de Mircea CRIȘAN, Gazeta de
Maramureş
Povestea primului film de animație 3D, realizat în Maramureș
este una educativă, iar subiectul este ca și
în toate filmele de profil realizate în schema basmului universal, unde o parte
dintre personaje sunt negative, iar altă parte sunt pozitive, ca la final,
întotdeauna binele să învingă.
„Laura Tamaș și Andrei Haiduc au reuși să depună un proiect la Centrul Național al Cinematografiei și să obțină
sprijin pentru realizarea primului film de animație
3D din partea de Nord a României. Pe Laura o cunosc de vreo 13 ani când a
realizat prima revistă de benzi desenate din județul
nostru, deci are experiență, fiind
absolventă de arte plastice. Personajul principal al filmului este Ager Linxy,
un râs, un personaj cu o inimă nobilă, care îi salvează pe cei în pericol.
Acest Linxy, plimbându-se prin rezervația
marelui Parc din Transilvania descoperă că râul este poluat și peștii
sunt morți. Un alt personaj este un
iepuraș, Guleraș Alb, care este și o
fină ironie la adresa infractorilor cu gulere albe, a celor cu delapidări și furtișaguri.
Filmul se adresează copiilor cu vârste între 6 și 13 ani, deși
filmul acesta poate fi văzut și
apreciat și de oamenii mari. Subliniez
faptul că este primul film de animație
umanist, unde personajele capătă viață,
nu sunt schematice, nu sunt lucrate numai din linii de creion și pe o grafică rapidă. Filmul este unul
blând, parcă tocmai să ne facă să simțim
că este în conexiune cu spiritul din Transilvania.
Un alt personaj, jucat de Vali Doran, este Lupul Bătrân.
Acest personaj este unul aristocrat, are o ținută
de nobil, are o demnitate fantastică, este stăpânul pădurilor și, spre surprinderea copiilor, nu este un
personaj negativ. Lupul Bătrân este cel care dă o scrisoare de recomandare
către un alt personaj, la fel de interesant, Șamanul,
care deține de fapt Smaraldul Vieții. Mai exact, personajele pozitive Ager
Linxy, liderul de expediție, care
reprezintă curajul și generozitatea,
ajutat de Pinxy Roz, prietena lui de nădejde, care este o bună infirmieră și un bun comunicator, de Guleraș Alb și
Sprinten Jder, care este spontan și
care cunoaște toată Rezervația, și
de Foxy Șosete Negre, care este un
vulpoi plin de fler și intuiție, toți
aleargă înspre Peștera Liliecilor unde
vor intra în posesia Smaraldului Vieții
și vor face ca apele să nu mai fie
poluate. Numai că apar personajele negative: Kit Bandit, care este tot un fel
de râs ca și Linxy, numai că el este
egoist, bădăran, viclean, ușor influențabil, cu aspect neglijent al hainelor. Kit
Bandit este jucat de Felix Artuche de la Teatrul de Păpuși din Baia Mare. Deci, vocile sunt sincronizate de către mari
actori băimăreni: Vali Doran joacă Lupul Bătrân, Max Mascatu (un dihor care nu
miroase dar care este un oportunist și
îi place să fie în gașcă și ascultă orbește
de Kit Bandit, dihor care fură hărțile
să ajungă ei primii să ia Piatra de Smarald) este jucat de Andrei Dinu. Un alt
personaj, prietena lui Kit Bandit este Zgârie Rău. Linxy este jucat de Vizi
Imre”, explică scriitorul dr. Nicoară Mihali.
Personajele au o întâlnire cu Profesorul Bufniță care le dă hărțile și care le vorbește despre Peștera
Liliecilor și despre puterea Smaraldului
Vieții. „Personajele ajung în Peștera cu Lilieci și aici îl întâlnesc pe Șaman.
Șamanul este jucat de Victor Mușețeanu
și este un personaj foarte uman, numai
că seamănă mai degrabă cu un fel de manechin din magazinele orașului care a reînviat și care face bine omenirii.
A fost foarte important ca acest film să fie rulat pentru
prima dată de Ziua Educației la Teatrul
de Păpuși din Baia Mare, iar la
premieră au fost invitați copiii de la
Liceul de Artă, mai ales că acolo se învață
arta spectacolului. Acest film care creează un eveniment cultural autentic în
Baia Mare a reușit, după trei săptămâni
de căutări, să găsească o sală cu doar 200 de locuri, asta dacă ne gândim că în
anii ’20 Charlie Chaplin își lansa
filmul într-o sală din New York, cu 5 mii de spectatori. Filmul acesta urmează
să fie prezentat și în școlile din Maramureș, în general în localitățile
mai mari pentru că necesită o tehnică modernă și
o linie de sunet performantă.
Mai trebuie spus că Dan Secheli a creat special muzica
pentru acest film. El cunoscându-l pe un muzician de film de la Hollywood,
Egren Goknar, a realizat muzica pentru acest film. Altfel spus, muzica primului
film de desene animate din Maramureș
este procesată într-un mare studio din Hollywood, ceea ce este extraordinar”,
ne-a detaliat dr. Nicoară Mihali.
Filmul durează 35 de minute. Dar munca din spate este
imensă, pentru că fiecare scenă a fost creată pas cu pas. „Mai trebuie spus că
filmul acesta nu a schimbat și nu a
alterat peisajele din Transilvania. Peisajele vii, reale, nestilizate aduc o
notă în plus de valoare filmului. Filmul acesta nu are violență, cum din păcate majoritatea filmelor de
gen au, ci este mai degrabă un film de aventuri, ca și o căutare de comori. Ba din contră, filmul are momente cât se
poate de lirice, sentimentale, apropiate de filmul artistic. Scenariul este
scris de Laura Tamaș. Zilele acestea
filmul va fi prezentat la circa 3 mii de elevi din 14 școli băimărene. Cu timpul, copiii își vor putea lua și abțibilduri și
vor putea face colecții cu personajele
filmului.
Cum să nu încurajăm asemenea inițiative ale unor deschizători de drumuri? Dacă trei dintre
copiii care vor urmări filmul vor ajunge creatori de filme de animație, înseamnă că filmul și-a atins scopul. Asta cu atât mai mult cu
cât studioul realizatorilor acestui film este extraordinar de bine pus la
punct, iar profesorii îl vor putea vizita pe tot parcursul anului cu clasele de
elevi, iar aici tinerii vor afla povestea creării filmelor de profil”, a
concluzionat dr. Nicoară Mihali.
„Filmul acesta nu a schimbat și
nu a alterat peisajele din Transilvania. Peisajele vii, reale, nestilizate
aduc o notă în plus de valoare filmului. Filmul acesta nu are violență, cum din păcate majoritatea filmelor de
gen au, ci este mai degrabă un film de aventuri, ca și o căutare de comori”.
Nicoară Mihali
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu