Monumente, statui, plăci memoriale

Ce sunt, la urma urnelor monumentele pe care le întâlnim în fiecare oraş din lume? La intrarea pe teritoriul Statelor Unite ne întâmpină Statuia Libertăţii, dăruită de Franţa, devenită simbolul libertăţii.

Nu toate monumentele reuşesc să se transforme în simboluri, deşi toate tind spre asta. Cele mai multe monumente şi ansambluri monumentale sunt dedicate unor personalităţi care prin activitatea lor au marcat epoca în care au trăit. Dacă sunt lucrări artistice de excepţie, ele reuşesc să trasnceadă personalitatea artiştilor care le-au creat, devenind valori în sine.

Răsfirate în toate localităţile mai mari, monumentele devin simboluri comparabile cu simbolurile naţionale. Ele marchează locul, cam la fel ca regele junglei. Aşa se explică de ce există o competiţie acerbă între diferitele grupuri, între comunităţi. Scriitorii vor să se ridice monumente ale scriitorilor. Preoţii vor să-i eternizeze în piatră sau bronz pe marii lor înaintaşi. Militarii vor să le ridice statui nemuritoare marilor generali, marilor strategi.

  Şi ca să venim mai aproape de zilele noastre, de comunitatea din Satu Mare, românii vor să ridice statui ca să–şi arate respectul pentru românism, pentru cultura şi istoria naţonală, iar maghiarii vor la rândul lor să ridice statui prin care să–şi arate ataşamentul pentru maghiarism, cultul pentru cultura şi tradiţia maghiară.

Ce este rău în asta? Lucrurile trebuie să se petreacă simetric, ca într-o oglindă care reflectă în mod egal  cultura, tradiţia, cultul pentru personalităţile care şi-au pus amprenta pe istoria fiecărei naţiuni, a fiecărei etnii.

    Satu Mare, atât judeţul cât şi reşedinţa de judeţ, nu este un loc în care nu se mai pot pune statui şi monumente. Ba chiar este sărac şi din punctul de vedere românesc şi unguresc. Mai degrabă sunt simple însemne, mici busturi aşezate pe câte un piedestal modest. Singura lucrare care are monumentalitate este statuia dr. Vasile Lucaciu. Dacă ar fi adunate toate monumentele stradale la un loc, lucrarea lui Corneliu Medrea ar ieşi în evidenţă ca un bloc cu zece etaje aşezat printre case.

Din acest punct de vedere, mă aşteptam ca statuia  care-l reprezintă pe Széchenyi István, inaugurată ieri, destul de reuşită artistic, din moment ce se află în apropierea statuii dr. Vasile Lucaciu să aibă mai multă monumentalitate. Deocamdată, se pare că data inaugurării, 15 martie, poartă mai multă încărcătură simbolică decât statuia în sine a unuia dintre cei mai mari reformatori din secolul 19.

Competiţia pe monumente este una benefică din punct de vedere cultural numai dacă lucrările au valoare artistică. În caz contrar rămân simple manifestări ale unui naţionalism acultural. Centenarul amplifică tendinţele nu întotdeauna benefice pentru raporturile dintre români şi maghiari. Un exemplu, pentru Satu Mare, ar fi intenţia de a ridica un steag românesc pe un catarg de peste 40 de metri. O simplă provocare. Un alt exemplu este legat de refacerea monumentului soldatului necunoscut. Inaugurat în 1922, de 1 decembrie, a dispărut. Despre valoarea artistică nu ne putem pronunţa întrucât nu l-am văzut într-o imagine foarte clară. Este limpede că era un simbol puternic în epocă. Mai exista, se pare în stadiu de proiect, un monument al Honvedului sătmărean, realizat de un artist român. Întrebarea este dacă simbolurile cu caracter militar îşi mai găsesc justificarea.

Multe întrebări nu se vor naşte în jurul statuii inaugurate ieri la Satu Mare, dar conform unei cutume românii vor dori să amplaseze şi ei una de o rezonanţă simbolică cel puţin egală. Monumentele, statuile, plăcile memoriale sunt însemne care dau identitate unui loc. Fără acestea nu se poate scrie istoria acelui loc.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei de Satu Mare