Bogdan Duca: “Garda de Fier și Garda de #”

Sunt multe, multe  asemănări.

Tinereţea

Ambele mișcări, atât mișcarea legionară cât și mișcarea #rezist, sunt mișcări predominant tinere și urbane.Și atunci ca și acum, ele speculează o serie de frustrări inevitabile ale tinerilor aflați în căutări și criză identitară.

Ceea ce spunea Cioran, într-un interviu din 1972, despre legionarism se aplică și mișcării #rezist: este ”“un leac al tuturor relelor: al plictiselii ca şi al blenoragiei”.

În anii 90 tinerii cu astfel de crize identitare s-au aruncat în brațele diverselor mișcări spirituale orientale (cine din generația 90 nu a cochetat măcar cu Yoga?) dar generațiile anilor 30 și 2010, au preferat căutările spirituale uneia civice și politice. Ceea ce e, să recunoaștem, dramatic: dacă yoghinul vrea să se salveze pe el, activistul politic vrea să salveze țara. Și, implicit, țara trebuie să îi îndure crizele mesianice…

Intelectualismul

Ambele mișcări au prins și prind în rândul unui public cu pregătire academică superioară. De ce prind? Pentru că speculează amândouă frustrarea anti-democratică a celui care se crede intelectual: cum votul său să fie egal cu al altui cetățean care nu are pregătirea sa și performanțele sale profesionale?
De aici caracterul

Antidemocrația

Disprețul față de democrație este cheia înțelegerii acestor demersuri politice. Ambele își doresc înlocuirea democrației cu…guvernarea lor. Dacă legionarii și colegii lor europeni, fasciștii și naziștii, o spuneau direct acum nu mai e corect politic să pretinzi bărbătește puterea. Acum adevărul se ascunde în fața unor cuvinte goale de conținut: ”statul de drept” sau nevoia de ”valori euro-atlantice”, concepte foare vagi, care ascund de fapt un mesaj brutal de simplu: „noi suntem ăia bunii iar voi sunteți ăia răii„ De aici și

Mesianismul.

Legionarii credeau că ei vor salva România. Fiind și mai religioși, ei credeau că salvează România prin sacrificiul lor. Tefeliștii nu au acest fior religios, dar au credința că sunt indispensabili societății și că dacă nu va fi urmată calea lor, dezastrul este inevitabil.

Elitismul.

Acesta transpare în cazul ambelor mișcări prin cultivarea refuzului constant și argumentat cu aer superior al oricărui dialog.
Adversarul este dușman, nu doar un concurent politic, e diabolizat, poartă o etichetă care îl face de nefrecventat: că e iudeo-masonerie, evreu, comunist, ciumă roșie, corupt, cu el nu se poate dialoga și nici negocia. El trebuie distrus ca mișcarea să câștige…

Preluarea modelelor externe

Legionarismul a fost un mimetism după mișcările fasciste, naziste și de ”extremă-dreapta” din Europa. Mișcarea #rezist este un produs mimetic după mișcări similare din Occident.

Legionarismul a fost instrumentalizat de politicieni cinici interbelici pentru a își rezolva anumite probleme, apoi de agenturi străine pentru a își impune sau proteja interesele pragmatice.

Mișcarea #rezist este încurajată de forțe străine, care au interese directe și pragmatice în România, dar este și instrumentalizată de politicieni cinici și inconștienți care ar putea ei înșiși să devină (precum mulți politicieni interbelici) victimele propriului monstru creat.

Ambele grupări au fost și sunt minoritare: legionarii au atins un maximum istoric de 16 procente la alegerile parlamentare din 1937. Foarte probabil acesta este și scorul maxim pe care îl poate obține un partid # la alegeri (USR a obținut 9 procente).

Cu toate acestea, lecțiile istoriei ne spun că în cazul mișcărilor antidemocratice și extremiste, secretul succesului nu este obținerea unei majorități în societate, ci inducerea unui climat de isterie și teroare care să permită mișcării respective să controleze societatea.

Mișcarea legionară a eșuat. Mișcarea # are o șansă reală să preia România pentru că, spre deosebire de legionari, nu folosesc revolverul ci un alt instrument revoluționar: preluarea hegemoniei culturale în societate, prin inducerea impresiei că ei ar fi de fapt societatea civilă și singura voce a societății.

De aceea pericolul ca această mișcare să distrugă România este real…

Autor: Bogdan Duca

Sursa: Bogdan Duca Blog