Pentru ce cer copii ale cărții de identitate, certificatului de naștere și a foii matricole? De ce? În baza a ce? Cu ce scop? Și când zici „se anexează”, cine anexează? Părintele sau școala? Pentru foaia matricolă trebuie să ceară părintele școlii să-i dea originalul, ca să facă o copie să o depună cu cererea asta?
Evaluarea are loc în clasă, alături de colegi, supravegheat de cadre din școală. De ce le cerem acum carte de identitate (!!) și certificat de naștere (să fim siguri-siguri, nu așa!), unor copii pe care-i știm de nouă ani că-s ai școlii și din comunitate? Ce urmează, să-i pună să vină cu cerere de înscriere și cu copii după actele de identitate și când îi ascultă să le pună note?
Mai mult, ce facem cu cei care nu au acte, sau ale căror acte au expirat sau au fost pierdute? Pentru ce-i pedepsim, pentru ce complicăm procedura? Ca să scoatem și mai mulți din evaluare, tot pe cei mai defavorizați?
Și cum ne asigurăm noi că părinții analfabeți și copiii lor care nu vor reuși să ia măcar cinci la evalurea asta citesc și înțeleg prevederile alea multe din anexele de la ordinele de ministru? Cam cât de penibil să fii în disperarea ta de a te acoperi de hârtii, de a fugi de responsabilitatea de a scoate rahatul la suprafață și de a curăța mizeria din sistem?
Ce ar trebui să facă ministerul în regim de urgență luni, când încep înscrierile, este să iasă cu un ordin de ministru prin care obligă părinții, elevii și directorii/profesorii să dea o declarație în care motivează clar de ce elevul nu este înscris în evaluare. Totodată, școala să trimită un raport clar cu situația tuturor elevilor neînscriși pentru că sunt cu situația neîncheiată, în situație de corigență șamd. Asta ca să fim siguri că descurajăm practica de a nu îi avea înscriși. Opt out, în loc de opt in, că așa e normal cu ce e obligatoriu și parte integrantă a unui sistem.
Autor: Mihai Vasile
Sursa: România curată
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu