România se conduce
după o formulă de putere politică unică în Uniunea Europeană. De teama de a nu
se reveni la un cult al personalităţii, la o dictatură a unui singur personaj
care să acumuleze prea multă putere, imediat după căderea regimului
dictatorial, de teama unui nou Ceauşescu, a unui nou dictator, cei care au
lucrat la Constituţie s-au gândit să împartă puterea.
Astfel avem un
preşedinte care face parte din Executiv, dar nu conduce guvernul. Avem un
prim-ministru care este desemnat de preşedinte, dar nu-l poate demite.
Puterea politică în România este o îmbârligătură.
Pe scurt, nu se ştie cine este şeful cel mare. Preşedintele
se ascunde în spatele milioanelor de voturi şi se consideră cel mai
reprezentativ purtător de cuvânt al poporului. Guvernul invocă dreptul de a
guverna pentru că are o majoritate parlamentară rezultată în urma alegerilor
democratice. Fiecare are dreptate, dar când nu sunt de aceeaşi culoare politică
este un dezastru.
Nu merg bine lucrurile nici când au luptat sub acelaşi
stindard. Exemple: preşedintele Contantinescu şi premierul Radu Vasile, amândoi
ţărănişti. Preşedintele Băsescu şi premierul Tăriceanu, amândoi obţinându-şi
funcţiile candidând în Alianţa DA.
Mai mult ca niciodată, această anomalie constituţională iese
în evidenţă cu ocazia deţinerii preşedinţiei rotative a Consiliului European de
către România. Cine este şeful? România este singura ţară din UE cu două palate
ale puterii. Relaţia dintre palatul Victoria şi palatul Cotroceni este mai tensionată
decât între câinele şi pisica din proverb. Când preşedintele Iohannis se află
la aceaşi masă cu premierul Dăncilă sunt ca papagalul închis în aceeaşi colivie
cu pisica.
România deţine preşedinţia Consiliului European într-un an
electoral. Partidele din toate ţările sunt în campanie electorală pentru
Parlamentul European din luna mai. România va fi un câmp de bătălie politică.
Are ocazia să se facă de râs la ea acasă, cu ecouri în întreaga Uniune.
Lucrurile nu se pot schimba. Nu există nicio cale de
împăcare între preşedinte şi guvern, personal între Klaus Iohannis şi Liviu
Dragnea. Va fi un an cumplit.
După alegerile din luna mai urmează alegerile prezidenţiale.
~n cursă intră aceleaşi personaje care nu pot sta la aceeaşi masă nici în timp
de pace. Foarte probabil vor intra în cursă şi persoane care au fost de aceeaşi
parte a baricadei. Cioloş va candida împotriva lui Iohannis. Este posibil ca
Tăriceanu să candideze împotriva lui Dragnea. Nu mai punem la socoteală alţi
candidaţi, care vor încurca şi mai mult încâlcitele iţe ale politicii
româneşti.
Totul din cauza unei Constituţii în spatele căreia se află
teama de un nou dictator. Separaţia puterilor în stat, potrivit Constituţiei, a
fost gândită ca un mecanism de control reciproc al puterilor. Cum se produce în
realitate este un dezastru naţional.
Care să fie cauza? Regimul semi-prezidenţial. Nici cal, nici
măgar. O struţo-cămilă. Un regim prezidenţial sau o republică parlamentară este
singura soluţie.
Dar de dragul puterii, niciun partid nu doreşte o astfel de
schimbare. Când un partid câştigă alegerile parlamantare şi are majoritate
confortabilă îşi doreşte o republică parlamentară, iar când câştigă preşedinţia
României şi-ar dori o republică prezidenţială.
Să vedem cum vom duce la capăt cele şase luni de preşedinţie
a Consiliului European. Noroc că este rotativă.
Autor: Dumitru
Păcuraru
Sursa: Informaţia
zilei de Maramureş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu