În Nord, pe Mara
Acolo unde toamna nici frunzele nu-s frunze
Si gerul te subţie ca lama de cuţit
Vibrează o lumină ca-n marile oraşe
Când voievozi de slovă din moarte s-au trezit.
Frumos e Doamne ceasul când te hrăneşte mintea
şi ochii te mai rabdă cât să te uiţi la cer
şi liniştea se-ntoarce să-ţi odihnească drumul
Să-ţi vezi pruncia dusă c-un tren forestier.
În Nord pe Mara poate sau poate în alt Nord
Îmi frâng a jeluire în pumnii tari genunchii
Că prietenii nu-mi scriu, nici fraţii mei nu-mi spun
Că-mi rătăcesc prin codri mătuşile şi unchii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu