SFÂNTUL DUMITRU - Izvorâtorul de mir
-26 octombrie-
Motto:
„Cel ce Mă va mărturisi pe Mine
înaintea oamenilor şi Eu îl voi mărturisi pe el înaintea Tatălui Meu care este
în ceruri” (Matei 10, 32)
- SF. DIMITRIE IZVORÂTORUL DE MIR
a fost ostaşul cel viteaz al lui Hristos, lauda mucenicilor, bucuria
îngerilor, mustrătorul necredincioşilor, rugător fierbinte înaintea Prea
Sfintei Treimi şi podoaba Bisericii Ortodoxe.
A fost un sfânt militar din
veacul al III-lea şi a trăit în vreamea împăraţilor păgâni Maxiamian şi Deocliţian în cetatea Tesalonic din Grecia. Tatăl său
a fost comandant al cetăţii Tesalonic şi era creştin; ţinea în taină faptul de
a crede în Iisus cel răstignit, fiindcă altfel risca teroarea morţii. În
casă, acesta avea două icoane cu Iisus Hristos şi Feciora Maria, la care se
închina împreună cu soţia şi copilul Dimitrie (Dumitru). Pe când acesta împlinea vârsta de 20 de ani, rămâne orfan
de tatăl lui, binecredinciosul voievod de Tesalonic. În această situaţie,
împăratul Maximian, îi propune lui Dimitrie să ocupe demnitatea tatălui său, el
fiind apreciat ca un înţelept şi viteaz în războaie. Primeşte, pleacă în Tesalonic,
dar în loc să persecuteze pe creştini, el îi apără şi îi ocroteşte cu dragoste Hristică.
Supărat foc, împăratul
Maximian, l-a aruncat în închisoare spre judecată şi osândă la moarte. Aici,
s-a rugat lui Dumnezeu pentru Nestor, spre a-l învinge pe luptătorul uriaş Lie,
care arunca de pe un pod înalt în suliţe pe creştinii mărturisitori de Hristos.
Aceste lupte aveau loc în arenele romane, într-un spectacol festiv. Supărat
Maximian pe Nestor, porunceşte să i se taie capul, iar lui Dimitrie să i se
străpungă tot corpul cu suliţe până la moarte.
În anul 313, Împăratul Creştin
Constantin cel Mare, a dat „Edictul de
la Milano", de libertate creştinilor şi construieşte pe locul unde se
presupunea că era mormântul Sf. Mucenic Dimitrie, o Biserică de lemn. Aici
veneau tot felul de oameni, care-şi căutau vindecare de boli şi alinare
sufletelor, prin rugăciuni către Dimitrie. A venit şi un dregător bogat, Leontie, dar bolnav să se roage; după un timp s-a
făcut sănătos, şi drept mulţumire i-a ridicat o Biserică de piatră, în locul
celei de lemn. Pe când săpau la temelia Bisericii, au găsit trupul Marelui Mucenic
Dimitrie, din care izvora mir, bine mirositor, de unde şi numele de „IZVORÂTORUL
DE MIR".
Drept recunoştinţă, peste veacuri
şi veacuri apuse şi de mult uitate, numele Marelui Mucenic Dimitrie, este
cinstit cu demnitate creştină: sute de mii de oameni îi poartă numele,
biserici şi mănăstiri cu hramul său, centre sociale şi militare cu blazonul
marelui voievod creştin şi mărturisitor.
Biserica creştină mondială, îl
sărbătoreşte în fiecare an în ziua de 26 noiembrie. A fost martirizat în anul Domnului
306. Să-l rugăm pe Marele Mucenic
Dimitrie să ne fie călăuză, ajutor, model de jertfă şi rugător înaintea lui
Dumnezeu pentru mântuirea sufletelor noastre. Amin.
„Sfinte
DIMITRIE-Izvorâtorule de mir, roagă-te pentru noi păcătoșii”. AMIN!
P.S. A nu se
confunda cu SF. DIMITRIE BASARABOV,
originar din România, şi care este patronul "Cetăţii lui Bucur", pe care-l cinstim în data de 27 octombrie.
„LA MULȚI ANI” tuturor care s-au învrednicit
a purta numele (cu toate diminutivele) marelui
sfânt Dimitrie, Izvorâtorul de mir.
Preot Ortodox Român
Ilie Bucur Sărmășanul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu