Răbdarea, Sufletul și... Dragostea
1. Slujirea omului e mai mare decât orice
lucrare şi virtute. Căci nu este ceva mai mare între virtuţi şi mai desăvârşit
ca dragostea
aproapelui. Iar semnul acesteia e nu numai să nu ţii la un lucru de
care are lipsă altul, ci să rabzi moartea pentru el, cu bucurii, după porunca
Domnului şi socoteşti aceasta ca o bucurie şi o datorie. Şi pe drept
cuvânt căci suntem datori să iubim pe aproapele nostru până la moarte, nu numai
pentru dreptul firii, ci şi pentru preacinstitul sânge vărsat pentru
noi toţi al lui Hristos, care ne-a poruncit acestea.
Sfântul
Petru Damaschin,
a trăit în veacul al VIII-lea după unii
istorici, iar după alții în secolul al XII-lea. Această nelămurire vine din
aceea că au fost doi Damaschini, adică sfinți locuitori în Damasc, oraș din
Siria de astăzi, cu numele de Petru. El a fost un mare nevoitor și preamilostiv. Citea
foarte mult, cu râvnă și dragoste- adunând înțelepciunea ca mierea. Un
timp a fost episcop de Damasc, dar când a stat împotiva credinței islamice și a
ereziei manihee, arabii i-au tăiat limba și l-au aruncat în surghiun (exil) în
Arabia, unde se nevoia în continuare a răspândi cuvântul Domnului Iisus
Hristos. Este autorul a două cărți, o veritabilă sinteză a
spiritualității creștine de până la el. Pune accentul pe caracterul practic al
vieții duhovnicești. A murit mucenic și mărturisitor al credinței creștine.
***
2. „Dacă vreodatǎ, prin forţa împrejurǎrilor,
vei ajunge într-un fel de nelinişte sufleteascǎ; întoarce-te pe loc în tine
însuţi. Nu te lǎsa sǎ fii scos, peste ce se cuvine, din ritmul vieţii
tale. Cǎci pe mǎsurǎ ce revii mereu la o dispoziţie armonioasǎ a sufletului,
vei reuşi sǎ-l stǎpâneşti din ce în ce mai bine.” „Oamenii
sunt aici pe pǎmânt spre binele semenilor lor. Deci ori învaţǎ-i, ori rabdǎ-i.”
Marc Aureliu (121-180),
a
fost împărat al Romei din dinastia Antoninilor, între anii 161-180 d.Hr. și
filosof stoic. Ca împărat s-a numit Marcus Catillius Aurelius Antoninus. Se
confruntă pe perioada împărăției sale cu probleme deosebite; atacurile din
partea unor triburi germanice și britanice, o invazie a parților și o ciumă
devastatoare cu consecințe comerciale, economice și sociale. Domnia lui a fost
marcată de aspre persecuții împotiva creștinilor, cum a fost cea din 177 de la
Lugdunul (azi Lyon). Ca filosof a
primit o educație solidă în retorica greacă și latină prin instructorii săi
Herodes Atticus și Marcus Cornelius Fronto. În greacă a avut o singură scriere,
iar în latină 12 scrieri, în care arată că pentru a avea o viață morală trebuie să
ai o liniște interioară.
***
3. „Ceea ce omul nu poate îndrepta nici
întru sine, nici în alţii, trebuie să
rabde fără cârtire, până ce Dumnezeu va rândui altfel. Supune-te lui Dumnezeu
și pleacă-ți cu umilință mintea, înaintea credinței, astfel ți se va da lumina
științei, atât cât ți-e folositoare și de trebuință. Să fii mulțumitor pentru
cele puține și vei deveni vrednic să primești cele multe”.
Toma de Kempis (1379/1380-1471),
a
fost un călugăr creștin augustinian, din Evul Mediu. I se atribuie una dintre
cele mai cunoscute cărți de devoțiune creștină Imitațio Christi / De imitațione Christ / Urmarea lui Hristos, redactată în limba latină medievală. În
anul 1395 a devenit copist plin de talent, iar în anul 1413 a fost hirotonit
preot la Mănăstirea Sfânta Agnes de pe Munte, unde a dus o viață liniștită și
modestă, împărțindu-și timpul între exercițiile de devoțiune, scriere și
copiere, educația și pregătirea novicilor. A copiat Biblia, în patru exemplare.
Învățăturile sale erau foarte citite, iar lucrările sale abundă în citate
biblice, îndeosebi în Noul Testament. Este sărbătorit în fiecare an la 25
august.
P.S.
„Veniţi
fiilor, ascultaţi-mă pe mine, frica Domnului vă voi învăţa pe voi; cine este
omul cel ce voieşte viaţa, care iubeşte să vadă zile bune? Opreşte-ţi limba de
la rău şi buzele tale să nu grăiască vicleşug. Fereşte-te de rău şi fă bine,
caută PACEA şi o urmează pe ea”. (Psalm
33, 11-33)
„1001 CUGETĂRI” vol.XII,
Prof. Olimpia Mureșan L.S.R.
Maramureș
Preot Ortodox Român Ilie Bucur Sărmășanul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu