Mult așteptatul
proiect „România educată“, anunțat cu mult timp în urmă de președintele
Klaus Iohannis, se spera a fi un punct nodal al reformei învățământului
românesc, un deschizător de drum pentru nevoile României de mâine.
Viziunea și
strategia pentru 2018-2030 enumeră, fără să puncteze, o serie de deziderate
comune, în sensul că toată lumea e de acord cu acel caragialesc concept „să se
revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimic“.
De unde credeam că exemplele din alte țări pot fi adaptate, proiectul președintelui este un concept-cadru în care
fiecare stakeholder mai pune sau mai scoate ceva.
Limbajul tehnic nu supără, dar nici n-acuză metehnele.
Eram pregătit cu marker-ul să subliniez idei demne de noul
Spiru Haret. Am parcurs temeinic textul și
am avut impresia că lecturez o dare de seamă a unei stări de fapt, fără a avea
sufletul acțiunii, demne să miște lucrurile, nu să anchilozeze lumea
profesorilor în admirația față de erudiția
actanților la proiect, atât de pompos
denumit „România educată“.
Discursul președintelui,
afiliat proiectului, a avut doar două idei: copiilor trebuie să li se ia cei șapte ani de acasă, iar inspectoratele școlare să fie desființate. Asta am înțeles.
De la un inspector școlar
nu mă așteptam la o altfel de punctuație politică. Domnia sa a ajuns, din
tehnocrat, inspector școlar. E dreptul
său să-și laude performanța și
chibzuința din poziția de independent politic, numai că președinția
statului a obținut-o politic, nu prin
emanația societății civile.
Orice reformă, fie în sport, fie în educație, se asumă politic. De aceea se cheamă
politici publice. Ele depind de voința
unui ministru, pus de către partide, nu emanat dintr-o anumită pădure, ca
recompensă pentru o semnătură dată odată.
Civilii sunt mai mult cu strada. Politicienii cu reforma.
Nici vechilor reformatori ai învățământului
românesc nu le-a fost ușor să convingă
liberalii radicali sau pe cei conservatori de nevoia înființării universităților și a ieșirii norodului din ignoranță.
Unele principii ale învățământului
sunt de peste un secol în vigoare. O revizuire a normelor și a regulilor, în acord cu nevoile pieței, este necesară. O recunoaște orice profesor de țară.
În viziunea prezidențială,
profesorii vor fi facilitatori, mediatori, mă rog, sub noi titulaturi se poate
ascunde însuși dascălul Trandafir, dar
fără cunoscutu-i băț.
Dacă ne sperie ceva în proiectul prezidențial este influența Școlii de la
Frankfurt în dezideratele anunțate.
Domnul Klaus Iohannis nu-și dorește o educație
bazată pe principii și pe setul de
valori naționale, ci pe cerințele noii ideologii caviar, a cetățeanului cu inițiative
civice.
În urmă cu mulți
ani, m-am speriat când un profesor italian mi-a spus că mijlocul acestui secol
va fi bântuit de noul vandalism, născut din ideile indignaților care știu
că au drepturi, dar n-au datorii. Să vezi cu ochii un proiect prezidențial în care să apară fraze de genul:
„Sistemul de educație formează cetățeni activi, cu valori europene, adaptați condițiilor
economice și sociale, cu o cultură
civică și democratică solidă“, înțelegi ce vrea președintele? Oameni fără cultura dialogului, cetățeni instruiți
să devină acuzatori publici și revanșarzi, asta își
dorește Europa, aflată în aceste zile
în flăcări pe străzile Bruxelles-ului și
ale Parisului?
Proiectul prezidențial
„România educată“ vrea să pregătească activiști
ci(n)ici, nu civici. Nu cred că de o nouă ideologizare a tineretului are
nevoie Europa patriilor. Dar președintele
are tot dreptul să-și ducă misiunea
până la capăt, așa cum miniștrii Educației
pot să facă o lectură, să participe la dezbateri, de dragul dialogului, dar să
nu bage în seamă ideile maligne ce ucid societatea secularizată.
Autor: Marius
Ghilezan
Sursa:
romanialibera.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu