Dinamo Bucureşti a câștigat
Cupa Regelui la rugby, ediția 2017,
grupa play-out, după ce a învins sâmbătă, 12 august, cu scorul de 53-3 (17-3) pe U Cluj Napoca,
într-un meci disputat pe stadionul din complexul ''Ștefan cel Mare''.
După ce au deschis scorul dintr-o lovitură de penalitate,
dinamoviștii au marcat, pe parcursul
confruntării, nu mai puțin de 8 eseuri,
dintre care 5 transformate, singurele puncte ale oaspeților venind prin fructificarea unei lovituri de pedeapsă.
Jucătorul partidei a fost declarat tonganul Fili Lomani, autor a patru eseuri.
Partida dintre Dinamo și
U Cluj Napoca a fost prima și ultima
din grupa play-out a Cupei Regelui 2017, în condițiile
în care alte două echipe care inițial
spuneau că vor participa la competiție
fiind repartizate în această grupă — CS Politehnica Iași și CSM Bucovina
Suceava — s-au retras invocând motive financiare.
În aceste condiții
Dinamo a fost declarată câștigătoarea
Cupei Regelui play-out, în play-off fiind angrenate în lupta pentru trofeu Timișoara Saracens, CSM Știința Baia Mare și Steaua București, CSM București
declarând forfait.
AGERPRES
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu