Jucătoarea Simona Halep, cap de serie numărul 2 şi locul 2
WTA, a ratat, duminică dimineaţă, 13 august,
calificarea în finala Rogers Cup
(Toronto), după ce a fost învinsă, cu scorul de 6-1, 6-1, de ucraineanca Elina
Svitolina, a cincea favorită şi numărul 5 mondial, în semifinalele competiţiei.
Partida a durat 56 de minute. De-a lungul întâlnirii, Halep
a comis nu mai puţin de 34 de erori neforţate şi a reuşit nouă mingi direct
câştigătoare, în timp ce adversara sa a avut 16 greşeli neprovocate şi opt
mingi direct câştigătoare.
În finală, Elina Svitolina o va întâlni pe Caroline
Wozniacki, cap de serie numărul 6 şi locul 6 WTA. Jucătoarea daneză a trecut,
sâmbătă, în semifinale, de americanca Sloane Stephens, locul 934 WTA, scor 6-2,
6-3.
Din nou Simona a dovedit că este labilă şi nu se obişnuieşte
cu gândul că poate fi numărul 1 mondial în clasamentul WTA.
Cristi S.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu