Se mai
îndoiește cineva de faptul că
parlamentarismul nu este altceva decât penibilul joc de imagine publică al unor
cabotini, ce au pretenția să li
se spună aleși? Dacă da, atunci
respectivul sau respectivii să facă bine și să privească la jocul îndrăcit al aleșilor dâmbovițeni, care atât de mult se zbat să devină convingători în
total neconvingătorul proces de instaurare a legalității și
prosperității într-o țară nici parlamentară și nici prezidențială, dar cu toate astea condusă la dezastru de vrerea
unei conjuncturale majorități
parlamentare, încât la o adică nu ezită să recurgă la pumni, atunci când obișnuita fază a înjurăturilor și insultelor, mai ceva ca la ușa cortului, se dovedește neputincioasă în disputele cu adversarii politici.
Și tot ce se poate ca recenta încăierare (e drept, nu în
interiorul Parlamentului, ci la o nuntă) dintre pesedistul Niculae Bădălău și liberalul Marin Anton, să fie începutul unei noi ere șparlamentare, adică aceea de trecere de la vorbe de clacă
la fapte de pomină, potrivit spusei că cearta fără bătaie este ca nunta fără
lăutari, chit că adversarii de azi au fost cu puțin timp în urmă tovarăși de năravuri și idealuri sub faldurile generos-grețoase ale Uniunii Social-Liberale (USL). Dar asta nu-i
împiedică pe actualii histrioni într-ale politicii, ci, dimpotrivă, mai abitir
îi îndeamnă la ură și la
aplicarea nițel deghizată a
principiului bolșevic de
zdrobire fără milă, ceea ce presupune că inclusiv din punct de vedere fizic, a
tuturor adversarilor de idei, nedispuși la renegare și traseism, cu toate că nici unul dintre ei nu poate să
bage mâna în foc că nu vor reveni acele zile de coșmar politic, când iarăși frați
de tâlhării vor fi...
Firește, până la acea dată nu-i lasă nici pe unii și nici pe alții (cică stânga și dreapta din politica postdecembristă) inima de patrihoți să stea cu mâinile în sân. Așa că puterea își vede cu îndârjire de ale ei (întărirea rețelelor mafiote și crearea aparențelor de democrație), iar pretinsa opoziție, nevolnică și complet ignorată de coaliția guvernamentală, se mai screme nițeluș atunci
când ceilalți dau de-a binelea cu
bâta-n baltă în diverse chestiuni extrapoliticianiste și, din când în când, mai pune de câte o moțiune de cenzură.
Precum
recenta moțiune împotriva
groparului Liviu Pop de la Educație, al cărei rezultat (negativ pentru inițiatori și
pozitiv-distructiv pentru propopieni) era cunoscut încă din start. Că, vorba
lui Nae Ionescu, „eu mă screm și
lui îi vine”...Păi, pentru desăvârșita găunoșenie
a jocului de imagine în mentalul colectiv, se putea ca ridicola noastră opoziție să nu uzeze de acest instrument al aflării în treabă
într-o democrație originală?!
De unde
se poate vedea fondul aberant al constituționalității
de pe aceste meleaguri: Neavând puterea să schimbe nici măcar un ministru, chiar
dacă acesta se dovedește corupt
până în măduva oaselor și/sau
incompetent până la exasperare (cazul lui Pop, cu manualele lui de sport și dirigenție),
președintele României trage
semnalul de alarmă în spațiul
public, de regulă pe internet, opoziția marșează
cu o moțiune care se știe din capul locului că nu va trece, oricare ar fi
ministrul vizat din actuala făcătură pesedisto-aldistă, toate se duc de râpă,
căci actualul program de guvernare este pentru schimbarea răului celor mulți în și
mai rău, iar părțile
implicate în mascarada națională se
declară mulțumite și, desigur, consideră că au făcut tot ce le-a stat în
putință pentru țară și
alegători!
Sighetu
Marmației,
George PETROVAI
21 sept. 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu