Dacă şi-ar inversa discursurile, partidele ar fi la fel

 Diferenţele dintre programele partidelor sunt ca şi dispărute. Dacă în urmă cu zeci de ani se proclama moartea ideologiilor, în fapt au murit programele. Diferenţele dintre stânga şi dreapta sunt de ordinul nuanţelor. Sunt lucruri deja acceptate. Exemplul cel mai eclatant este al SUA, unde diferenţa de program dintre Partidul Democrat şi Partidul Republican este aproape insesizabilă.

Nici în Europa nu sunt diferenţe radicale între partidele de dreapta şi cele de stânga. Cu condiţia ca acestea din urmă să fie reformate, să fie aduse la zi din toate punctele de vedere.

Problema stângii româneşti este că nu s-a reformat la timp. A rămas încremenită în coordonatele date de Ion Iliescu, cu mici ajustări în timp.

Astfel sloganul „Nu ne vindem ţara” a fost reciclat sub teza că multinaţionalele scot din ţară profitul, după ce au pus mâna pe toate fabricile şi uzinele, pe bănci şi comerţ.

Dacă PSD nu se poate desprinde de vechile metehne, în fond de o formă de gândire de nuanţă comunistă, nici partidele de dreapta nu sunt cu mult mai evoluate. Partidele istorice, refăcute după 1989, sunt într-o perpetuă criză de leadership.

PNŢCD l-a racolat pe Mugur Isărescu, acesta reuşind să-l îngroape odată cu alegerile din 2000. PNL s-a pus la dispoziţia tehnocratului Theodor Stolojan şi de atunci încearcă tot felul de formule. Nici ultima achiziţie, Klaus Iohannis, nu s-a dovedit de succes. Partidul a trecut din mână în mână, din alianţe în alianţe, fără să reuşească închegarea unui program de cursă lungă, viabil din toate punctele de vedere.

Programul său economic nu a fost destul de pregnant pentru oamenii de afaceri încât aceştia să-l susţină necondiţionat. Nu a fost convingător, şi nu este convingător nici acum, pentru clasa de mijloc. Partidul liberal s-a transformat într-un partid justiţiar, ceea ce nu este menirea lui. PNL a devenit victima luptei anticorupţie prin cramponarea de o teză lansată de Traian Băsescu, victima „independenţei justiţiei”, un concept nu neapărat liberal.

În formule diferite, partidele de azi au acelaşi program economic dezlânat, făcut la întâmplare. Ceea ce le diferenţiază este discursul legat de veşnica problemă a justiţiei. Simplificând, poţi spune că se fac unii pe alţi corupţi, că se acuză reciproc că vor să-şi subordoneze justiţia, unii cu ajutorul DNA, alţii cu ajutorul secţiei speciale de anchetare a magistraţilor.

Opinia că toate partidele sunt la fel este periculoasă pentru o democraţie, însă gradul mare de absenteism la alegeri este o consecinţă a lipsei de încredere a populaţiei în formaţiunile politice. Fiind în centrul scandalurilor de prea multă vreme lipsa de încredere se extinde şi asupra justiţiei.

În cazul unei greve iniţiate de nişte salariaţi oarecare justiţia o declară nelegală, dar iată că atunci când o parte din oamenii legii fac grevă nu este declarată nelegală. Sunt cumva magistraţii deasupra legii? Se poate trage şi o astfel de concluzie.

Preşedintele, dacă nu s-ar afla în campanie electorală, ar putea iniţia negocieri pentru un pact pe justiţie. Dar dacă s-ar ajunge la o înţelegere în prag de campanie electorală dreapta ar rămâne fără cel mai eficient subiect electoral, „independenţa justiţiei” şi continuarea „luptei anticorupţie”. Dacă dispar aceste teme ce mai rămâne din campania electorală?

Dacă PSD renunţă la binom şi protocoale, la abuzurile procurorilor, ce arme le mai rămân la dispoziţie? Cadourile electorale, pensii şi salarii majorate, dar şi lupta împotriva multinaţionalelor. Cu toate că este nereformat, PSD este cu un pas înaintea celorlalte partide. Dar cu un pas care ne apropie de prăpastie.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei Maramureş