Dintr-o anumită perspectivă – și
nu neapărat răuvoitoare – profilul lui Klaus Iohannis ar putea fi definit ca un
mare fâs. Un balon, care se umflă și se
dezumflă, agitat și zgomotos. Cam asta
s-a întâmplat cu tot ce a întreprins. România educată. Un fâs. „Guvernul meu”.
Alt fâs. O altă majoritate parlamentară. Tot fâs. Participarea la toate ședințele
de guvern. Fâs-fâs. Nerevocarea miniștrilor.
Fâs-fâs, ca și nerevocarea lui Kovesi.
Iar acum, din nou, se duce în terenul de joc în care nu se mai află nimeni, se
încălzește și susține că va marca.
Desigur, dacă până la capătul acestui an, Klaus Iohannis va
fi unicul candidat, dacă el nu va avea niciun rival, atunci, conform Constituției României, va câștiga. Pentru că nu are nevoie decât de un singur vot. Pe care și-l poate da el însuși. Altfel se vor prezenta lucrurile atunci când îi vom vedea pe
candidați. Și când în spatele acestora se vor alinia partidele.
Este greu de presupus, dacă nu cumva imposibil, că la
alegerile prezidențiale are vreo șansă, oricât de mică, vreun candidat
independent. Fie acesta și Liviu Pleșoianu. Regula greu de răsturnat este că o
condiție sine qua non este susținerea unui partid. Regula numărul unu.
Regula numărul doi este este că niciun partid nu-și
poate impune candidatul, decât dacă este foarte puternic. Numai un partid care,
în sondaje corecte și nu contrafăcute,
cum vedem în ultima vreme, cel mai adesea la CURS, are un minimum de 30%, își poate duce candidatul într-o confruntare
finală și îl poate scoate câștigător. În acest sens, pentru moment, în
teren nu există decât PSD. La limită și
în măsura în care reușește să încheie unele alianțe, se poate califica și PNL.
Dacă analizăm ceea ce se întâmplă în frontul PSD, care
compune actualmente majoritatea parlamentară, vom observa că, aparent, avem
de-a face cu două partide total inegale. PSD și
ALDE. Și cu doi candidați, care s-ar putea legitima prin pozițiile pe care le ocupă în formațiunile politice. Liviu Dragnea, pentru că
este legitim din partea lui să candideze și
să dorească să obțină un mandat
prezidențial, întrucât este președintele celui mai are partid politic, iar
legea nu-l împiedică să candideze, așa
cum s-a întâmplat în ceea ce privește
poziția de premier. Și Călin Popescu Tăriceanu, care beneficiază
de faptul că se plaseză mult peste scorul partidului său, ALDE fiind în creștere, pentru că a dovedit că poate obține un număr consistent de voturi din rândul
unor cetățeni dezamăgiți de PNL, dar care sunt dispuși să voteze cu un lider cu adevărat liberal.
Cum sunt de pildă eu. Să analizăm pe rând aceste două opțiuni.
Liviu Dragnea are, pe lângă avantajul la care m-am referit
mai sus, și câteva handicapuri, care-i
pot creea probleme într-o cursă prezidențială.
A fost și va fi demonizat în mod
excesiv în primul și în primul rând
pentru condamnarea penală nemeritată pe care a primit-o de la o Justiție nedreaptă, pentru o așa-zisă fraudare a referendumului realizat
pentru demiterea lui Traian Băsescu. De fapt, Traian Băsescu, aflat la acea
dată în deplinătatea exercițiului unei
puteri, pe care a obținut-o și și-a
menținut-o în mod nelegitim, l-a călcat
pe cap pe adversarul său, la fel cum l-a călcat pe cap și pe profesorul Dan Voiculescu, ca să folosesc exact expresia
utilizată sub formă de amenințare de
către arhitectul statului paralel din România. De această condamnare a lui Liviu
Dragnea au profitat alții. Băsescu doar
s-a răzbunat. Iar acești alții, în frunte cu Klaus Iohannis, pentru a-l
scoate din joc pe Dragnea, i-au mai construit și
alte noi dosare penale aflate în diferite faze. Unul chiar soldat cu o nouă
condamnare în primă instanță. Acest
proces de demonizare a liderului PSD, de sacrificare a sa rituală în piața publică, pe altarul unei presupuse bătălii
împrtiva corupției, are un rezultat
greu de contestat. Liviu Dragnea a fost atât de demonizat, încât efectele se produc
chiar și în interiorul bazinului
electoral PSD. Și, până una alta, nu
s-a întâmplat nimic care să gonfleze mingea, aflată undeva sub apă, să-i
imprime dinamism, să o scoată la aer și
să o proiecteze undeva la înălțime. De
aceea este poosibil ca, dacă nu se întâmplă ceva pozitiv legat de imaginea lui
Liviu Dragnea până la sfârșitul anului,
acesta, pus față în față cu Klaus Iohannis, să piardă alegerile.
Cetățenii României se îndoiesc – și pe bună dreptate – de faptul că Iohannis
ar avea calitățile pe care și le arogă. Toți
au observat că este un politician inconsistent. Dar pus în icoana ecranelor TV
alături de Dragnea, inspiră electoratului mai puțin
motivat un grad mai ridicat de încredere.
Al doilea candidat al frontului PSD ar putea fi Călin
Popescu Tăriceanu, liderul ALDE. Pe acesta nu s-a lipit, în ciuda eforturilor
făcute, imaginea unui om corupt. Principalul demers penal împotriva lui
Tăriceau a eșuat lamentabil la Înalta
Curte. Până una alta. Și nici al doilea
asalt penal împotriva acestuia nu pare prea convingător. Prin urmare,
electoratul îl percepe pe Tăriceanu drept un candidat valid. Dar care
electorat? Tăriceanu dispune fără îndoială de întreg electoratul ALDE, care se
plasează undeva la un scor de maximum 10%. Este insuficient. Acest scor nu îl
poate duce în turul doi decât în eventualitatea în care va exista un mare
accident, cum ar putea fi Cioloș în
cealaltă parte a spectrului politic. Liderul ALDE mai poate obține procente bune din bazinul electoral al
PNL, oferite de cetățeni care refuză
să-l mai voteze încă o dată pe Klaus Iohannis, și
nici nu au vreun alt candidat mai bun decât acest fost președinte al Partidului Național Liberal. Se va dovedi tot insuficient.
Probabil că singura soluție pentru
Călin Popescu Tăriceanu este ca PSD să comită un gest fără precedent și să renunțe
la un cadidat propriu, optând pentru liderul ALDE. La limită, mai este posibil și următorul scenariu. Să candideze atât
Tăriceanu cât și Liviu Dragnea prin
altcineva de la PSD, iar voturile Stângii, în urma unor mesaje inteligente, să
se împartă, unele dintre acestea revenindu-i lui Tăriceanu. Astfel încât cei
doi candidați ai frontului
PSD,Tăriceanu și Dragnea sau Tăriceanu și altcineva să intre în turul doi.
O paranteză absolut obligatorie. Ca să se întâmple așa ceva, este necesară întrunirea a două
condiții. 1). Frontul politic anti-PSD
să fie extrem de fragmentat, cu alte cuvinte să mai existe și alți
candidați, pe lângă Iohannis, capabili
să obțină procente substanțiale în primul tur de scrutin și scăzând astfel dramatic scorul actualului
președinte. 2). Este obligatoriu ca
Victor Ponta să nu candideze, să încheie până la alegeri o alianță cu PSD, revenind într-un fel sau altul la
nava mamă, pentru că, în caz contrar, acesta este capabil să diminueze scorul
frontului anti-PSD, chiar dacă nu în mod semnificativ, suficient pentru a nu
lăsa doi candidați din această zonă să
treacă cu succes de primul tur de scrutin. Este greu de presupus, cel puțin pentru moment, că se va ajunge cu Ponta
la o înțelegere.
Pentru moment, Klaus Iohannis aleargă singur pe întreg
terenul de joc, și, în orice caz, în
mod cert pe jumătatea rezervată frontului anti-PSD. Un front din capul locului
făcut ferfeniță. Alcătuit din partide și din lideri greu, dacă nu imposibil de
compatibilizat. Și chiar cu mesaje
politice extrem de divergente, al căror singur numitor comun este refuzul
explicit al unor politici PSD. Cât timp frontul anti-PSD rămâne excesiv de
fărâmițat, iar singurul partid care, cu
toate minusurile lui, are cât de cât consistență,
rămâne PNL, și atâta timp cât între PNL
și USR ar putea fi valorificat un
numitor comun, Klaus Iohannis are șanse
reale, indiferent cât de slab este ca om politic, să ajungă în turul doi. Și aici pot exista surprize, dacă Cioloș își
ia prea mult avânt, susținut fiind în
mod inteligent și în același timp pervers și de artileria grea a vectorilor de opinie afiliați PSD. Sau dacă apar și alți candidați, patru-cinci, capabili să îi smulgă lui
Iohannis câteva procente.
Una peste alta, luând în calcul și manevrele departamentelor de strategie ale partidelor
poltice, jocurile destul de complexe și
de sofisticate pe care le fac unii analiști
politici cu influență, manevrele
institutelor de cercetare de piață,
lovite de partizanat sau de propria criză financiară, influența factorilor externi, inconsistența halucinantă a opoziției, dar și gravele
erori pe care le comite puterea și
influența deloc de neglijat a
factorului extern, care se suprapune deloc întâmpător jocului pe care îl vor
face serviciile secrete, eu cred că în campania electorală prezidențială situația
se va prezenta în felul următor. 1). Klaus Iohannis va continua să comită erori
din ce în ce mai mari în plan politic, să-și
dovedească inconsistența și să scadă în rezultatele reale surprinse de
către cercetările de piață, până la un
nivel la care, indiferent cât de mult ar fi gomflat, să nu-și mai poată permite să candideze. Între
timp, în laboratoarele deținute de
factorul intern, dar și în
laboratoarele factorului extern, va fi crescut un nou embrion prezidențial, care, consistent sau inconsistent, a
beneficiat de factorul supriză și de
faptul că nu este suficent de cunoscut de către electorat. Dar va reprezenta
pur și simplu frontul anti-PSD, pentru
că frontul anti-PSD va avea nevoie de un jucător prezidențial. 2). Dragnea nu va candida în cursa
prezidențială ca reprezentant al PSD,
întrucât va înțelege că, pe drept sau
pe nedrept, este vulnerabil, imaginea sa continuând până la sfârșitul acestui an să fie demonizată cu relativ
succes, pentru că, până a sfârșitul
acestui an, Dragnea va continua să rămână principala țintă a frontului anti-PSD. 3). Dar PSD cu excepția unei situații
cu totul și cu totul neprevăzute, nu va
renunța la un candidat propriu, astfel
încât Tăriceanu nu va beneficia în primul tur de scrutin de o susținere explicită și organizată în acest sens din direcția bazinului electoral PSD. În primul tur de scrutin, Tăriceanu
nu va avea nici suportul UDMR, partid care va avea un candidat propriu, ca de
obicei, și care, în eventualitatea unui
tur doi, va merge aproape în totalitate în direcția
votării liderului ALDE.
În final, pentru moment, Klaus Iohannis estă lăsat să alerge
singur pe tot terenul și nu numai în
jumătatea sa, dar va fi nevoit să dea fuga la vestiare și apoi acasă, în momentul în care adevărații jucători vor fi împinși în teren. În plan psihologic, lovitura cea
mai grea o va primi Iohannis, prin însuși
rezultatul europarlamentarelor, în care frontul anti-PSD va suferi o înfrângere
usturătoare.
În acest an, alegerile prezidențiale vor fi câștigate
de cineva din frontul PSD.
Autor: Sorin Roșca
Stănescu
Sursa: Sorin Roșca
Stănescu Blog
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu