vineri, 25 august 2017

Macron vine din nou în România, pentru a planta un stejar în 2018, cu ocazia Centenarului


Presedintele francez Emmanuel Macron a declarat joi, intr-un discurs rostit la Ambasada Frantei de la Bucuresti, ca va veni din nou la Bucuresti anul viitor, pentru a planta un stejar la Iasi.
El a confirmat acest lucru si in cursul vizitei la Muzeul Satului. „Ma voi intoarce la inceputul acestui sezon (cultural – n.red.) in Romania, pentru a ma implica personal, iar pe parcursul anului 2018 (as vrea – n.red.) sa pot veni sa fac un gest simbolic la care tin mult – sa plantez cu stejar nou, la Iasi (…) ce va simboliza viitorul care trebuie construit intre tarile noastre si forta acestei noi relatii”, a promis Macron.
El a pledat din nou pentru dezvoltarea relatiei dintre Paris si Romania. „Nu este o intamplare faptul ca am luat decizia de a veni la finalul acestei luni de august in Romania, ci este pentru ca relatia dintre tarile noastre este importanta, dar trebuie inca dezvoltata”, a afirmat el.
Presedintele Frantei a salutat faptul ca exista o „comunitate franceza puternica, vivace” in Romania, care continua sa dezvolte relatia dintre Romania si Franta.
El a numit membrii comunitatii franceze in Romania „ambasadorii cotidianului”, pentru ca promoveaza companiile, limba, valorile si cultura Frantei.
Liderul de la Elysee a insistat ca subiectul muncitorilor detasati este inteles gresit de opinia publica si de presa din Romania. „Nu este vorba despre impiedicarea companiilor romane sa lucreze, indiferent de sector, in Europa. Este vorba despre impiedicarea companiilor franceze sa evite regulile europene si sa angajeze in Franta, pentru a face aceeasi activitate ca si muncitorii francezi, muncitori romani, la costuri romanesti. Aceasta este concurenta neloiala”, a subliniat el.
Un alt subiect sensibil in relatia cu Romania este cel al apararii, a precizat Macron. „Exista o ambiguitate romaneasca, legata, de altfel, si de propria noastra pozitie istorica – vorbim de Europa Apararii, dar continuam sa avem o fascinatie atlantista”, a explicat presedintele francez, precizand ca vrea un „dialog exigent, realist, ambitios cu Romania pentru a face parte deplina din aceasta”.
NapocaNews

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu