Motto:
,,Eu sunt poet și-mi place să mă joc
Și să pictez cuvinte pe hârtie,
Iubirea, mi-o arăt prin poezie,
Sunt un romantic, fără echivoc”.
(Eu sunt poet – Amprente lirice)
AMPRENTE LIRICE – AMPRENTE PE/ÎN SUFLET ...
Semnal editorial
Gândit sub forma a două ,,capitole”, ,,Cărări spre cer” (p. 5-100), ,,Iubirea este viață” (p. 105-171) și cu o postfață semnată de Ioan Asavei (publicist), volumul AMPRENTE LIRICE, apărut la Editura Cetatea Doamnei, Piatra Neamț, în 2017 (ISBN 978-606-643-329-7), care poartă semnătura lui Mihai COȘERARIU, se înscrie absolut minunat/extraordinar de mândru în peisajul literar românesc, fapt ce mă face să notez/punctez această inedită apariție editorială, ca fiind una de suflet, ca fiind una de care aveam/avem nevoie.
Apariția în sine, este susținută și sprijinită de Corpul Național al Polițiștilor (acolo unde activează/este legitimat polițistul-poet, creator de vers și rimă, înzestrat cu dar și har) dar și de Asociația culturală ,,EU CRED” (Tașca, Neamț), susținători cu pretenții reale în ceea ce privește calitatea și unicitatea. Sunt ferm convins că are și susținerea cititorului (cititorilor), cei care, cuprinși de emoția versului redat și a rimei puternic ancorată în suflet, se vor reîntoarce spre volum și a doua oară ... și iar ... și iar. Eu asta am făcut! Și de fiecare dată, sau la fiecare reîntâlnire cu lirica lui Mihai Coșerariu (cu volumul și poemele din el), am găsit alte și alte amprente, spre bucurie!
Alături de activitatea ce o desfășoară cu profesionalism și înaltă ținută morală (ca și angajat al M.A.I.), Mihai Coșerariu, își lasă, cu sinceritate debordantă, amprenta și asupra activității culturale pe care o îngemănează la modul cel mai frumos. Două direcții diferite ... două drumuri paralele ... două cărări (deloc încrucișate) ... un singur om ... unul puternic, unul ferm și cinstit, unul cu frica lui Dumnezeu, un om demn și extrem de modest ... un luptător pe altarul literaturii și pe altarul patriei, căci să tot fie câțiva zeci de ani (douăzeci și ceva...) de când activează cu desăvârșire în M.A.I., căutând calea dreptății, a lucrului cinstit, luptând cu răutățile înconjurătoare ... o singură inimă ... un singur suflet ... multă emoție transmisă ... și puternică trăire, dar și o vibrație maximă – așa l-aș caracteriza, fiind convins în adevărul rostirii.
Versuri simple, ai fi tentat a zice, la o privire fugară, dar versuri ce nu-ți permit, pătrunzându-le să devii fugar, să devii pasager simplu, să devii grăbit, dimpotrivă, te captivează, te acaparează și-ți dau acel bine, cum rar se întâmplă să-l guști. Versuri modeste, și chiar aici cred că este secretul volumului, căci cu atâta simplitate și modestie, te cuceresc citindu-le. Pătrunzând sau parcurgând (citind) volumul te lași purtat de amprenta și lirismul poetului, pentru ca în final totul să te facă (indiferent de stare) să meditezi cu profunzime.
Aici, repet, este marele secret – profunzimea poemelor care alcătuiesc respectivul volum, și modestia rostirii lor. Dar și modestia recunoașterii cine suntem, cum suntem? Recomand, spre convingerea dumneavoastră, poemul ,,Decalog” (pag. 23-25), din care îmi permit să citez doar atât, deși ar merita tot peomul.
,,Ai împărțit o pâine la săraci?
Dar ,,Crezul”, ,,Tatăl nostru” le mai știi?
O rugăciune seara știi să faci?
De la plăceri trupești poți să te-abții?”,
îți captează sufletul și te trimit involuntar la meditație spirituală. Și-apoi la o curățire sufletească, nu neapărat făcută în fața preotului-duhovnic. Dar poate fi oricând și acolo! Involuntar te întrebi ,,când am rostit ultima rugăciune?”, ,,când am ținut ultima zi de post?”, ,,când ...?”, ,,când ...?” și parcă, știind răspunsul, tu îți promiți ție, că nu se va mai întâmpla.
Pe măsură ce parcurgi paginile cărții, în timp ce-i intri în substanță (sau în seva ei), îți dai seama de simplitatea compunerii, dar și de forța spirituală ce o transmite fiecare vers, fiecare strofă, fiecare poem, fapt ce mă face să-i recunosc talentul înnăscut, modestia și măestria, harul dar și talantul nerisipit (știți pilda biblică?!) dăruit la naștere, ,,acuzând” Ursitoarele de prea mult dar. Mihai Coșerariu - s-a născut și a crescut pentru a transmite bunătate și spiritualitate românească (chiar face un cult din toate acestea, sfințindu-le!). Mihai Coșerariu – își face cu responsabilitate datoria ... datoria de român ... datoria de a nu fi risipitor ... și nu dorește a trece degeaba prin această viață, dimpotrivă! El, vrând-nevrând, lasă amprente, și la propriu și la figurat, recunoscând că ,,AȘA SUNT EU” – volum apărut la Editura Crigarux, Piatra Neamț, 2016 – vine și cere dispensă cititorilor ajungând până ,,DINCOLO DE SUFLET” (apărut la Editura Crigarux, Piatra Neamț, 2016). Și ajunge, tocmai pentru a-și atinge scopul propus, trecând ,,dincolo de suflet”, doar după ce ,,te roagă” sau ,,te sfătuiește”, ,,SĂ GONEȘTI FIARA DIN SUFLET” (fiind consecvent editurii, 2015), volumul de debut.
Nu cred că ai avea câștig dacă nu ai ,,goni fiara”, pentru a ajunge la ,,suflet” sau chiar mai departe, a ajunge ,,dincolo de suflet”. Întâmplare?! Coincidență?! Prea ... din fiecare! Și una și alta, zic, trecând ,,în revistă” primele trei ,,izbânzi literare”, de real succes, încât nici nu mă mai miră această apariție editorială, sau aceste ,,amprente” de suflet, care, sunt convins că vor fi urmate de alte și alte reușite în plan literar, cunoscând autorul.
Firesc, îmi pun, întrebarea: ,,-Ce caută Mihai Coșerariu, dincolo de suflet?”, după ce, recunoaște că ,,așa este el!”. Și cred că pot anticipa răspunsul! Mihai Coșerariu, dorește o lume cinstită, o lume cu pace și liniște în suflet, caută frumosul din viața de zi cu zi, știind că prea puțini sunt cei care le au datorită, ... exact, fiarei!, căci asta suntem, niște fiare ... niște rătăciți sau rătăcitori pe pământul făgăduinței, niște osânditori sau osândiți. Doar căutând pe Dumnezeu, poți avea aceste sentimente – cer senin, înțelegere, fericire, pace, bunătate, liniște, iubire, căldură. Căutându-L și mărturisindu-L ... propun, din poemul ,,E-atât de bine-n casa Ta”, (pag. 28-29), ultima strofă:
,,În casa Ta e pace și lumină,
Iubirea și-a găsit sălaș în ea.
Sunt cel mai fericit, în casa Ta,
Iar viața mea, e ca o zi senină”, sau poemul ,,Eu încă mai aștept”, (pag. 30-31), strofa a patra:
,,Eu încă mai aștept și am răbdare,
Și-am să refuz să mor, fără să văd,
Că viața nu e doar o închisoare,
Necazuri, suferință și prăpăd!”.
Cunoscând autorul (repet), vă rog să nu îmi imputați această prietenie, amândoi făcând parte, de ceva vreme, din Cenaclul literar ,,Nichita Stănescu”, aparținător Centrului cultural al M.A.I., sunt cât se poate de sincer, de dur, de critic, și nu fac altceva decât să transmit această sinceritate, ,,copiindu-l” pe Mihai Coșerariu, sau imitându-l, pentru că am mai învățat ceva ... poate să fiu mai bun, poate să apreciez sinceritatea, poate să iubesc mai mult! Amprenta lui Mihai Coșerariu a ajuns și-n sufletul meu, iar toate acestea sunt urmare a lirismului spiritual, patriotic transmis de coleg.
,,Eu port în suflet, Crucea tricoloră
Și harta Daciei o țin în mână,
Cu frații mei români, mă prind în horă,
Sărut sfios, a patriei țărână!”, este, dragii mei, o strofă doveditoare a patriotismului, din poemul ,,Identitate”, (pag. 42-43).
Iubirea transmisă de poet este una sinceră (și așa ar trebui să fie mereu), nefățarnică, și indiferent la ce timp este expusă de către autor (trecut sau prezent), apare impecabilă. Poemul ,,Aș fi putut” (pag. 115), confirmă scriitura mea: ,,Aș fi putut să te iubesc la nesfârșit,
Dac-ai fi fost alăturea de mine”, ...
,,Aș fi putut să-ți dăruiesc un continent,
Să fie doar al tău pentru vecie!”, la trecut, dar și la prezent, vezi ,,Ascultă-mă iubito”, (pag. 113): ,,Ascultă-mă iubito când te strig” ... ,,Nu mă lăsa, te rog să ai răbdare”, recunoscând faptul că ,,Doar când iubești” (pag. 127), ,, ... poți crede-n veșnicie, / Poți alunga din suflet orice chin!”, iar dacă e așa, ,,Doar când iubești poți trece peste toate
Și peste lacrimi curse în zadar,
Căci, doar iubind curat, mai poți străbate,
Zâmbind, o nouă zi din calendar”.
Alăturez, rimei și versului, deja cunoscute poetului, talentul muzical cu care o mai fost înzestrat, recunoscând muzicalitatea/muzicitatea poeziilor. L-am văzut (și parcă-l văd și-acum) cântându-și, alături de chitară, poemele. El le-a ,,semănat” și le-a cules (ca poezii) și tot el le-a pus pe note muzicale, căci are acest talent ... poet și cântăreț, scriitor și muzician ... o frenezie ... lucru real ... un folk-ist talentat, exigent și pretențios, căci astea sunt cutumele ce trebuiesc respectate pentru a avea garanția unei izbânzi, a unei reușite ferme, în acest secol alterat de făcături care-mai-de-care. Scrie și cântă... creează, compune și face note muzicale.
Povestim, cu adevărat, despre un crez autentic, despre o identitate și despre un lirism neprefăcut, propriu, nepoluat, facil, comod și ușor de înțeles, ușor de redat publicului iubitor, ușor de pătruns ... extrem de sensibil. Așa este Mihai Coșerariu, și mă bucur că și-a pus, inclusiv asupra mea, amprenta lirică dar și cea muzicală. Mă bucur să-l am printre prietenii adevărați, fini și responsabili mărturisitori ai lui Dumnezeu, iar dacă ar fi să-l confunzi cu cineva, acestea ar fi/ s-ar numi simplitate(a), modestie, frumusețe spirituală, transpuse într-un substantiv propriu – Mihai Coșerariu.
Firesc, îmi pun întrebarea, ,,- Ce caută Mihai Coșerariu, dincolo de suflet?”, după ce recunoaște că ,,Așa sunt eu!”. Și cred că pot anticipa răspunsul poetului. Mihai Coșerariu – dorește o lume cinstită, o lume cu pace și liniște în suflet, caută frumosul din viața de zi cu zi, știind că prea puțini sunt cei care le au datorită... exact, fiarei! Căci suntem niște fiare ... niște rătăcitori ... niște rătăciți ... pe pământul făgăduinței. Doar căutând pe Dumnezeu poți avea aceste sentimente – pace, bunătate, liniște, iubire, cer senin, înțelegere, fericire, căldură. Căutându-L și apoi, mărturisindu-L! Propun, din poemul ,,E-atât de bine-n casa Ta”, (pag. 28-29), ultima strofă:
,,În casa Ta e pace și lumină,
Iubirea și-a găsit sălaș în ea.
Sunt cel mai fericit, în casa Ta,
Iar viața mea, e ca o zi senină”.
sau, la fel de convingător, e poemul ,,Eu încă mai aștept” (pag. 30-31), strofa a patra: ,,Eu încă mai aștept și am răbdare,
Și-am să refuz să mor, fără să văd,
Că viața nu e doar o închisoare,
Necazuri, suferință și prăpăd!”.
Firea lui, temperamentul sensibil, faptul că are mereu ceva de spus, iar acest ceva, nu este deloc puțin, mă face să cred în el, și mai știu un lucru ... vom auzi multă vreme despre Mihai Coșerariu, și despre noile lui minunății, iar atunci când va fi, aș suferi dacă nu aș fi acolo lângă el și toți ceilalți prezenți – ascultându-l, citindu-l, înțelegându-l, apreciindu-l la adevărata lui valoare, pentru ca apoi, să-l mărturisești și să-l împărtășești și altor prieteni, spunând că există, că este o mișcare culturală și spirituală puternică și cu un viitor sigur.
Dacă aș avea putință, aș începe fiecare dimineață cu un vers, sau cu o strofă, sau cu un poem întreg, cu un cântec (de ce nu?) aparținând lui Mihai Coșerariu – fapt ce m-ar face să fiu eu, așa cum mi-aș dori, să nu urăsc – atunci când urăsc, să nu mint – atunci când mint, să fiu sincer în mărturisirile mele, să trăiesc cu adevărat, pentru ca la judecata finală să am și eu ceva ,,în sacul meu”. Mihai Coșerariu îți oferă sprijin, îți croiește un drum, sau îți spune cum arată liniștea, bucuria, fericirea – din punctul lui de vedere – de care avem toți nevoie, sau spre care alergăm (zicem noi), fiecare. A se vedea poemul ,,Dacă vom învăța” (pag. 17), care este elocvent în acest sens:
,,Dacă vom învața cu toții ce-i iubirea
Și vom purta în inimi, un singur Dumnezeu,
Se vor aprinde torțe, vom ști ce-i fericirea
Și vom trăi în pace și liniște, mereu”.
Cum este Mihai Coșerariu așa de cinstit? Sau de ce este Mihai Coșerariu așa de sincer? Și eu m-am întebat! Dar, Mihai este un om drept, unul înțelept, un om vrednic, un om puternic ce are curajul de-a spune suferințele și necazurile oamenilor, un om hotărât căci își asumă o enormă responsabilitate, cel puțin în fața celor orgolioși, răutăcioși și chiar nemernici. Mihai Coșerariu este un om responsabil și un bun creștin, cum rar mai întâlnești astfel de oameni și având acest dar, al viziunii sufletești, nu face altceva decât să avertizeze de ce ne sunt drumurile atâta de anevoioase, atâta de grele, de ce este suferința atâta de grea. Că am dreptate, o dovedește poezia: ,,Dacă vreau” (pag. 19-20).
,,Eu, dacă vreau, chiar mâine-mi fac Crăciunul
Și-n seara asta plec la colindat,
Așa cum pleacă an de an, românul,
Chiar de-mi veți spune că sunt cam ciudat!”.
Sau, dacă mai vreți o dovadă în plus, din același poem, citez altă strofă, convingătoare și extrem de sensibilă:
,,Eu, dacă vreau, nimic nu mă oprește,
Să spun mereu ,,Hristos a Înviat!”,
Pentru că știu că Domnul mă iubește,
Mă apără să nu cad în păcat!”.
Citindu-i volumul ,,Amprente lirice”, am învățat multe și am tras o concluzie. Îți mulțumesc Mihai Coșerariu pentru această lecție ... îți mulțumesc pentru acest volum. Și mai trebuie să mulțumesc unor prieteni dragi, unor prieteni de suflet, care au învrednicit întâlnirea noastră aici la Baia Mare ... Vă mulțumesc subcomisar Andrei Zaharie și subcomisar Lidia Obeadă din cadrul Centrului cultural al M.A.I., Cenaclul literar ,,Nichita Stănescu”, căci dumneavoastră ,,ați pus toate acestea la cale”. Cu un mulțumesc sunt dator participanților la ședința cenaclieră din acea zi aparținătoare lunii mai, într-un număr sensibil de mare. Aici la Baia Mare, totul a fost sub semnul spiritualității și-al sincerității. Chiar am primit laude pentru această impresionantă activitate, dar totul vi se datorează Dumneavoastră, Andrei Z., și Lidia O.
Nu am rostit cuvinte la ceea ce este Mihai Coșerariu în viața de zi cu zi, decât într-o formă fugară, rezervându-mi acest drept, pentru frazele ce vor urma, de aceea vin cu rugămintea de-a-mi da permisiune de a scrie câteva cuvinte acuma. Să nu credeți că din muzică și poezie se poate trăi! Să nu credeți că din astea ai putea să-ți întreții o familie. Cel puțin mie nu-mi vine să cred, că așa ar fi! Dacă Mihai Coșerariu – poetul și cântărețul folk-ist – în plan literar, artistic este un om calculat, sincer, un om meticulos, extrem de exigent, întâi cu el însuși, scriind și modelând versul și rima cu tenacitate și dibăcie, cu o ușurință aparte, fapt vizibil cititorului-simplu, în activitatea profesională nu îl văd fiind altfel, decât tot așa – vigilent, dibaci, exigent, modest, sincer, calculat.
Nu cred într-un alt om – Mihai Coșerariu – rău, dur, neînțelegător, nervos. Nu-l văd! Dacă în plan cultural îl văd un învingător, tot așa îl văd și în plan profesional – un luptător – cu răul și răutatea din jurul nostru, cu dușmanul și dușmăniile din fiecare zi, cu prostia și orgoliul unora și altora, pe care nici eu nu pot să le sufăr, cu incompetența unor ,,mereu isteți din fire”. Însă, cred într-un dualism perfect - profesia de bază – cultură (literatură), atunci când vorbesc despre Mihai Coșerariu, dualism îmbinat armonios, dând rezultate remarcabile, și mă bucur, că așa este, în lumea aceasta atâta de controversată, în care dacă vrei să faci bine – e de rău, iar dacă nu faci bine – iarăși, nu-i bine! Și-atunci ....
Cred mai degrabă, în abordarea riguroasă, pretențioasă, de caracter, realistă – în conformitate cu cutuma (norma legală), caracteristici care respectându-le, garantat, te duc pe drumul reușitelor. Și mi se pare moral, așa să fie, iar Mihai Coșerariu nu face excepție de la aceste cutume rostite. Datorită, profesiei de bază, polițistul (indiferent de grad) Mihai Coșerariu, caută amprente ,,criminalistice”, sau este mereu în căutarea unor amprente, în lupta cu răul și răutățile, în lupta cu infractorul și infracționalitatea. Mihai Coșerariu - pe lângă celelalte atribuțiuni funcționale din fișa postului - este mereu un căutător de amprente, în plan literar, caută sau lasă amprente – amprente lirice. Și le lasă pe/în suflet!
Cu toată sinceritatea, mulțumind autorului -
Vasile Bele – 20 septembrie 2017 - Baia Mare
membru al Cenaclului literar ,,Nichita Stănescu”, din M.A.I.
P.S.
Din profund respect pentru autor, și pentru colegul de minister, și pentru cântărețul folk, și pentru ce înseamnă, în plan literar, ACROSTIHUL, permiteți-mi un mic joc de cuvinte, o încercare modestă, definind sub forma unui acrostih – amprente lirice, cu cuvinte, cu versuri preluate din poeziile lui Mihai COȘERARIU și prelucrate pentru ca în final, evident, pe verticală, să avem ceea ce ne-a dat sufletul poetului – AMPRENTE LIRICE, Editura Cetatea Doamnei, Piatra Neamț, 2017.
Avem nevoie de poeți și de cuvânt,
Mai bine, Doamne, mă lăsai,
Pe străzi pustii și mute să mă plimb,
Răpus de vreme sau îmbtrânit.
E trist să vezi cum astăzi unii,
Nebuni și fără Dumnezeu,
Tristețea și-o înfig în alții,
Ei, nu spun niciodată – Ferește-ne de rău!
La Piatra Neamț, Mihai este vedetă,
Istoria de astăzi îl va scrie,
Rostiri de-a lui, rămase pe hârtie,
Iar viața lui – eternă melodie.
Ca un poet la porțile visării,
Ești valul cel albastru, din largul mării!
VASILE BELE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu