axă Berlin-Paris ar putea să genereze un ”gust” European cu totul nou. Aceste țări trebui să aleagă acum între integrare mai puternică pe baza termenilor stabiliți de Franța și Germania, sau marginalizare politică — iar temerile unei Europe cu două viteze devin tot mai reale.

Din nefericire, turnura iliberală din Ungaria și Polonia — marcată de încercările de a controla justiția, de a pune trusturile media independente cu botul pe labe, de a interveni în societatea civilă (să nu mai menționăm retorica naționalistă a politicienilor) — a forțat multe state Occidentale să ignore nemulțumirile venite din Europa Centrală, chiar dacă unele sunt perfect legitime.

Criza refugiaților e un bun exemplu. Pentru Vest-Europeni, refuzul polonezilor, cehilor și al ungurilor de a accepta cotele de refugiați stabilite în 2015 demonstrează faptul că statele est-europene nu au solidaritatea necesară Uniunii Europene. Pe de cealaltă parte, Est Europenii susțin pe bună dreptate că argumentul solidarității nu trebuie să fie mai presus de un mandat democratic, iar întrebarea existențială privind ”cine aparține unei comunități” trebuie lămurită de guverne alese democratic. Problema e că limbajul isteric anti-refugiați al Ungariei ne-a adus într-un punct în care Europenii ignoră îngrijorările legitime ale Europei Centrale, deoarece presupun la grămadă că aceste temeri sunt nimic altceva decât manifestări de naționalism.

Cu toate astea, deși țările Europei Centrale sunt confruntate cu provocări identice, acestea nu le confruntă împreună. Visul unei Europe Centrale unite, idealul ce a sta la baza creării Grupului de la Vișegrad, în 1991, nu mai există. Doi membri ai grupului, Republica Cehă și Slovacia, încearcă să se distanțeze de ceilalți doi, Ungaria și Polonia, țări care atacă permanent Uniunea Europeană. Totuși, chiar dacă Ungaria și Polonia sunt ostile Bruxelles-ului, ele sunt divizate când vine vorba de relațiile cu Rusia.

Guvernele regiunii confruntate cu tentativa de reorganizare europeană Macron-Merkel vor trebui să aleagă între o integrare sporită a Uniunii Europene, sau un viitor în care Europa Centrală e tot mai marginalizată. E o alegere între Emmanuel Macron și Viktor Orban, prim-ministrul ultra-naționalist al Ungariei. Lumea încă nu s-a decis pe ce cale va merge. Cu toate astea, experiența Europei Centrale din secolul 20, care poate fi rezumată prin proverbul: “Dacă nu ești la masă, ești în meniu”, ne sugerează calea de urmat.

Autorul acestui articol, Ivan Krastev, este președintele Centrului pentru Strategii Liberale din Sofia și cercetător la Institutul pentru Științe Umaniste din Viena