Turnul Eiffel

   Incontestabil, Turnul Eiffel este simbolul turistic al Parisului. Inaugurat cu ocazia expozitiei universale din 1889 construcția încarnează aspirațiile unei epoci aflate în plină revoluție socială, culturală, tehnică și artistică. Pentru comemorarea centenarului Revoluției franceze se decide organizarea celei de-a patra expoziții universale în capitală. Scopul urmarit e de a arata întregii lumi avansul tehnologic și puterea industriei franceze, precum și bogățiile Imperiului colonial francez. Ochii intregii planete sunt atintiti asupra Parisului. Pe o suprafață de 50 de hectare care cuprinde Champ de Mars, Trocadero și Esplanada invalizilor sunt ridicate de către marii arhitecți ai vremii, somptuoase palate efemere, demolate după încheierea evenimentului. Importanța metalurgiei în industria occidentală e ilustrată prin utilizarea metalului ca si material de construcție principal. Cheia expoziției e un turn din metal de peste 300 de metri înălțime. Ministerul Comerțului lansează un concurs pentru alegerea proiectului.

            Unul dintre cei mai cunoscuți arhitecți ai epocii, Gustave Eiffel, proprietar al unei întreprinderi de constructie se implică in proiect. Doi ingineri care lucrează pentru firma sa, elaborează proiectul de la originea turnului Eiffel. La început, pe Eiffel nu îl interesează ideea, dar în cele din urmă cumpară brevetul inginerilor Koechlic si Nouguier pe care îl ameliorează și se prezintă cu el la concurs. Dintre cele 106 proiecte prezentate ministrul reține proiectul Eiffel. Turnul e construit pe Champ de Mars, în față la Trocadero, fiind imaginat ca o poartă de intrare monumentală in expozitie. Proiectul grandios depășește bugetul inițial de 3 milioane 155.000 franci aur ajungând la 7 milioane opt sute de mii. Convenția semnată între Gustave Eiffel și oraș prevede dreptul de exploatare a turnului pe o perioadă de 20 de ani de catre întreprinderea constructorului. Lucrările încep în 1887 și construcția s-a inaugurat pe 31 martie 1889. O suta cinzeci de muncitori lucrează în atelier la uzina Eiffel (situată la Levallois-Perret) și 250 pe șantier.

            Turnul cântărește 10.100 tone și este cea mai înaltă construcție din lume până la 1930 când a depășit Chrysler Building (319 m) din New York. Măsura initial 314 metri si după instalarea antenelor de radio și de televiziune înălțimea ajunge la 324 de metri. Construcția sa durează 2 ani 2 luni și 5 zile. Un singur muncitor moare după terminarea șantierului căzand de la primul etaj. Turnul reflectă imaginea epocii marcată de dezvoltarea industrială și progresul tehnologic. În ceea ce privește rolul său estetic criticile sunt numeroase. Mari personalități ale timpului semnează o scrisoare publicată de jurnalul Le Temps, în care turnul este prezentat ca fiind inutil și monstruos. Printre semnatari se numără Guy de Maupassant, Dumas fiul, Charles Garnier, Victorian Sardou etc. În ciuda criticilor, succesul popular este enorm. Aproape două milioane de vizitatori vor urca în turn în perioada cuprinsă între 6 mai și 31 octombrie 1889. Personalități internaționale ca și Thomas Edison, Prințul de Galles, Șahul Persiei se numară printre ei. Succesul temporar nu garantează perenitatea constructiei.

            Numărul vizitatorilor scade vertiginos la 400.000 în 1890 și la 150.000 în 1899. Se discuta distrugerea monumentului, întarziată datorită intervenției lui Gustave Eiffel care pledează pentru utilizarea lui în scopuri științifice. Descoperirea undelor hertziene și utilizarea turnului ca și releu îi oferă o nouă utilitate. La declanșarea Primului Război Mondial armata folosește turnul pentru telegrafia fără fir. Astfel sunt interceptate mesajele inamicilor.

            Un astfel de mesaj deconspiră spionul H2, celebra Mata Hari, dansatoare exotică apreciată de protipendada pariziană si care, din motive financiare, acceptă să lucreze pentru germani. Prinsă în vârtejul războiului naiva olandeză sfârșește în fața plutonului de executie. Pe numele ei adevarat Margaretha Zelle se naște în 1876 în Olanda. La 19 ani se căsătorește cu un ofițer olandez cu care pleacă în insula Java. Dar viața de garnizoană nu îi convine. Își părăsește familia pentru a face carieră ca și dansatoare orientală la Paris, isi inventează un trecut exotic și ia porecla de Mata Hari ce înseamnă în malaeziană „ochiul zilei” (adică soarele). Cariera de dansatoare începe la Muzeul Guimet iar femeia devine repede un personaj în vogă. În plin succes pleacă la Berlin unde va trăi cu un ofițer de husari o iubire de scurtă durată. La 30 de ani se reîntoarce la Paris unde succesul nu mai e același. Primul Război Mondial o surprinde la Berlin fără contract și fără bani. Hotărăște să se întoarcă în Olanda unde este o necunoscută. Ajutorul consulului german din Amsterdam care îi propune sprijin financiar cu condiția obținerii de informații utile Germaniei. Se stabilește la Paris unde este supravegheată de siguranță. Se îndrăgostește de un tânăr ofițer rus care este rănit la ochi și pentru a putea fi alături de el, Mata Hari cere autorizație de trecere  la serviciile de contraspionaj franceze. I se propune să lucreze pentru Franța. Acceptă si e trimisă în Olanda prin Spania. Vaporul care călătorește către Olanda este interceptat de englezi și dansatoarea e confundată cu un spion german căutat de francezi. Se reîntoarce în Spania unde se întâlnește cu atașatul militar german. Are impresia că au obținut informații interesante pentru francezi, dar în același timp ofițerul trimite o telegramă la Berlin în care vorbește despre agentul H21 cu destule detalii pentru ca Mata Hari să poată fi identificată în cazul în care mesajul e interceptat de statia din tour Eiffel. Când Mata Hari se întoarce la Paris, contraspionajul ce deține telegrama arată că este un spion german. Germanii nu au încredere în dansatoare, nu se lucrează pentru francezi care la rândul lor nu au angajat-o niciodată direct. Seful contraspionajului francez o consideră inutilă și lipsită de inteligență. Pe 13 februarie 1917 la hotelul Plaza Pallas Mata Hari e arestată. O telegramă datată din 6 martie la trei săptămâni după arestare, o condamnă definitiv. Lipsită de banii tinereții șterse, femeia a crezut că se poate juca de-a spionul jonglând între serviciile secrete franceze și germane cu informații lipsite de importanță. Atitudinea sa nu are nici o legătură cu spionajul. Pe 15 octombrie 1917 Mata Hari e executată în fosa Castelului Vincennes și intră în istorie.

            După terminarea războiului situatia turnului e delicată, costurile de întreținere sunt ridicate și în presă un articol vorbește despre o posibilă demolare. Victor lusting- escroc aflat la Paris are o idee extraordinară în urma lecturii numitului articol. Contactează șase dintre cele mai importante firme în recoltarea metalului folosit și când se dă drept funcționar al Ministerului le propune achizitia metalului rezultat în urma dărâmării turnului Eiffel. Însoțit de cei șase investitori si prezentând o carte falsă de funcționar la intrare urcă în turn pentru a constata starea de degradare care justifica demolarea și vânzarea monumentului. Reușește să atragă unul dintre ei și reclama o sumă lichidă pentru coruperea unor funcționari, în același timp încearcă să rămână discret pentru a contracara reacția exagerată a opiniei publice. În cele din urmă dispare cu banii, rușinat fraierul nici nu îndrăznește să depună plângere. Încurajat, lusting revine la Paris și mai încearcă o dată să vândă turnul, dar de data asta clientul e bănuitor și cheamă poliția : escrocul și complicele său scapă fugind în Statele Unite. După război, escrocheria se repetă, victimele fiind oameni de afaceri olandezi. Apariția radioului ziua Televiziunii salvează turnul de la distrugere.

            Începând cu anii 1920 si 1930 turnul e utilizat pentru imaginea Parisului prin organizarea de manifestatii diverse, folosirea ca si decor de cinema sau de concert. Pe de altă parte numeroși disperați aleg turnul Eiffel pentru a-și pune capăt zilelor. În jur de 370 de persoane au pierit aruncându-se din turn. În 1912 un croitor austriac inventeaza un costum de om-pasăre pentru aviatori. Susține că invenția sa permite zborul și hotărăște să o testeze la Tour Eiffel, Evenimentul e filmat. Inventatorul ezită înainte de a sări, până la urmă se aruncă în gol pentru a se zdrobi 314 metri mai jos. Autopsia descoperă că omul a murit de stop cardiac în timpul căderii.  În 1926 un aviator încearcă să treacă printre pilonii Turnului Eiffel dar o manevră greșită provoacă prăbușirea avionului și moartea pilotului.

             După terminarea celui de al doilea război mondial, succesul turnului este în continuă creștere și numărul anual al vizitatorilor este de aproximativ 7 milioane. De curând s-a constatat că Tour Eiffel a fost vizitat de circa trei sute de milioane de vizitatori.

Din ciclul: „Să cunoaștem Parisul”

                        

                          OLIMPIA MUREȘAN-ULMENI-2017

                           membru L.S.R.-filiala Maramureș