marți, 26 decembrie 2017

Dodon se gândește politic la o posibilă unire a Basarabiei cu România

Igor Dodon consideră că unul dintre pilonii ce ar sta la baza soluţionării problemei transnistrene ar fi ca Tiraspolului să i se garanteze că, dacă Chişinăul decide să se unească cu România, atunci Transnistria trebuie să aibă dreptul la autodeterminare şi la înfiinţarea propriului stat. În cadrul unui interviu oferit Clubului de presă „Rezonanţa socială” Dodon a declarat că pentru soluţionarea politică a conflictului transnistrean este nevoie de trei etape, conform adevarul.ro.
„Iată cu asta trebuie să începem şi întrebarea nu e mai mult către Tiraspol, dar către noi. Aici la Chişinău nu doar preşedintele trebuie să gândească aşa, dar şi conducerea Guvernului şi a Parlamentului trebuie să lucreze împreună pentru a fortifica statalitatea. Nu pentru a intra în Europa, în NATO, în România, dar pentru întărirea statalităţii”, a subliniat Dodon care a continuat să îşi expună planul.
„Trebuie cu toţii să ne aşezăm şi să ne gândim cum vom reintegra ţara. Eu deja am mai spus că sunt câteva lucruri pe care se va ţine totul. Iniţial este vorba de neutralitate. Noi cu toţii trebuie să înţelegem că Moldova nu va intra în NATO, asta trebuie să fie o garanţie. A doua, trebuie să dăm dreptul Transnistriei la autodeterminare. Dacă, cumva, la o anumită etapă, cineva din Chişinău va decide să se unească cu România, Transnistria trebuie să aibă dreptul la autodeterminare şi la înfiinţarea propriului stat recunoscut de toţi. Apropo, acest lucru este prevăzut în Legea privind statutul Găgăuziei”, a precizat preşedintele Moldovei.
                                                                                                                                   NN

2 comentarii:

  1. Domnule Gelu, eu va urmaresc blogul zilnic! De ce postati aberatiile lui Dondon asta! Ce nume de prost are! E rusofil pana in maduva oaselor! Daca cititi si a 2-a oara articolul va dati seama ca nu vrea UNIREA BASARABIEI CU ROMANIA! Punc!

    RăspundețiȘtergere
  2. sarbatori fericite! Poate ca ar trebui sa fiu mai selectiv la stirile politice...

    RăspundețiȘtergere