S-a trecut la votul secret, iar comisia de validare compusă
din Gyongyike Bondi, Călin Ștefan Pop și Cornel Varga a anunțat, la final, câștigătorul.
Astfel, George Moldovan a fost votat de 24 din cei 35 de
consilieri prezenți, iar Anișoara Mihali a întrunit 11 voturi. Toți cei 35 de aleși județeni în funcție și-au
exprimat opțiunea și niciun buletin de vot nu a fost anulat.
Odată anunțată decizia plenului, Anișoara Mihali a mulțumit colegilor liberali pentru propunere, dar și pentru cuvintele frumoase care s-au spus
la adresa ei. Totodată, l-a felicitat pe noul vicepreședinte al Consiliului Județean,
George Moldovan, căruia i-a dorit multă putere de muncă și i-a recomandat să se aplece asupra proiectelor importante
pentru Maramureș, lăsând deoparte haina
politică.
Cuvântul a fost luat, apoi, de proaspătul vicepreședinte George Moldovan, cel care va ocupa biroul
care i-a aparținut, până în luna iulie
2017, actualului primar al orașului
Ulmeni, Lucian Morar. ”Vă mulțumesc
pentru votul de încredere și mulțumesc conducerii PMP Maramureș și
Biroului Politic Județean, pentru votul
dat în unanimitate să acced în executivul Consiliului Județean. Implicarea mea va fi una deplină în
proiectele județului, atât în ceea ce
privește proiectele aflate în derulare,
cât și cele viitoare”, a concluzionat
vicepreședintele Consiliului Județean, George Moldovan.
Șeful administrației județene,
Gabriel Zetea, dar și vicepreședintele Ioan Doru Dăncuș i-au transmis ”bun venit” în echipă noului
vicepreședinte, arătând că sunt foarte
multe lucruri de făcut în executivul Consiliului Județean. Proiectul de hotărâre a fost adoptat cu 24 de voturi
pentru, șapte voturi împotrivă și patru abțineri,
astfel că, începând de marți, 31
octombrie 2017, executivul CJ Maramureș
s-a reîntregit după demisia lui Lucian Morar, prin ocuparea de către George
Moldovan a celei de-a două poziții de
vicepreședinte.
CJ MM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu