Cârmuitorii jubilează
că-n România toate-s varză...
Întrucât
verbul „a jubila” și
substantivul corelativ „jubileu”, la plural „jubilee” (ah, iar acest capricios
gen neutru din limba română”), poate crea confuzii încă din titlu, de unde
riscul ca bunele mele intenții
să fie înțelese greșit, mă văd nevoit să fac din capul locului următoarea
precizare: Da, am recurs la ajutorul acestui verb pentru capacitatea sa
lingvistică de-a rima cu starea vărzoasă a nației (firește,
în sens culinaro-politic), astfel ca mai avan să stârnesc interesul
cititorului!
Dar
verbul nu-i întrebuințat în mod
prioritar cu sensul de bucurie din partea cârmuitorilor mari și mici, pentru contribuția lor fundamentală la crucificarea României în cei 28 de
ani de metodică și
generalizată ticăloșie
postdecembristă (mă rog, câți
dintre ei au curajul să recunoscă public că fac tot ce le stă în putință ca apele politico-juridice de la noi să fie mai departe
tulburi?), ci cu acela de sărbătorire a unui număr rotund de ani (o sută,
cincizeci, douăzeci și cinci
sau mai puțini, însă obligatoriu
divizibil cu cinci) – cu multă cheltuială spre încântarea tuturor participanților și
cu mare mulțumire lăuntrică pentru
acei invitați descurcăreți, care au izbutit să fenteze legislația noastră doldora de cusururi.
Vasăzică,
pentru numeroasele și perfect
inutilele evenimente de acest gen, toate instituțiile statului (de la hidoșeniile centrale și până la cele mai sărăntoace primării comunale) vor găsi
banii necesari ca fastul să se ia la întrecere cu nesimțirea și
prostul gust. Că, de, fiind neamul prost la putere, trebuie să acceptăm trista și jenanta realitate că țara arde și
festivalurile se țin lanț...
Acuma,
poate că grosul banilor pentru astfel de costisitoare aflări în treabă provin
din sponsorizări. Păi dacă-i așa,
nu poți să nu te întrebi cu
nedumerire, de ce respectivii edili și/sau organizatori nu-și folosesc minunata abilitate de-a smulge bani în primul
rînd pentru ridicarea standardului de viață al comunităților (modernizarea unor porțiuni de drum, îndiguiri, canalizări, împăduriri,
amenajarea și întreținerea spațiilor verzi, repararea școlilor, spitalelor și dispensarelor etc.) și abia pe urmă, dacă mai rămân niscaiva bani, să se
gândească la mătrășirea lor
cu festivalurile și
chiolhanurile.
N.B.: Zilele trecute, Consiliul Județean Maramureș a deschis larg pungile și porțile
pentru a sărbători 25 de ani de la cumplit de necesara sa înființare. Cum în acest sfert de veac, totul în județ a mers ca pe roate împiedicate (zeci de mii de maramureșeni și-au
luat lumea în cap, absolut toate minele au fost închise, pădurile măcelărite,
industria și agricultura au fost
făcute praf, drumurile sunt ca vai de ele și grosul locuitorilor așijderea), consider că foștii și
actualii aleși, mai mult sau mai puțin cioflingari pe post de băgători de seamă, au dreptul
să se întâlnească anual (de ce numai peste cinci sau zece ani, când este știut că nu aduce anul ce aduce ceasul...rău?!), astfel ei
având șansa să se privească în
ochi și să se felicite
călduros-ipocrit pentru modul pilduitor (sic!) în care, aidoma tuturor
nevrednicilor aleși și culeși
din întreaga țară, contribuie la
ruina județului, implicit a
României.
Sighetu
Marmației,
George PETROVAI
15 nov. 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu