Şapte ani de secetă
şi penitenţă
din şapte-n şapte ani
dacă de-ajuns de albe sunt oasele
din văzduhul care se deschide de-odată
vine o pasăre somnoroasă şi plictisită
face rotocoale de pradă
peste viaţa ta
şi-ţi lasă la colţul din miazănoapte al casei
un cărbune sticlos
din lemn de măr părăsit
abia atunci se rup apele
şi-n grădina în care dormeai
începe din nou povestea
nu mai semeni cu nimeni
în nici o oglindă
şi privirea se coboară în lucruri
şi se desferecă-n ceruri
până unde nu mai are preţ decât
cuvântul nerostit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu