Proiectul prezidențial „România educată“ vrea să pregătească activiști civici

Mult așteptatul proiect „România educată“, anunțat cu mult timp în urmă de președintele Klaus Iohannis, se spera a fi un punct nodal al reformei învățământului românesc, un deschizător de drum pentru nevoile României de mâine.

 O înșiruire de principii, mult limbaj tehnic, adaptări din ghidurile internaționale, parcă scrise cu teama de a nu deranja sistemul.

Viziunea și strategia pentru 2018-2030 enumeră, fără să puncteze, o serie de dezi­derate comune, în sensul că toată lumea e de acord cu acel caragialesc concept „să se revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimic“.

De unde credeam că exemplele din alte țări pot fi adaptate, proiectul președintelui este un concept-cadru în care fiecare stakeholder mai pune sau mai scoate ceva.

Limbajul tehnic nu supără, dar nici n-acuză metehnele.

Eram pregătit cu marker-­ul să subliniez idei demne de noul Spiru Haret. Am parcurs temeinic textul și am avut impresia că lecturez o dare de seamă a unei stări de fapt, fără a avea sufletul acțiunii, demne să miște lucrurile, nu să anchilozeze lumea profesorilor în admirația față de erudiția actanților la proiect, atât de pompos denumit „România educată“.

Discursul președintelui, afiliat proiectului, a avut doar două idei: copiilor trebuie să li se ia cei șapte ani de acasă, iar inspectoratele școlare să fie desființate. ­Asta am înțeles.

De la un inspector școlar nu mă așteptam la o altfel de punctuație politică. Domnia sa a ajuns, din tehnocrat, inspector școlar. E dreptul său să-și laude performanța și chibzuința din poziția de independent politic, numai că președinția statului a obținut-o politic, nu prin emanația societății civile.

Orice reformă, fie în sport, fie în educație, se asumă politic. De aceea se cheamă politici publice. Ele depind de voința unui ministru, pus de către partide, nu emanat dintr-o anumită pădure, ca recompensă pentru o semnătură dată odată.

Civilii sunt mai mult cu strada. Politicienii cu reforma. Nici vechilor reformatori ai învățământului românesc nu le-a fost ușor să convingă liberalii radi­cali sau pe cei conservatori de nevoia înființării universităților și a ieșirii norodului din ignoranță.

Unele principii ale învățământului sunt de peste un secol în vigoare. O revizuire a normelor și a regulilor, în acord cu nevoile pieței, este necesară. O recunoaște orice profesor de țară.

În viziunea prezidențială, profesorii vor fi facilitatori, mediatori, mă rog, sub noi titulaturi se poate ascunde însuși dascălul Trandafir, dar fără cunoscutu-i băț.

Dacă ne sperie ceva în proiectul prezidențial este influența Școlii de la Frankfurt în dezideratele anunțate. Domnul Klaus Iohannis nu-și dorește o educație bazată pe principii și pe setul de valori naționale, ci pe cerințele noii ideologii caviar, a cetățeanului cu inițiative civice.

În urmă cu mulți ani, m-am speriat când un profesor italian mi-a spus că mijlocul acestui secol va fi bântuit de noul vandalism, născut din ideile indignaților care știu că au drepturi, dar n-au datorii. Să vezi cu ochii un proiect prezidențial în care să apară fraze de genul: „Sistemul de educație formează cetățeni activi, cu valori europene, adaptați condițiilor economice și sociale, cu o cultură civică și democratică solidă“, înțelegi ce vrea președintele? Oameni fără cultura dialogului, cetățeni instruiți să devină acuzatori publici și revanșarzi, asta își dorește Europa, aflată în aceste zile în flăcări pe străzile Bruxelles-ului și ale Parisului?

Proiectul prezidențial ­„România educată“ vrea să pregătească activiști ci(n)ici, nu civici. Nu cred că de o nouă ideologizare a ­tineretului are nevoie Europa patriilor. Dar președintele are tot dreptul să-și ducă misiunea până la capăt, așa cum miniștrii Educației pot să facă o lectură, să ­participe la dezbateri, de dragul dialogului, dar să nu bage în seamă ideile maligne ce ucid societatea ­secularizată.

Autor: Marius Ghilezan

Sursa: romanialibera.ro