Simona Halep a debutat cu victorie la Turneul Campioanelor,
6-4, 6-2 în faţa franţuzoaicei Caroline Garcia, în primul meci jucat din
postura de număr unu mondial. Românca nu este însă lider în Grupa Roşie,
întrucât daneza Caroline Wozniacki a obţinut o victorie mai clară în faţa
numărului patru mondial, Elina Svitolina - 6-2, 6-0.
Miercuri, 25 octombrie, învingătoarele meciurilor de luni
vor juca una împotriva celeilalte, iar învinsele vor căuta prima victorie la
ediţia 2017 a Turneului Campioanelor, scrie Prosport.
Simona Halep îşi poate asigura câştigarea grupei cu o
victorie în faţa danezei - cumulată cu un succes al franţuzoaicei Garcia în
faţa Svitolinei. Sportiva din Ucraina ar fi eliminată, iar cele două Caroline
din Grupa Roşie ar avea meci direct pentru locul doi.
Halep este sigură de calificare cu o victorie în două seturi
şi un 2-1 la seturi scos de Svitolina - însă în acest caz nu s-ar cunoaşte
poziţia de pe care Simona va merge în semifinale.
Simona ar ajunge la un meci decisiv cu Svitolina dacă pierde
meciul de miercuri, iar Elina o învinge şi o trimite acasă pe Caroline Garcia.
Wozniacki ar câştiga grupa în acest caz, iar daneza mai poate fi sigură de
calificare cu victorie 2-0 la Simona cumulată cu un 2-1 pentru Garcia.
Oricum, avem mari speranţe în machedoanca noastră!
C.S.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu