luni, 31 decembrie 2018
Blogul MOARA LUI GELU urează un bun venit Anului Nou 2019!
În ultima zi din an ne facem un bilanţ al anului care tocmai se duce în neant şi în amintirile noastre! Din punct de vedere al blogului pe care-l administrez a fost un an rodnic având în vedere că a fost accesat zilnic de sute de vizitatori şi ne apropiem, cu paşi repezi, de cifra importantă de 1.500.000 de vizitatori, cititori ai blogului atât din ţară cât şi de pe întreg mapamondul. În aceşti ani, am încercat să postez ştiri şi evenimente care vă interesează, ştiri proaspete, din domenii diferite. Am dorit şi voi dori şi în continuare să fiu obiectiv, intransigent cu greşelile de conţinut sau ortografice, să vă aduc informaţia la dumneavoastră acasă, zilnic dacă se poate! Am speranţa (trebuie, nu?!) că Anul Nou 2019 va fi şi mai bun din acest punct de vedere.
Să avem cu toţii gânduri curate, linişte, prosperitate, sănătate, să ne bucurăm unii de alţii iar Dumnezeu să binecuvânteze România şi poporul nostru.
La mulţi ani, Maramureş!
La mulţi, mulţi ani, România!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu