Având
calitatea de componentă definitorie a economiei, transporturile românești, dimpreună cu industria, agricultura și cercetarea, se constituie nu numai în oglinda
jalnicelor politici duse de aleși
în peste 27 de ani de jaf legalizat și minciună sistematică, ci și în necruțătorul bumerang ce se întoarce împotriva tuturor (de-a
valma vinovați și nevinovați) prin exponențiala accidentelor de circulație și a
bolilor cauzate de o poluare cu mult peste cea admisă pe alte meleaguri. De
fapt, cine își mai bate capul cu
atari fleacuri (sic!), când filosofia la modă este „a fi pentru a avea”,
indiferent de mijloacele întrebuințate în procesul de agonisire, nicidecum „a fi pentru a ști”?!
Motiv
pentru care, omenirea în general, românii în special sacrifică fără remușcări substanțialitatea moral-spirituală de dragul aparențialului, acel aparențial în legătură cu care Mântuitorul ne recomandă
următoarele în Matei 6/19: „Nu
strângeți comori pe pământ, unde le
mănâncă moliile și rugina și unde le sapă și le fură hoții”!
Cu toate
astea, creștinii de fațadă (politrucii, trepădușii, ciocoii), adică cei ce fac donații grase ca să li se ierte faptele slinoase, echivalează
scopul vieții cu opulența porcină: conturi dubioase, case fățoase, mașini
bengoase și lanțuri de aur la gâturi de taur. Așa se face că drumurile românești (oricum nepregătite pentru actualul dezmăț al civilizației, că, de, aleșii locali, județeni și
centrali nu-și bat capul cu atari
nimicuri) au fost luate cu asalt de atâtea mașini mari și
mici, al căror număr este în continuă creștere, încât se circulă bară la bară, aerul a devenit
irespirabil, vacarmul infernal și
întregul mașinism o neîntreruptă
tortură psihică, iar bieții
pietoni, mereu cu ochii-n patru și inima cât un purice, nu mai sunt în siguranță nici pe trotuare și nici pe zebre.
La urma
urmei, vor obiecta ipochimenii cu pretenții progresiste, este numai și numai vina lor, îndeosebi atuncea când unii pietoni
sunt omorâți sau grav accidentați, pentru că – în ton cu absurdul acestor vremuri – nu se
zbat să-și cumpere ca tot omul (mai
mult sau mai puțin
iresponsabil) un hârb de mașină,
ci țin cu dinții la anacronica aventură a mersului pe jos!
Cauza
acestei sinistre babilonii din România postdecembristă este cunoscută de toată
lumea. După metodica distrugere a transporturilor pe apă (România
antedecembristă se situa pe locuri fruntașe în lume la capacitatea flotei sale maritime și fluviale, cel mai rentabil transport de mărfuri) și după restrângerea celui feroviar (de călători și mărfuri) până la batjocură, întregul transport românesc
a ajuns pe niște drumuri de râsul
curcilor. Da, căci catastrofala situație de-acuma este atât consecința antinaționalelor
politici postdecembriste (elaborate și puse în practică de așa-zișii
cârmuitori), cât și al
proverbialului obicei de ungere a osiilor corupt-scârțâitoare de către necușerii transportatori rutieri.
Iar
acuma, când practic este imposibil ca lucrările de modernizare să țină pasul cu agresivitatea la care ne sunt supuse toate
drumurile și când nici măcar mult
așteptatele autostrăzi nu vor fi în stare să elimine respectiva
carență de fond, iată-ne obligați să suportăm consecințele acestui genocid inconștient sau poate că deliberat. Noroc că oficialii europeni
se opun unei atari ticăloșii cu
bătaie lungă, care urmărește ca pe
viitor să diminueze capacitatea transportului feroviar, și așa anemic,
cu încă 40%. Normele europene (de data asta cu adevărat benefice pentru românii
de azi și de mâine) impun ca
transportul pe distanțe mai mari
de 300 km să fie făcut pe căi ferate. Vasăzică, o modalitate prin care și pe la noi, precum pe la case mult mai mari,
transporturile feroviare vor deveni nu doar extrem de rentabile, ci și nepoluante (majoritatea locomotivelor sunt electrice).
Vorba ceea: Dacă-i musai, cu plăcere..
Sighetu
Marmației,
George PETROVAI
20 aug. 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu