Sfîrşitul anului şcolar îi pune faţă în faţă pe părinţi cu
fiii lor şi are loc o confruntare între cum sîntem şi cum am vrea să fim.
Rezultatele la examenele monitorizate video ne dor, căci aproape jumătate
dintre absolvenţi nu reuşesc să obţină note de trecere. Afirmaţia fostului
preşedinte este reluată de actualul şef de stat: 42% dintre elevi sînt
„analfabeţi funcţional”, deci sistemul public de educaţie este de slabă calitate.
Să nu ne întoarcem la şcoala tradiţională, ci să trecem fără ezitare la modelul
occidental de învăţămînt!
Am fost creaţi de sistemul educativ comunist, sîntem
rezultatul propriei noastre deveniri, de la copilul care nu ştia să citească,
la adultul integrat în societate şi capabil să execute produse. În secolul XXI,
nu ne mai putem bizui pe şcoala furnizoare de informaţii prezentate ca certe.
Societatea postmodernă a depăşit metoda de predare la tablă şi de scriere a
lecţiei în caiet, pe care elevul sau studentul o învaţă prin repetare. Este
necesar să recunoaştem faptul că ştim că nu ştim nimic sigur şi, prin urmare,
sîntem obligaţi să căutăm adevărul prin raportare la societate în ştiinţele
umaniste şi la realitate în cele realiste.
Nu existe reţete de învăţare de-a gata, elevul trebuie să-şi
stabilească singur direcţia, prin dialogul interactiv cu profesorul său. Riscul
de a alege drumul greşit este prezent mereu, cel lipsit de experienţă şi de
precauţie investeşte la întîmplare, fără să aibă piaţă de desfacere pentru
produs. În a treia cale, cea a mediocrităţii convenabile, tradiţia se poate
deschide spre modernitate, dar nu-i suficient să adopţi smartul şi laptopul,
instrumente pe care părinţii noştri nu le-au avut, ci calea de a îmbina vechiul
cu noul este prin comunicare insistentă şi răbdătoare, între părţile
interesate.
Dintre toate instituţiile umane, şcoala comunică cel mai
eficient (urmată de presa constructivă, intelectuală). Educaţia este blocată
adesea de societate, elevii sînt puşi să asculte vorbele profesorilor şi să le
bage în cap, deşi ar trebui să fie pe dos, elevii să vorbească şi profesorii să
asculte… În învăţămîntul viitorului, fiecare elev să fie tratat separat,
individualul este mai important decît socialul, iar în cele din urmă individul
va fi transferat în sfera sistemului raţional. Dacă elevul reuşeşte să
folosescă limba drept vehicul al cunoaşterii, va avea acces şi la
reflexivitate, acesta fiind scopul.
Comunicarea de bazează pe transmiterea tehnică de mesaje,
deci comunicatorii neglijează componenta psihologică. Am cîştigat în
rapiditate, dar am pierdut în profunzime, am pierdut contactul direct, nu-i mai
recunoaştem pe cei cu care comunicăm şi nici ei nu ne recunosc, conţinutul se
pierde şi nu mai are semnificaţie, cadrele didactice sînt simpli intermediari,
nu mai au rol social şi instituţional.
Profesorii au de depăşit viziunea scientist-pozitivistă pe
care sistemul educativ o promovează, căci a apărut nevoia de deschidere spre
problemele de actualitate. Predarea unui set de cunoştinţe noi nu poate fi
separată de relaţia biunivocă, profesorul cu etică profesională trebuie să se
convingă că elevul „a înţeles”, ceea ce presupune că formele de egalitate sînt
acceptate de ambele părţi (dacă maestrul are nasul în vînt, ucenicii nu vor
putea învăţa nimic de la el, nici măcar că nu ştiu nimic). Cotitura în educaţie
pleacă de la dialog.
Comunicarea este o dimensiune esenţială în viaţa unei
comunităţi, întrucît reproducerea civilizaţiei se face doar pe baza informaţiei
transmise şi acceptate. Elevii şi profesorii înţeleg împreună fenomenele şi le
pot integra prin restructurarea şi restabilirea interesului social. Acest joc
trebuie să ducă la consensul celor ce interacţionează, scopul fiind atins dacă
elevii îndrumaţi de profesori devin oameni competenţi şi sociali (nu se poate
una fără alta), nu cad în capcana autosuficienţei şi îşi pot depăşi propriul
punct de vedere. Modelul occidental este foarte bun în acest scop.
Autor: Nicolae Goja
Sursa: Graiul
Maramureşului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu