Președintele
Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a reamintit aleșilor județeni
faptul că, la ședința ordinară din luna iulie, executivul CJ i-a
oferit lui Lucian Morar drapelului județului,
care să îi amintească de anul petrecut în instituția
județeană. ”Pe Lucian Morar îl
consider, în continuare, un partener al administrației județene. Personal,
consider că este extrem de important ca legătura între Județul Maramureș,
Consiliul Județean și administrațiile
locale să fie una extrem de strânsă, să există colaborări. Îi urăm mult succes
în funcția pe care a ales-o, de primar
al orașului Ulmeni, cu proiecte care să
le și finalizeze în acest mandat,
referindu-mă aici în mod special la podul peste Someș, între Ulmeni și
Chelința”, a precizat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.
Următoarele cinci proiecte ale ordinii de zi au avut ca temă
centrală Aeroportul Internațional
Maramureș. A fost aprobată rectificarea
bugetului de venituri și cheltuieli al
aerogări, precum și amplasamentul ce
constituie Coridorul de expropriere a lucrării de utilitate publică. Totodată,
s-a votat documentația necesară în
vederea selecției membrilor în
Consiliul de Administrație la
Aeroportul Internațional ”Maramureș”.
La proiectul șapte
al ordinii de zi, consilierul județean
Liliana Moga a fost propusă și votată
de colegi pentru a fi reprezentantul Consiliului Județean Maramureș în
Adunarea Generală a Asociației ”Agenția de Management Energetic Maramureș”, funcție
deținută de fostul consilier județean, Sorin Petean.
Alte proiecte votate de plen au vizat aprobarea contribuției Consiliului județean la diferite acțiuni
finanțate din rezerva bugetară,
stabilirea componenței Comisiei pentru
protecția copilului, dar și includerea în terenul public al județului Maramureș
a unor terenuri adiacente drumurilor județene
situate pe traseul aferent proiectului ”Reabilitare Drumul Nordului – Maramureș, etapa I”.
Punctele suplimentare au făcut referire la încheierea
Acordului de colaborare pentru organziarea și
desfășurarea activităților aniversare dedicate Centenarului
României 1918 – 2018, aprobarea proiectului ”Reabilitare Drumul Nordului –
Maramureș, etapa I”, finanțat prin POR 2014 – 2020, cu cheltuielile
aferente, dar și modificarea statului
de funcții al Bibliotecii județene ”Petre Dulfu” Baia Mare, al Școlii Populare de Artă ”Liviu Borlan” Baia
Mare și al Muzeului județean de Etnografie și Artă Populară Baia Mare.
CJMM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu