Cartea „REGENERAREA NEAMULUI ROMÂNESC” (prigonită,
interzisă, distrusă etc.), publicată la Editura Cugetarea în 1937 de genialul
analist Nicu Porsenna, ne demonstrează că germenii dezastrului comunist şi
postcomunist se dezvoltau în voie, chiar în epoca interbelică.
- Observaţiile
psiho-sociologice şi analizele istorico-politice şi juridice ale genialului
gânditor în domeniul dificil al filosofiei sociale, Nicu Porsenna, formulate
în 1937 şi spicuite, în stil jurnalistic, în acest documentar „Conştiinţa”, ne
vor ajuta acum, în 2018, să înţelegem dezastrul naţional în care ne zbatem.
- Lucrarea
fostului deţinut politic Nicu Porsenna (1948-1964) ne va face să acceptăm
realitatea dureroasă că dictatura comunistă de ieri şi regimul postcomunist de
azi sunt consecinţele (logice şi biologice!) ale pasivităţii, iresponsabilităţilor
şi laşităţilor de tot felul, manifestate de o aşa-zisă elită interbelică.
- Ne referim la
acea „elită” combătută de savantul Mircea Eliade în profeticul său articol din
1935, intitulat „Piloţii orbi”. O „elită” incapabilă să dea conţinut statal
(biologic, moral, politic) acelui conţinător statal numit „România Întregită”
(în formularea Părintelui Patriei Ionel I.C. Brătianu) sau „România Unită”
(în formularea Părintelui Patriei Iuliu Maniu).
- Întrebări,
chinuitoare azi, pentru teologii, istoricii, politicienii şi jurnaliştii români
: DE CE intelectualitatea zis „creştină” a epocii interbelice a uitat de
făuritorii României Unite (Regele Ferdinand I, Regina Maria, Ionel
I.C.Brătianu şi Iuliu Maniu)?
- DE CE elita
intelectuală zis creştină a „României Întregite” a uitat că Rusia este duşmanul
ereditar al Neamului Românesc, aşa cum ne-au prevenit Domnitorul Ştefan cel
Mare şi Sfânt şi, mai târziu, vârful de lance al gândirii politice româneşti
Mihail Eminescu?
Iată degenerarea neamului nostru!
„Corupţia-sistem”
„Pe ruinele interesului obştesc creşte tare, ca mărăcinele,
interesul personal, egoismul omului întors la natura primitivă. E dispariţia
dezinteresării eroice, e imoralitatea şi corupţia publică devenită sistem
[...]. Am impresia că românii şi-au împlinit rolul istoric: după ce au apărat
Europa de huni, de tătari şi de turci, de bolşevismul rusesc şi de megalomania
maghiară, se retrag de pe scena lumii, nemaiputând crea oameni. Scriu aceste
rânduri şi-mi pare că aştern rămasul bun al unui român de la poporul său, care
nu va mai fi”.
N.B. Nicu Porsenna, în 1937, semnala „corupţia publică
devenită sistem”! Din 2010 încoace, toţi românii se plâng la unison că...
„sistemul e de vină”.
„Slăbiciunea morală”
REMEMBER N. PORSENNA – 1937 (Capitolul „Lipsa de energie şi
de perseverenţă”): „Regula în viaţa publică e resemnarea, slăbiciunea morală.
Din această pasivitate,din iertarea pe toată linia, a rămas în psihologia
românească pomana şi gratuitatea. [...] Iertarea de datorii şi nicio
răspundere [...]. De aceea, spre deosebire de morala aspră şi neîndurătoare a
Occidentului, mentalitatea românului este Protecţia şi Norocul; iar nu efortul,
nu iniţiativa. «Românul se naşte bursier, trăieşte funcţionar şi moare
pensionar» (cf. P.P.Carp)”. [...] Idealul rasei noastre a devenit câştigul
fără muncă (M. Eminescu), superficialitatea, spoiala. Într-un cuvânt, lipsa de
efort. Nu e de mirare că dacă îţi trebuie un lucrător care să-ţi strice
intalaţiile, un secretar care să-ţi încurce treburile, un avocat care să-ţi
piardă termenele proceselor, se impune să-l alegi român. Îl vrei serios şi
capabil? E nevoie să-l iei străin [...]. În neamul nostru, în orice ramură de
muncă, omul stăruitor, corect, înzestrat cu conştiinţă profesională – este
excepţia; leneşul înfumurat, deşteptul superficial – este regula”.
N.B. Se mai poate adăuga/comenta ceva după 81 de ani, in
caracterizarea mentalului romanesc?
„Schimbare sau pieire”
REMEMBER N. PORSENNA – 1937 (Capitolul „Lipsa concepţiei morale”):
„Românul este complet lipsit de mândrie omenească, cetăţenească şi naţională.
Polonezul şi maghiarul împing orgoliul până la trufie; bulgarul, sârbul şi
grecul duc mâna la cuţit, fac revoluţii.
Singur românul rabdă, rabdă ca o piatră să fie călcat în
picioare, pălmuit, scuipat, jefuit de oamenii politici, strivit de impozite,
insultat în gândul şi simţirea lui. Şi toate acestea fără nicio tresărire de
mânie mântuitoare. [...] Nu. Românul rămâne pururi cu fruntea în ţărână, el nu
are îndrăzneala să ţină pieptul înainte şi capul sus. E un sclav! [...] În
prima ţară din Europa, noi suntem ultimul popor din Europa! Concluzia se impune
de la sine: dacă nu ne schimbăm, vom pieri!”
N.B. Şi după 81 de ani, românii comentează între ei faptul
că „am ajuns un popor de sclavi”, că „suntem un popor de laşi” şi fac
comparaţii cu popoarele din jur şi din Occident unde migraţia definitiva a
forţei de muncă din România a atins locul unu în Europa!
„Reforma caracterului”
REMEMBER N. PORSENNA – 1937 (Capitolul „Reforma
caracterului”): „Este prea cunoscută lamentabila lipsă de pregătire
intelectuală şi morală a tineretului de azi. Majoritatea acestor tineri nu
ştiu, în afară de regulile teoretice ale sportului, NIMIC. Dezastrul
examenelor de bacalaureat e elocvent: 60% din candidaţi – cad! Rămâne
întrebarea: cum li s-a îngăduit să ajungă până la bacalaureat? ... Licenţiaţi
universitari scriu „v-ă ve-ţi duce”, „lam zărit” etc. ...
Şi pe deasupra acestei absenţe uluitoare de efort cerebral,
o feroce sete de bani. Panem et circenses, ca în epoca lui Nero”.
N.B. Dacă mai adăugăm zeul INTERNET, telefonul mobil
„i-phone” şi manelele de factură țigănească
avem tabloul aproape apocaliptic al degenerării tinerilor. Tineri a-culturali,
a-religioși, gratulaţi cu un examen de
BAC formal (dar şi acela picat în procente similare celor din 1936-1937) şi cu
admiteri la Universităţi de stat fără examen/ concurs!!!
„Ineficacitatea pedagogică”
REMEMBER N. PORSENNA – 1937 (Capitolul „Ineficacitatea
pedagogică”): „În România, tineretul de după Război n-a fost lipsit numai de o
educaţie specială de energie, ci lăsat să decadă şi din bruma de educaţie ce o
primeau generaţiile înaintate [...]. Copiii de azi, şi oamenii care ies din ei,
sunt o grozăvie. Desigur, nu din vina lor, ci din a acelora care i-au crescut.
Părinţii au lăsat şi lasă libertate absolută ambelor sexe. Spectacolul
corupţiei politice dezvoltă în sufletul copiilor o adevărată floră putrescentă
de idei şi moravuri. La şcoală, profesori ignoranţi şi lipsiţi de interes îşi
bat joc de cursuri; cărţile de şcoală ieşite din oficinele «democratice» sunt o
ruşine şi un pericol; notele se dau pe hatâr şi nepăsare. Astfel, ajung la
bacalaureat elevi agramaţi, necunoscând nici ortografia română [...].Tineretul
nostru decade «în progresie geometrică», alunecând accelerat spre o nulitate
absolută, spre descompunere şi pierzare!”
N.B. Constatări faptice, fenomene sociale consemnate în
1937, dar parcă citite în presa anilor 2017-2018! Poate vreun dascăl sau
părinte să mai comenteze ceva?
„Tembelism oriental”
REMEMBER N. PORSENNA – 1937 (Capitolul „Bazele materiale ale
reformei”): „O vorbă veche românească, ce-şi păstrează şi azi tot tâlcul, zice
despre ţara noastră «Bună ţară, rea tocmeală». TOCMEALA avea atunci înţelesul
de administraţie, întocmire, organizare. Nu se putea spune mai bine despre
ţara aceasta binecuvântată de natură, oropsită de oameni”.
„Cu scopul de a găsi o soluţie acestei crize de oameni,
acestei slăbiciuni, acestui tembelism oriental şi corupţiei omului românesc, am
gândit ani şi ani, am studiat, am cules datele Ştiinţei, am aşternut rândurile
cărţii de faţă. Scopul nostru este să vedem cum se poate schimba TOCMEALA ţării,
îndreptarea omului”.
„Pentru aceasta am propus un sistem de educaţie, care nu
ţinteşte numai la difuzarea de cunoştinţe; acestea singure creează, ca astăzi,
un proletariat pseudo-intelectual care, pe temeiul diplomelor obţinute,
solicită slujbe, de preferat la Stat. Noi ţintim mai ales să formăm caractere,
cu scopul de a reconstrui rasa românească şi a ne înainta civilizaţia. Trebuie
să înlocuim plebea diplomată sau nediplomată, de azi – cu OAMENI.”
N.B. Armata de tineri absolvenţi de licee şi de
universităţi, care invadează societatea noastră anual cu sute de mii de
pretenţii de job-uri bine plătite este o realitate zguduitoare şi în 2018.
Deşi comunismul a căzut, proletariatul pseudo-intelectual se înmulţeşte
aberant în detrimentul clasei de mijloc, al antreprenorilor/întreprin
zătorilor, al meseriaşilor şi muncitorilor calificaţi. Totul seamănă cu o...
demenţă socială veche de 81 de ani?
„Un român moale, superficial, uşuratic”
REMEMBER N. PORSENNA – 1937 (Capitolul „Rasa reeducată, regenerată”):
„Astăzi avem un român moale, tembel, superficial, uşuratic, indiferent la
progres, egoist, incorect: un semi-barbar, numai cu aparenţele civilizaţiei.
Acest om locuieşte şi conduce o ţară cu aspect general primitiv (de «ŢIGĂNIE»),
o patrie ale cărei bogăţii nu ştie a le pune în valoare. Iar puţinele bogăţii
valorificate îngraşă o oligarhie de conducători hrăpăreţi [...], care duc o
existenţă de lux în mizeria generală”.
„Lux şi mizerie: iată aspectul civilizaţiei româneşti. În
ţara cea mai bogată din Europa, noi suntem cel mai înapoiat popor, din pricina
lipsei de adevăraţi oameni[...]”.
„REGENERAREA noastră nu e un lux, nici o ambiţie, cu atât
mai puţin un capriciu. Este o necesitate de neînlăturat, în mijlocul unor
PRIMEJDII DE MOARTE [...]”.
„Povaţa de căpetenie a Regelui Carol I către sfetnicii săi
era: FORMAŢI CARACTERE. Personal, acest suveran a dat cel dintâi pilda
caracterului, împingând virtutea până la ascetism [...]”.
„Pentru ca somnul de azi să nu devină în adevăr somnul
morţii, e poruncitor să luăm hotărârea de a scutura negurile vieţii primitive,
a ne freca pleoapele de amorţeala orientului, a ne încorda pentru marele efort
al Civilizaţiei, al Puterii!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu