Clipă încremenită
Mă ţineai strâns lipită de tine
paşi armonizaţi foşneau printre frunze
clorofila lucioasă îngâna
cântecul de dăruire al ierbii,
ecoul de romanţă îmi şoptea
că nu e vis
e adevărată iubirea,
focul nopţii,
cu care m-am împletit,
comoară vie ca-n paradis.
Atunci şi acolo,
clipa în mine a încremenit.
M-au durut gleznele îngheţate
în gâtul anilor din creştet
pupile dilatate, orbite aprinse
mi-au biciuit încremenirea.
Tu nu mai erai
iar eu trăiam clipa cu tine...
ţeapănă, în acelaşi loc
am rămas mută, speriată,
clipa de nisip o strângeam în pumni,
cuvinte se năşteau
în buze întredeschise
dar în fierbinţeala dorinţei
au dispărut, s-au retras în frisoane
înainte de a fi spuse.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu