Prof. Simion Iuga deschide
lucrările simpozionului. Alături: preşedintele Academiei Române, Ionel Valentin
Vlad, primarul Ştefan Iuga, acad. Al. Surdu şi prof. Nicolae Iuga.
• Simpozionul Naţional – Săliştea de
Sus 2017 – Ediţia a IX-a •
În
ultima vreme, oraşul Săliştea de Sus a devenit punctul zero al culturii din
această parte de ţară. Şi în acest an Simpozionul “Cultură şi civilizaţie
românească în Maramureş”, desfăşurat în perioada 13 – 14 august 2017, s-a
bucurat de prezenţa unor academicieni în frunte cu preşedintele Academiei
Române, domnul Ionel Valentin Vlad. Conducerea oraşului Săliştea de Sus
avându-l ca devotat susţinător a generoasei idei pe ec. Ştefan Iuga, primarul
oraşului, a făcut tot ce i-a stat în putere ca atmosfera manifestării să fie în
acord cu peisajul. Adică minunată.
Mi-a fost drag să aud din partea celor invitaţi cuvinte de apreciere pentru
asigurarea unui confort material şi intelectual. Academia Română a fost
recunoscătoare bunei organizări aşa că Primăria şi primarul Ştefan Iuga au
primit Diplome de Excelenţă din partea ei. Acad. Alexandru Surdu,
vicepreşedinte al Academiei Române, a spus să se audă: “Puţini primari sunt
atât de vrednici ca Ştefan Iuga. Este curajos şi tenace şi pentru cultură”. Nu
uit a spune că profesorul Simion Iuga, arhitectul acestei manifestări de
anvergură a primit o Diplomă de Excelenţă din partea Academiei Române, Filiala
Cluj.
Prof. dr. Vasile Iuga,
Cetăţean de onoare al aşezării
Prima zi
a manifestării a debutat cu un moment solemn: acordarea titlului de Cetăţean de
Onoare al localităţii Săliştea de Sus acad. Emil Burzo şi prof. dr. Vasile Iuga
născut în Săliştea de Sus. Un maramureşean autentic. Un amestec de tenacitate
şi sensibilitate. Ziua întâi s-a desfăşurat la Pensiunea Seki, ca de fiecare
dată primitoare şi atentă cu invitaţii. Au urmat comunicările ştiinţifice
susţinute de academicieni, profesori universitari din Bucureşti, Cluj, Baia
Mare, profesori şi cercetători din Maramureş. Fiecare lucrare expusă în cele
două secţiuni a conţinut idei importante, afirmate în premieră, care au stat
sub semnul culturii şi civilizaţiei româneşti. Se ştie că preţioasele gânduri
fac obiectul, în fiecare an, a unui volum coordonat de profesorul Simion Iuga.
Şirul comunicărilor a început cu discursul ştiinţific al preşedintelui
Academiei Române care a subliniat apăsat rolul Centenarului Marii Uniri în
destinul poporului român, proiectele academice care doresc a stârni energiile
naţionale. De altfel, Academia Română a tras un semnal de alarmă pentru a face
gesturi mature şi trainice pentru ca această Sărbătoare să nu fie copleşită de
festivism. Apoi, acad. Emil Burzo, preşedintele Filialei Cluj a Academiei
Române a vorbit despre împlinirea a 125 de ani de la prezentarea Memorandului
Curţii Imperiale de la Viena, decupând figura aparte a lui Gavril Man de
Boiereni.
Acad. Al. Surdu a impus
moda pălăriilor la Sălişte: dr. Ilie Gherheş,
acad. Al Surdu (vicepreşedintele Academiei Române) şi Gheorghe Pârja
acad. Al Surdu (vicepreşedintele Academiei Române) şi Gheorghe Pârja
Mi-a
atras atenţia comunicarea acad. Alexandru Surdu “Supravieţuirea prin tradiţie”,
o profundă meditaţie asupra acestei lacrimi a trecutului. “Dacă ţi-ai pierdut
tradiţia îţi pierzi identitatea. Dacă asculţi muzica şi nu o cânţi înseamnă că
ai pierdut-o”, spunea academicianul. Constată diluarea limbii literare. Chiar
propune titrarea filmelor care ar putea stopa acest trist fenomen. Evocă
blestemul aromânilor. Moda nu este altceva decât stricarea tradiţiei. În ultima
vreme, ochiul magic al ideilor curajoase se numeşte Dan Dungaciu. Ne-a vorbit
despre geopolitica Ortodoxiei azi. De la reactivarea Mitropoliei Basarabiei la
Sinodul de la Creta. Directorul Institutului de Relaţii Internaţionale “I. C.
Brătianu” al Academiei Române a vorbit şi despre criza de neîncredere din
România dar şi din Uniunea Europeană. Ni l-a amintit pe Hungtinton care vorbea
despre religie ca realitate geopolitică. Este posibilă o civilizaţie ortodoxă?
Profesorul ne răspunde: O civilizaţie ortodoxă care s-ar orienta spre Moscova
nu este posibilă. Autocefalia nu o face posibilă. Au fost evocate întâlnirea
Papei cu Patriarhul Alexei, vizita secretarului de stat al Vaticanului în
Rusia. Chiar despre o posibilă întâlnire a Papei cu Patriarhul Rusiei la Moscova.
O întrebare la care putem căuta răspunsuri: de ce patriarhii Bisericii Ortodoxe
Române nu au trecut niciodată Prutul? În continuarea acestei idei a fost şi
comunicarea conf. univ. dr. Vasile Timiş, despre Sinodul din Creta în contextul
provocărilor contemporane. Prof.dr. Vasile Iuga, fiu al localităţii, cu o
biografie extrem de complexă despre care Maramureşul ştie foarte puţin, a
vorbit despre resorturile şi pericolele populismului. Cel care a trecut de la
aeronautică, o nebunie a tinereţii, la consultanţă, crede că România se află
într-o schimbare profundă, rapidă şi violentă. Noi, românii, trebuie să ne
recăpătăm încrederea în noi înşine, în instituţiile statului. Să avem cheia şi
lăcata.
Primarul ec. Ştefan
Iuga, cuvînt de bun venit
Simpozionul
a adăugat o pată de culoare şi o reverberaţie aparte prin întâlnirea cu poeţii
maramureşeni, patronată de criticul şi istoricul literar Ion Pop, membru
corespondent al Academiei Române. Nu uit a spune că stârnirea acestui eveniment
i se datorează profesorului Simion Iuga. Aşa au urcat pe Iza în sus (unii au
coborât) scriitorii George Achim, Vasile Igna, Gheorghe Pârja, Echim Vancea,
Vasile Muste, Gavril Ciuban, Lucian Perţa. A venit şi vişeuanul din Bucureşti
Cosmin Perţa. Cum aprecia Ion Pop, a fost o întâlnire cu voci reprezentative
ale scrisului de sorginte maramureşeană, dar cu un mult mai larg ecou în
spaţiul românesc. Prima zi s-a încheiat cu o întâlnire a Asociaţiei Bogdan –
Dragoş patronată de Academia Română. Este prima dată când Academia se implică
într-un proiect de anvergură în Maramureş. S-a vorbit şi de două statui Bogdan
– Dragoş, din Pasul Prislop, date în seama maestrului Valentin Tănase.
Ziua a
doua a Simpozionului s-a desfăşurat la Centrul de Documentare şi Informare (o
frumoasă realizare sălişteană) şi la Şcoala oraşului.
Moderatori universitarul
dr. Nicolae Iuga, dr. Ilie Gherheş şi profesorul Simion Iuga. Atmosfera
culturală a fost sporită de expoziţia de fotografii a lui Felix Săteanu
“Cititor în pietre”, care ne-a propus un alt mod de a privi realitatea
imediată. După cum ne-a obişnuit conf. univ. dr. Eduard Nemeth ne-a propus o
temă privită în oglindă: dacii între istorie şi pseudo-istorie. A demonstrat,
ca un arheolog care se respectă, că inexistenţa dovezilor scrise poate fi
completată cu argumente arheologice. Universitarul băimărean, George Achim ne-a
adus în atenţie mărturii maramureşene despre Primul Război Mondial. A
configurat tema prin doi eroi ai acelui timp: Ilie Lazăr, intelectualul de
extracţie rurală din Giuleşti şi Mihai Dan, ţăranul absolut din Apşa răbdând de
foame pe front refuzând să mânânce o găină de furat. Prof.univ.dr. Nicolae
Gudea a conferenţiat despre Porolissum, ca focar al creştinismului în Dacia
Romană unde s-au descoperit 50 de artefacte creştine. Ne-a spus că noi nu avem
un institut de cercetare creştină cum au toate ţările din jurul nostru. Prof.
Mihaela – Cristina Gherheş a evocat Protocolul adunării generale a Reuniunii
învăţătorilor români greco-catolici din Maramureş care s-a întâmplat la
Săliştea de Sus pe 29 mai 1898. Tit Bud, care era îndrumător al învăţământului
din Maramureş avea un program de iniţiere a dascălilor de ţară în tainele
altoirii (Acorda premii docenţilor, dar şi “singuraticilor poporeni”). Dr.
Adrian Rezeanu, cercetător ştiinţific principal la Institutul de Lingvistică al
Academiei Române a vorbit despre ororile maghiaro-hortyste din Maramureş şi
Ţara Oaşului. Dr. Adelina
Aspect din sala de
conferinţe a Pensiunii Seky
Emilia
Mihali ne-a prezentat comunicarea despre numele de familie din Maramureş
provenite de la nume de plante şi animale. Dr. Dumitru Laşonţi, cercetător
ştiinţific principal la Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară a
Filialei din Cluj-Napoca al Academiei Române, ne-a prezentat câteva note de
toponimie maramureşeană. O temă incitantă din vechimea Maramureşului a
prezentat dr. Ilie Gherheş care întreabă: a cui a fost şi a cui a rămas Cuhea
Voievodală? Chiar a purces la o necesară limpezire istorică. Prof. Simion Iuga,
cel aplecat asupra vieţii culturale din Săliştea de Sus a evocat profilul lui
Grigore Vlad de Săliştea, o viaţă dedicată sportului maramureşean. Cel care a
explicat nodul dacic, dr. Ioan Marchiş, a desluşit câteva detalii din
simbolurile arhetipale ale Maramureşului. Cercetătorul, cunoscutul folclorist
Pamfil Bilţiu a sugerat că obiceiurile mai au permanenţă şi continuitate. Dr.
Cătălin Bobb a decupat forme ale neantului din etica antologică a lui Mihai
Şora. O prezenţă insolită la Săliştea de Sus este doamna Jennifer Ament-Nemeth
(soţia lui Eduard) născută în Dakota de Sud, în inima teritoriului
amerindienilor Siux. Stabilită în România, a amintit despre relaţia guvernului
federal cu indienii Siux. Dr. Victor Bârsan, fost ambasador al României la
Chişinău a prezentat figuri de mari fizicieni şi matematicieni tansilvăneni.
Dr. Timur Chiş s-a arătat preocupat de reţelele de transport de ţiţei şi gaze
în
contextul
actual al intregrării europene. O temă de mare actualitate a abordat Daniela
Dunca având o perspectivă pragmatică asupra discursului identitar. Bianca Iuga
a cercetat familia nobilă Iuga de Sălişte în secolele XIV – XVIII. Tot de
neamurile din Ţara Maramureşului a scris şi dr. Ion Petrovai luând în atenţie
chiar neamul lui. Muzeograful Vasile Chiş a descoperit un crater vulcanic în
dealurile Maramureşului, dealul Cetăţeaua din Săliştea de Sus. Universitarul
Nicolae Iuga, fiu al locului, coagulator al manifestării ne-a prezentat un
fenomen electoral: cum au decurs alegerile din noiembrie 1946 la Săliştea de
Sus. Am mai aflat, într-o discuţie, că profesorul Dumitru Chiş lucrează la o
istorie a Şcolii din Săliştea de Sus. Fiind legat cu sufletul şi prietenia de
această manifestare pot spune cu detaşare că şi în acest an nivelul ştiinţific
a fost ridicat, temele interesante. Spiritul academic, adică rigoare şi
profunzime, a fost prezent la Săliştea de Sus. Mulţumim tuturor. De la Primărie
la Academie. Am trăit din plin bucuria unui banchet spiritual. Ne vedem la anul
viitor!
Autor: Gheorghe Pârja
Sursa: Graiul Maramureşului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu