Consiliul UE a adoptat în 2017 decizia prin care este înființată oficial armata comună a Uniunii
Europene, structură care va funcționa
sub numele PESCO (Cooperare Structurată Permanentă) și în cadrul căreia vor fi desfășurate
proiecte comune în domeniul apărării. România și
alte 24 de state europene, printre care Germania, Ungaria, Franța, Irlanda și
Spania, fac parte din PESCO și vor
colabora pentru dezvoltarea capacităților
de apărare, potrivit Comisiei Europene (CE). Posibilitatea înființării unei armate comune la nivelul UE a fost
inclusă în articolul 42 al Tratatului de la Lisabona, însă până acum a rămas
doar la stadiul de proiect. Germania, Franța,
Italia și Belgia au insistat în
repetate rânduri pentru integrarea structurilor militare ale statelor membre,
însă Marea Britanie, principala forță
militară din Europa, s-a opus proiectului. Parlamentul European a aprobat în
iulie anul acesta înfiinţarea unui Fond European de Apărare începând cu 2019,
pentru dezvoltarea capacităţilor militare ale statelor membre şi promovarea
independenţei strategice a Uniunii Europene, informează AFP. „Dotarea UE cu o
autonomie strategică nu mai este un subiect tabu. Aceasta se concretizează
odată cu lansarea unei adevărate politici industriale europene în materie de
apărare”, şi-a exprimat satisfacţia europarlamentara franceză Francoise
Grossetęte, membră a Partidului Popular European (PPE), raportoarea în acest
dosar. Programul aprobat de europarlamentari în sesiune plenară, este finanţat
cu 500 de milioane de euro pentru perioada 2019-2020.
Într-un discurs la Sorbonne, Emmanuel Macron spunea: „La
începutul decadei următoare, Europa trebuie sa formeze o forţă de intervenţie
comună, un buget de apărare comun şi o doctrină comună de acţiune“. Anul trecut,
Jean-Claude Juncker, unul dintre vechii promotori ai armatei europene, îşi
încheia un discurs astfel: „O Uniune Europeană a Apărării şi Securităţii va
ajuta la protejarea Uniunii noastre, ceea ce este exact ce aşteaptă cetăţenii
UE“. Angela Merkel a sprijinit deschis într-un interviu recent pentru un
cotidian german propunerea lui Macron afirmând foarte clar: „Sunt în favoarea
propunerii preşedintelui Macron pentru iniţiativa unei forte de intervenţie
comună“, anulând astfel temerile europenilor de o lipsă de entuziasm german
pentru un proiect militar comun. Armata Uniunii Europene va fi credibilă și operativă doar atunci când nu va fi un
instrument al marilor puteri sau al eurocrațiilor
de la Bruxelles. De aceea structura de comandă a acestei armate europene comune
trebuie să fie într-o țară din estul
european, care este la frontiera cu situația
instabilă din Turcia și Orientul
Mijlociu, precum și ca o forță de descurajare a unei reacții imprevizibile din partea unei țări instabile de la răsărit. Vorbeam zilele
trecute cu un expert în problema militară și
IT, care îmi exprima frustrarea că România nu are un sediu al unei agenții europene. Chiar și Agenția Europeană a
Medicamentului care a părăsit Londra în urma Brexit-ului, nu a ajuns la București, ci la Amsterdam, ca să se satisfacă
interesele olandezilor. Agenția
europeană a pescuitului este la Vigo în Spania, Frontex în Polonia sau Agenția de protecția
rețelelor informatice în Grecia. Și lista continuă. România a fost ignorată de
Bruxelles în repartizarea unei agenții
europene. Pe surse am aflat că există intenția
ca o parte din structura de comandă a noii armate europene (statul major) să
fie amplasată în România, posibil la Cluj-Napoca, un centru urban
inter-conectat la Europa și cu un
aeroport militar operativ la Câmpia Turzii. România are o tradiție militară puternică, fiind o țară de frontieră, iar armata noastră de
profesioniști s-a făcut remarcată în
Angola, Bosnia, Kosovo, Irak sau Afganistan.
Înființarea armatei
europene poate fi o șansă pentru România
care poate găzdui structura de comandă a acesteia. În ultimii ani, România a
fost umilită de Bruxelles, iar găzduirea statului major militar european în țara noastră ar putea fi o reparație morală și
un mod eficient de apărare a continentului nostru. Alianța nord-atlantică nu mai este suficientă să ne apere interesele,
iar armata europeană este o completare a securității
comune.
Ionuț Ţene
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu