de Gheorghe Pârja
Astăzi, îngăduiţi-vă două clipe, să vă amintiţi unde aţi
fost în 11 septembrie 2001? Eu eram la Deseşti, lucram cu mama în grădină. Nici
o sursă de informare nu aveam la îndemână. Un telefon de la Baia Mare, în jurul
amiezii, mă întreba dacă am aflat ce s-a întâmplat în Statele Unite ale
Americii. Apoi am aflat, ca dumneavoastră, că America a fost atacată, iar
Turnurile Gemene s-au prăbuşit. Că au murit vreo trei mii de oameni. Care,
înainte cu câteva ceasuri, nu aveau nici o legătură cu moartea. Atunci, la
Deseşti, nu-mi închipuiam că voi ajunge chiar în locul în care s-a întâmplat
tragedia. Marea tragedie! Pe locul fostelor Turnuri Gemene, americanii au
deschis un muzeu.
Ei îi spun Memorial 9/11. Este un muzeu, parte din el, în
adânc. Pe pereţii fundaţiilor fostelor turnuri au fost amenajate fântâni imense
în care apa cade fără oprire şi se scurge într-o gaură neagră, care pare fără
fund. Ca un simbol al apocalipsei. Un loc al plângerii. Cele două fântâni, cu
apă mereu curgătoare, sunt străjuite de un imens parapet metalic pe care sunt
gravate numele celor 2977 de morţi. Acolo, în spaţiul gol al literelor,
pelerinii pun câte o floare sau un steag. Ceea ce am făcut şi noi. Peste 90 de ţări
şi-au pierdut cetăţenii în atacurile de la World Trade Center. Printre care,
din păcate, şi România.
De la Cantor Fitzgerald L.P., o bancă de investiţii, cu
sediul la etajele 101-105, au murit 658 de angajaţi. De această bancă se leagă
şi numele a trei dintre cei cinci români care, se ştie, s-au prăpădit în
atentatul din acel septembrie negru. Printre miile de nume, îl aflu pe al lui
Eugen Gabriel Lazăr, 27 de ani. Apoi numele soţilor Liviu şi Corina Stan, de
34, respectiv 31 de ani. Au fost identificaţi de rude cu ajutorul testelor ADN.
A mai murit şi Joshua Poptean, 37 de ani, angajat la o companie de construcţii
din Bronx. Lista românilor o mai cuprinde şi pe Ana Fosteris, care lucra ca
broker într-o companie care şi-a pierdut 175 de angajaţi.
Monumentul dedicat memoriei victimelor atentatului aparţine
arhitectului Michael Arad. Care este fiul lui Moshe Arad, evreu născut în
România în 1934, ajuns ambasador al Israelului în Mexic şi SUA. Pereţii
muzeului, ai fântânilor mereu curgătoare, sunt placaţi cu bucăţi rafinate de
marmură, pictate în diferite nuanţe de albastru, create de mai mulţi artişti.
Care i-au întrebat pe supravieţuitorii atentatului cum arăta cerul în acea zi
nefastă. Toţi au răspuns: albastru! Pe un perete citesc mesajul: „nicio zi nu
te va şterge din memoria timpului.” Am notat pe litere şi scrisul în limba
engleză: „No day shall erase you from the memory of time”.
În altă parte a muzeului sunt redate, cronologic,
evenimentele care au precedat atentatul, dar şi ce s-a întîmplat în acea zi. Nu
fotografiile şochează pelerinul, ci înregistrările audio. Pot fi ascultate
mesajele oamenilor din zborul 93 care a fost deturnat cu pasageri şi s-a
prăbuşit într-un câmp. Cum realizau ce se întâmplă, au sunat acasă, la cei dragi
şi apropiaţi, pentru a-şi lua rămas bun. Cutremurătoare dialoguri în pragul
morţii! Pot fi auzite şi vocile teroriştilor care au luat legătura cu Turnul de
Control. Cum spuneam, au fost adunate fotografiile celor morţi în atentatul de
la World Trade Center, în timp ce pe un perete este proiectată povestea
fiecăruia, spusă de un membru al familiei.
Americanii susţin, dar nu numai ei, că data de 11 septembrie
2001 a rămas o bornă pentru o nouă abordare a lumii. Pentru a învinge jalea
cuprinsă în muzeu, au ridicat în preajmă alţi doi zgârie-nori. World Trade
Center este, astăzi, cea mai mare clădire din America. A costat vreo patru
miliarde de dolari şi a fost ridicată în opt ani de zile. Are 1776 de picioare
(541 metri), un număr simbolic, cu referire la anul în care s-a semnat
Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite ale Americii. One WTC domină
clădirile înalte din centrul financiar al metropolei americane. Este clădirea
care mi-a rămas pe retină deoarece am privit-o, de pe o terasă din preajmă, un
timp mai îndelungat.
Cum mai port aproape copacul – un păr chinezesc – găsit în
molozul dezastrului doar cu o creangă întreagă. A fost îngrijit, acum este în
parcul din apropiere, un viguros martor al tragediei. Nu am insistat pe
varianta conspiraţiei. Pentru mine este vorba de moarte. Eu v-am spus povestea
unui popas de la New York, unde a avut loc cel mai mare atentat din istoria
SUA. Întâmplat în urmă cu fix 17 ani.
Fântâni cu apă curgătoare. O, panta rhei!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu