Oglinda sufletului
Privim depărtările, numărăm azi dorințele,
mâine s-au trezit mărunțișuri,
o lume rotundă de arătări necunoscute.
Așteptările visează
potrivirile,
câte peregrinări veghează, mocnesc,
câte se deschid, închid
și merg cu propria
dreptate mai departe,
speranțe sunt că vor
fi prinse-n cataloage
întocmite de comisii mai știutoare
Oglinda sufletului se plimbă
și cântărește mereu, vrea să povestească
ușorul și greul de sine înțeles,
moștenirea bunătății, îndurării,
mărturii proprii și
atât de felurit
gâtuite de neobositele silnicii.
Când ochii își trag
pleoapele,
când nu se pot privi, iată rușinea!
Viciile pun în lanțuri
oglinda sufletului,
ea, lumina noastră, minunea noastră,
de câte ori nu vrea
să adăpostească orice, oricum,
rămâne mândră de rostu-i dovedit.
Alte priviri, obârșii
cu păcate,
pot însoți urâtul cu
seninătate.
Stăpânii le înspăimântă,
lăsând căderile să curgă în voie.
De ce, le zice vremelnicul
domn al răului din lume
să arătăm atâta bunătate,
vom închide ochii,
sufletul poate din umbră
să ne privească cu tristețe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu