Gândind ca un eurosceptic

Încerc să gândesc ca un eurosceptic, cu unele nuanţe de naţionalism extrem. Nu este foarte greu pentru că avem materie primă din plin, la fel cum avem arhisuficiente argumente să acceptăm fără rezerve noul europenism, în toate formele lui.

A devenit un loc comun să se spună că România nu era pregătită pentru aderarea la Uniunea Europeană. Este ca şi cum ai spune că Dacia nu era pregătită pentru a deveni colonie romană şi, dându-şi seama de acest lucru, după 175 de ani romanii s-au retras din Dacia.

Problema se poate pune şi în alţi termeniŞ nu cumva Uniunea Europeană nu era pregătită să primească noi membri precum România şi Bulgaria?!

Ne-a lăsat să ne pregătim singuri.

În acest sens ne-a luat băncile, asigurările, rezervele naturale, gaz, hidrocarburi, energie electrică, distribuţie, a mai tăiat din păduri, precum celebra firmă austriacă, a mai cumpărat nişte mari întreprinderi spre a le desfiinţa.

Investitorii strategici au fost extrem de necesari în pregătirea pentru aderare, prin urmare au primit nişte ajutoare de stat şi facilităţi fiscale.

Pentru intrarea în NATO s-a desfiinţat armata regulată, iar pentru o mai eficientă apărare dăm 2% din PIB pentru a cumpăra arme, uneori second hand, de la marii producători de arme din SUA.

Ar mai trebui să menţionăm şi deschiderea pieţei muncii, astfel că vreo 3-4 milioane de români buni de muncă au plecat în ţările dezvoltate ale UE.

Nu ştiu dacă nu ar trebui să menţionăm şi aportul american, prin Bechtel, compania care a luat vreo două miliarde de euro pentru a lega Transilvania de Bucureşti.

Nu putem gândi în aceşti termeni. Cu toate că Marea Britanie a preferat BREXIT-ul în locul birocraţiei bruxelleze, pur şi simplu UE este altceva. Uniunea este ceea ce spun susţinătorii valorilor europene că esteŞ stat de drept, democraţie, justiţie independentă. Şi evident, profit.

De fapt nu încerc să spun nimic. Orice text este doar un pretext de a vorbi despre contextul politic, economic, social şi cultural al momentului. Aşa cum poezia nu mai slujeşte literatura, ci ambiţiile textului de a exista prin el însuşi, nici politica nu mai este în slujba tuturor, ci slujeşte ambiţiile unor indivizi, ale unor grupuri.

Nimic nu mai este cum a fost. Avem un preşedinte de origine germană, dar nu-l putem considera neamţ, aşa cum i-am considerat pe toţi regii României, inclusiv pe Regele Mihai.

Mutaţii au fost peste tot. Nu a mai rămas piatră pe piatră. Nici Fiul Rătăcitor nu mai este Fiul Rătăcitor. El nu mai trebuie să se întoarcă. Poate comunica online, îşi poate deschide un cont pe Facebook, pe Twitter, le poate trimite părinţilor câte un SMS şi poate primi la rândul lui SMS-uri de la părinţi.

De când cu liberalizarea pieţei muncii s-au inversat rolurile şi aici. Sunt deja mai mulţi părinţi rătăcitori prin ţările UE decât fii rămaşi acasă, în grija bunicilor.

Nu Fiul Rătăcitor este simbolul acestei perioade, ci Părintele Rătăcitor.

Acesta, cu siguranţă, nu este eurosceptic. Să aşteptăm, aşadar, întoarcerea părinţilor rătăcitori. În bună parte în cinstea întoarcerii lor nu vor mai fi tăiaţi viţeii cei graşi, ci vor fi întâmpinaţi încă de la graniţă cu ştiri despre pesta porcină, despre protocoale secrete şi nesecrete, despre recursul compensatoriu, despre ce a făcut sau nu a făcut Klaus Iohannis, despre ce mai zice Liviu Dragnea, despre cum se ceartă Tudorel Toader cu Augustin Lazăr.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei de Maramureş