luni, 20 noiembrie 2017

Cine l-a executat pe Eduard Hellvig?!

După ce a fost aruncat după gratii de către ”sistem”, Horia Georgescu, fostul șef al Agenției Naionale de Integritate a decis să rupă tăcerea. A venit rândul lui să se detoneze în fața Comisiei parlamentare de control al Serviciului Român de Informații. Și a făcut-o într-un mod absolut spectaculos. Dezvăluirea bombă a fost despre Eduard Hellvig.


Astăzi, Eduard Hellvig este directorul Serviciului Român de Informați. Dar, în 2012, lucrurile stăteau altfel. Pe atunci, el era doar unul dintre fruntașii PNL. Dacă îmi amintesc bine, era secretar general al partidului. Iar PNL lupta împotriva ”sistemului”, a statului de tip mafiot construit de Traian Băsescu și pe care tot el l-a taxat ca atare după ce l-a scăpat de sub control. Prin urmare, Eduard Hellvig trebuia pedepsit.  La pachet cu alți fruntași liberali.
În 2012, conform dezvăluirilor făcute de Horia Georgescu, între Serviciul Român de Informații și Autoritatea Națională de Integritate a fost redactat și semnat un potocol de colaborare. După sistemul celorlalte protocoale. Pe calea acestor protocoale, care au fost un fel de legi paralele, un fel de legi-fărădelegi, SRI și-a lărgit în mod artifcial și anticonstituțional autoritatea, ocupându-se rând pe rând și de multe alte domenii pe lângă contraspionajul și antiteriorismul aflate în ”fișa postului”. Și cum a funcționat acest protocol? Extrem de simplu. Serviciul Român de Informații condus de tandemul George Maior-Florian Coldea își fixa țintele politice. În speța pe care o discutăm azi, ținta era Eduard Hellvig, la pachet cu alți liberali. După ce SRI își fixa ținta, un grup de băieți cu ochi albaștri primea această sarcină ”în lucru”. SRI scotocea cât de adânc putea în biografia acestora, până când ieșea la lumină o pată. Sau orice ar fi putut semăna cu o pată. După care ”marfa” era redactată profesionist și livrată oamenilor de la ANI. Care nu aveau altceva de făcut decât să o înregistreze ca pe o lucrare proprie și să o pună în operă. Eliminând aceste ținte din viața politică.
Așa se face că în anul de grație 2012 una dintre aceste note SRI redactată sub forma unui raport ANI îl demasca pe Eduard Hellvig pentru o pretinsă lipsă de integritate. Pentru un pretins conflict de interese. Eduard Hellvig a fost un norocos. Toți cei vizați s-au luptat cum au putut pentru a demonstra că raportul ANI, de fapt elaborat de SRI, conținea informații lipsite de acoperire. Adică false. Puțini au avut însă șansa de a reuși să demonstreze acest lucru în Justiție. Pentru că, nu-i așa, și Justiția era un câmp tactic al SRI. Eduard Hellvig a fost norocos. Și a reușit să scape basma curată. După ce, evident, a fost mototolit în fel și chip atât de către adversarii săi politici din interiorul și din afara PNL, cât și de presa aservită statului paralel.
Dacă Eduard Hellvig nu ar fi reușit să scape din acest clește mânuit de Maior și Coldea, el ar fi dfst ras din politică. Cum s-a întâmplat cu mulți alții. Iar pentru președintele nou ales, Klaus Iohannis, Hellvig nu ar fi fost altceva decât un ”penal”. La ajutat Dumnezeu, a scăpat în cele din urmă cu fața curată și, mai mult decât atât, a ajuns într-o funcție extrem de importantă, unde până acum, cel puțin, dă semne că își face așa cum trebuie datoria.
Problema este însă că, în urma acestei dezvăluiri făcute de o slugă a statului paralel, care la un moment dat a fost pedepsită pentru că înainte ca Iohannis să ajungă președinte, tot la comanda lui Coldea, a încerca să-l execute și pe acesta, vedem deodată noi victime pe terenul de luptă SRI-ANI. Și este efectiv interesant de văzut cine sunt ceilalți poltiiceni livrați la pachet, în vrac, de către Serviciul Român de Informații Autorității Naționale de Integritate. Și care nu au avut norocul lui Hellvig. Și au fost scoși pe această cale din politică și, uneori, executați și penal deși nu încălcaseră nicio normă legală.
Desigur, există și o dimensiune absolut comică a acestei situații, dacă stau și mă gândesc că persoana sau grupul de persoane din intetriorul SRI, care au apăsat pe trăgaci țintindu-l pe Eduard Hellvig, continuă să lucreze și chiar să promoveze în instituția condusă acum de acesta. Există însă și o dimensiune tragică. Cât de multe au fost victimele? Cine sunt acestea? Răspunsul îl are tot domnul Eduard Hellvig. Directorul SRI poate face cu ușurință inventarul. Ce alte rapoarte ulterior semnate de ANI au fost livrate de SRI în baza respectivului protocol? Poate că respectivelor victime nu le mai putem da înapoi zilele de coșmar pe care le-au trăit, uneori chiar după gratii. Poate că multe dintre aceste ținte ale SRI au fos atât de temeinic îndepărate din politică, încât nu mai au nicio șansă de a reveni în viitor, chiar dacă se va demonstra că au fost victimele unor sumare execuții. Dar tot este important să aflăm nominal cine a fost luat drept țintă de SRI, cine a fost executat pe această cale sub semnătura lui Horia Georgescu și, de câte ori este cazul, care au fost procurorii și care au fost judecătorii care au dus mai departe această acțiune punitivă, până la condamnări penale. Nu-i așa, domnule Eduard Hellvig?
Autor: Sorin Rosca Stanescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu