15
noiembrie 2017
Persoană de contact: Dan
Bucă,
purtător de cuvânt
Tel.: 0755-112726
Încasări de peste 125.000.000 lei, în luna octombrie, la
bugetul județului
Șeful Administrației Județene a Finantelor Publice
Maramureș, Călin Chilat, a declarat, la întâlnirea Colectivului pentru
impulsionarea colectării veniturilor la bugetul consolidat al statului, că
încasările pe luna octombrie au fost realizate în sumă de peste 125.000.000
lei, mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut cu peste 12.000.000 lei,
realizarea procentuală fiind de 111,29%. S-a înregistrat o creștere a
cuantumului încasărilor la bugetul asigurărilor sociale de stat, la bugetul
fondului de șomaj și la bugetul asigurărilor sociale de sănătate față de luna
octombrie 2016. De asemenea, s-au înregistrat creșteri la încasările aferente
impozitului pe venit, venituri bugetare, respectiv ”alte venituri”.
Pentru menținerea volumului încasărilor
bugetare au fost luate măsuri pentru intensificarea acțiunilor de identificare
a unor noi contribuabili, monitorizarea măsurilor de executare silită,
respectiv analize punctuale a operatorilor economici și a sechestrelor
instituite pentru stingerea titlurilor.
Acțiuni
specifice controlului vamal
Încasările
cumulate la Biroul Vamal de Interior Maramureș și Biroul Vamal Sighetu
Marmației au fost în cuantum de peste 6.000.000 lei în luna octombrie,
realizate din comerțul cu țări terțe. Angajații celor două birouri au efectuat
acțiuni specifice controlului vamal: 32 controale fizice la operatori
economici, au fost verificate peste 1100 colete poștale și realizate 16
verificări în domeniul respectării drepturilor de proprietate intelectuală și a
combaterii traficului de mărfuri susceptibile a încălca un drept de proprietate
intelectuală. De asemenea, s-au efectuat alte 29 de controale ulterioare pentru
operațiuni vamale sub diverse regimuri declarate de agenții economici, cu
încheierea a 22 de note și șapte decizii de regularizare a sumelor în valoare
de peste 11.000 lei., a precizat șeful biroului vamal, Teodor Lupuți. Numărul
operațiunilor la Biroul Vamal de Frontieră Sighet a înregistrat o creștere cu
6% față de aceeași perioadă a anului
trecut. Principalele mărfuri importate au fost cherestea de rășinoase,
mesteacăn și fag, semifabricate din lemn de fag, părți de mobilier din lemn,
încălțăminte, stofă pentru tapițerie, anvelope pneumatice noi, brichete din
turbă pentru foc. Majoritatea importurilor provin din Ucraina, China și
Federația Rusă și India. Exporturile din județul nostru s-au efectuat în
principal către Elveția, Turcia, Ucraina Federația Rusă, Republica Moldova și
Bolivia și au vizat produse din mobilier de lemn, carcase fibră de sticlă
pentru ventilatoare, butoaie de stejar, elemente lamelare stratificate. Punctul
Vamal de Frontieră Sighetu Marmației a fost tranzitat de peste 73.000 călători
și peste 12.000 mijloace de transport.
Peste 7100
șomeri înregistrați în luna octombrie în Maramureș
Directorul executiv al AJOFM. Oana Oșanu, a menționat că,
la sfârșitul lunii trecute, erau înregistrați la nivelul județului nostru peste
7100 de șomeri. Numărul șomerilor beneficiari de indemnizație de șomaj a scăzut
cu 154 persoane față de aceeași perioadă a anului trecut.
83 de
bilete de tratament rămase pentru luna decembrie
Directorul executiv al Casei Județene de Pensii
Maramureș, Lucica Pop, a afirmat că pentru luna următoare sunt disponibile 83
bilete de tratament în stațiunile Sovata, Covasna, Vatra Dornei, Moneasa,
precum și în alte stațiuni. Persoanele îndreptățite și care doresc să
beneficieze de bilete de tratament valabile începând cu data de 1 decembrie
a.c., sunt rugate să se adreseze instituției.
Instituția Prefectului – Județul Maramureș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu