Credincioşii creştini încep duminică sărbătorile pascale ce
se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde
trăiesc comunităţi creştine.
Originile sărbătorii pascale sunt legate de sărbătorile mai
vechi ale renaşterii naturii şi ale echinocţiului de primăvară. Poporul evreu
marchează prin sărbătoarea Paştelui eliberarea din sclavie şi plecarea din
Egipt. La începutul erei noastre, în perioada în care a trăit Iisus, data
Paştelui iudeu (Pesah) era fixată în ziua de 14 în luna Nisan (după calendarul
lunar), ziua cu prima Lună plină a primăverii. Nisan este prima lună a anului
în calendarul asirian, iar în cel iudaic este prima lună a anului ecleziastic
şi a şaptea lună (a opta în anii bisecţi) a anului secular. Numele de
"nisan" este de origine asiro-babiloniană şi înseamnă "luna
fericirii". Această dată era dependentă de ciclul lunar (anul de 13 luni),
şi nu de calendarul solar de 12 luni, aplicat în prezent. Aşa încât data
Paştelui a fost stabilită de primul Conciliu de la Niceea, din anul 325, în
"duminica imediat următoare lunii pline după echinocţiul de primăvară'.
Calculul acestei date permite stabilirea în calendar nu doar a Paştelui, ci şi
a altor sărbători creştine importante.
Iniţial, Biserica Răsăriteană şi cea Apuseană sărbătoreau
Paştele la aceeaşi dată. După Marea Schismă din 1054, Biserica Creştină a fost
împărţită în două - cea Apuseană sub autoritatea papei şi cea Răsăriteană sub
autoritatea patriarhului de la Constantinopol. Mai târziu, în 1582, Papa
Grigore al XIII-lea a reformat calendarul iulian (pe stil vechi) din cauza
erorilor acestuia faţă de calendarul astronomic (o rămânere în urmă), făcând
trecerea la calendarul modern, ce-i poartă numele.
Din motive de ordin confesional bisericile ortodoxe nu au
acceptat reforma gregoriană, păstrând în continuare calendarul iulian. Cu
timpul, diferenţa dintre cele două calendare, care la sfârşitul secolului al
XVI-lea era de 10 zile, a continuat să crească, şi după 1900 aceasta a ajuns sa
fie de 13 zile. Astfel, nevoia de armonizare a calendarului în toate domeniile
vieţii publice, a făcut ca şi bisericile ortodoxe sa reflecteze la trecerea la
calendarul gregorian. Regatul României a adoptat reforma calendarului în anul
1919, când ziua de 1 aprilie pe stil vechi a devenit 14 aprilie pe stil nou.
Congresul interortodox desfăşurat la Istanbul (Constantinopol)
în anul 1923 a hotărât adoptarea calendarului gregorian şi în bisericile
ortodoxe, rămânând însă la latitudinea fiecărei biserici ortodoxe autocefale să
aleagă momentul oportun pentru această trecere. Tot atunci s-a hotărât ca data
Paştelui pentru ortodoxie să se calculeze în continuare după calendarul iulian,
până când toate bisericile ortodoxe autocefale vor adopta calendarul gregorian,
evitându-se astfel diferenţele liturgice din sânul Ortodoxiei.
Însă, Biserica Ortodoxă Rusă şi Biserica Ortodoxă Sârbă nu
au adoptat calendarul gregorian. În prezent Biserica Ortodoxă Română
sărbătoreşte Crăciunul după calendarul gregorian şi Paştele după cel iulian.
Biserica Ortodoxă Finlandeză şi cea Estoniană sunt singurele biserici ortodoxe
care sărbătoresc Paştele după calendarul gregorian.
Astfel, deşi este cea mai importantă sărbătoare creştină,
Paştele catolic şi cel ortodox nu cad în aceeaşi zi decât rareori (aşa cum s-a
întâmplat în 2014 şi 2017). Paştele
catolic poate cădea în luna martie sau aprilie şi niciodată în luna mai, în
timp ce cel ortodox poate cădea în aprilie sau mai şi niciodată în martie.
Cu ocazia Paştelui, considerat cea mai mare sărbătoare a
creştinătăţii, unii credincioşi respectă aproape cu stricteţe tradiţiile
moştenite. Între acestea, pregătirea unei mese speciale, cu preparate din miel,
ouă roşii, cozonaci și tradiționala pasca. Paştele este o ocazie
deosebită de a ne aduna împreună la masă și
de a împărtăși bucuria luminii
Învierii.
Institutul Cultural Român vă urează Paște
fericit!
ICR
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu