Între BREX-itul din
Marea Britanie şi referendumul din Catalonia nu există la prima vedere nicio
legătură. Una dintre cele mai mari ţări din lume nu a mai dorit să rămână în
structurile celei mai curajoase iniţiative din istorie, o uniune a ţărilor
dintr-o Europă care, de-a lungul istoriei, au purtat între ele războaie
sângeroase. Seduse de ideile globalismului, ţările au acceptat să renunţe la câteva prerogative
naţionale fundamentale şi s-au unit. Şi-au deschis graniţele, au renunţat la
monedele naţionale, au liberalizat comerţul şi piaţa muncii.
Marea Britanie, după un referendum organizat înaintea unei
analize mai profunde a consecinţelor, dar acuzând birocraţia excesivă, a şocat
lumea întreagă retrăgându-se din UE.
S-a crezut că exemplul său va fi urmat şi de alte ţări. Nu
s-a întâmpalt acest lucru, însă numărul euroscepticilor este în creştere.
Alături de alte ţări din valul doi şi trei al aderării, şi România se consideră
nedreptăţită. Capitalul autohton nu poate concura cu multinaţionalele, piaţa
este covârşită de produsele din alte ţări. Dar cel mai grav este că
liberalizarea pieţei muncii a golit ţara. În jur de patru milioane de cetăţeni
români, practic populaţia activă, a părăsit ţara.
O ducem mai bine decât în timpul regimului totalitar, însă
nu atât de bine pe cât s-a crezut la intrarea în UE. În marea familie a Europei
Unite ne simţim cetăţeni de rangul doi. A fost o discuţie lungă pe marginea
unei UE cu două viteze. În plus, atâta vreme cât nu suntem acceptaţi în Spaţiul
Schengen, aderarea noastră la UE nu este completă.
Dar ceea ce se întâmplă în Spania nu ţine de noua direcţie
imprimată ţărilor, şi democraţiei de tip liberal, imprimată ţărilor europene.
Catalonia este o provincie a Spaniei cu o populaţia catalană mândră. Dintre cei
aproximativ 7 miloane de locuitori în jur de 35% vorbesc limba catalană. Limba
spaniolă este vorbită în mod curent de peste 50% din populaţie.
Care este principala nemulţumire a populaţiei? Într-un fel
seamănă cu ceea ce s-a întâmplat după Unirea din 1918. Ardelenii acuzau faptul
că dau mai mult decât primesc. Catalonia dă 20% din PIB-ul Spaniei şi primeşte
mai puţin decât consideră că i se cuvine. Poate că şi la noi ar exista o astfel
de problemă dacă nu s-ar fi concentrat la Bucureşti firmele cu o cifră de
afaceri cu peste o sută de milioane de euro. Dată fiind această decizie nu se
ştie ce procent din PIB produce Transilvania şi dacă primeşte proporţional cu
ponderea reală.
În faţa atmosferei violente de la referendumul din Catalonia
nimeni nu poate rămâne indiferent. Fiecare ţară care are o populaţie minoritară
substanţială îşi pune problema dacă nu s-ar putea ajunge la o situaţie
similară. Transilvania este o chestiune definitiv rezolvată? În timpul
campaniilor electorale partidele cu o anumită orientare mizează pe disensiunile
de ordin etnic. UDMR, care are în program elemente autonomie culturală este
acuzat că, în realitate, cere autonomie teritorială. Partide foarte serioase,
cum era PSD în primii ani de după revoluţie, aveau o abordare radicală, evident
cu scopul de a scoate mai multe voturi.
Odată cu intrarea în anul Centenarului, în România, cu
precădere în Transilvania, apar abordări neprincipiale. Excesul de patriotism,
afişarea ostentativă a însemnelor naţionale, un anumit tip de discurs, sunt de
natură să tulbure armonia socială. Catalonia este un exemplu de exces de
partiotism.
Autor: Dumitru
Păcuraru
Sursa: Informaţia zilei de Satu Mare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu