Şcoala fără învăţămînt

Sistemul educaţional îl îngrijorează pe preşedintele Klaus Iohannis, dar domnia sa nu propune idei constructive, practice. Fostul preşedinte Traian Băsescu spunea cîndva că şcoala scoate absolvenţi tîmpiţi, semn al caracterului său frust. Ministrul Educaţiei de azi, Liviu Pop, fost lider de sindicat liber, dă ordine controversate şi se plasează ca ţintă a opoziţiei. Nu vom crea nimic solid prin luarea în răspăr a ministrului, ar fi mai util să propunem idei şi politici reformatoare, care să reabiliteze şcoala şi învăţămîntul românesc!

În principiu, sistemul educaţional nu-i bazat pe muncă şi moralitate, nu oferă şanse egale cetăţenilor, nu tratează cauza problemelor din reţeaua de învăţămînt formal, ceea ce a dus la scăderea, la căderea eficienţei şi a calităţii actului de predare şi de învăţare. Responsabilitatea pentru criză nu şi-o asumă nimeni, căci politicul în democraţie nu răspunde de oportunitatea, ci doar de legalitatea deciziilor luate.

În încercarea de a controla sistemul, ministrul Liviu Pop se comportă ca un buldozer, dărîmă peretele crăpat şi promite să-l reconstruiască fără să indice fondurile bugetare necesare şi să convină cu noi principiile de fondare. Educaţia nu se face de una singură, însă poate fi reglată chiar şi de un singur om, dacă acesta are inteligenţa şi experienţa să reformeze şcoala românească – cu susţinerea politică necesară.

Opoziţia va săpa mereu sub fundaţia puterii şi-i va ataca liderii, va spune că au şcoală puţină, că nu gîndesc clar şi nu aplică legea cu dreptate. Discursul politic cade adesea în invectivă, în insultă şi băşcălie, ceea ce strică încrederea în emitent, chiar dacă e socotit intelectual cu renume. Căci una-i să comentezi meciul şi alta-i să-l joci în teren! Ministrul dă direcţia de urmat, iar forţa motrice trebuie să fie asigurată de cadrele didactice din şcoli, care fac treaba la cursuri cu elevii şi studenţii.

Liviu Pop a început bine, a organizat concurs pentru directorii şcolari, aceştia sînt mîinile sale drepte, ei aplică legile şi ordinele ministeriale. Baiul este că profesorii cu prestigiu profesional şi moral nu participă, refuză să conducă unitatea de învăţămînt, nu le convine să-i controleze şi să-i sancţioneze pe colegi. Aşa că manageri şcolari ajung de regulă cadre didactice interesate doar de sporul de conducere.

O şcoală de calitate va fi pretinsă de societate, însă românii o acceptă aşa cum le este servită, nu sînt convinşi că învăţămîntul de calitate aduce civilizaţie şi nivel de trai ridicat, cred în noroc nu în educaţie, ţin mai mult la dezvoltarea fizică şi afectivă a copiilor, iar pe cea intelectuală o lasă în seama şcolii publice. Dacă sistemul eşuează, elevii rămîn la nivelul de învăţare prin imitare (pot deprinde abilităţile manuale de meseriaş, dar încă nu sînt motivaţi s-o facă).

Cadrele didactice din şcoli manifestă dezinteres constant pentru performanţa şcolarilor. Numărul cunoştinţelor ce trebuie transmise de la catedră este mare şi eficienţa va fi selectivă, deoarece profesorii nu sînt obligaţi profesional şi nici cointeresaţi material să predea materia ştiinţifică de la cunoscut la necunoscut. Defecţiunea pleacă de la grădiniţă, unde educatorii nu practică jocurile ce necesită ascultare şi comunicare. Şcoala s-a rupt în două ca Titanicul, profesorul predă, elevul nu înţelege, e un joc autist de-a şcoala din care pierdem cu toţii. Discipolii nu reuşesc să-şi creeze căi noi la nivel cerebral, rămîn blocaţi la stadiul de jos, transferul de învăţare se întrerupe – dar cu toate acestea, cadrele didactice sînt plătite lunar de stat, cu salarii peste media naţională, chit că nu ţin seama de activitatea internă a învăţăceilor.

Munca neevaluată a dascălilor trebuie eficientizată şi responsabilizată, iar metodele indicate sînt printr-un mecanism instituţional independent de control administrativ şi profesional. Învăţarea produce cunoştinţe, abilităţi, deprinderi, obiceiuri, tendinţe, care în cele din urmă contribuie la civilizarea celui învăţat şi la creşterea standardului său de viaţă. Acum se face şcoală mai mult în gol!

Autor: Nicolae Goja

Sursa: Graiul Maramureşului