Dragii
mei enoriaşi,
Mântuitorul și
procesul electoral. Evanghelia din Duminica a V-a a Postului Sf. Paști(Marc.,
X, 32-45) ne prezintă o discuție dintre
Mântuitorul și ucenicii Săi. La un
moment dat, Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu, L-au rugat așa:
,,Doamne, dă-ne să ședem unul de-a dreapta și
altul de-a stânga Ta întru împărăția Ta”. După judecata noastră omenească, rugămintea celor
doi trebuia împlinită. Erau prieteni și
ucenici ai lui Iisus. Își lăsaseră
familiile, bruma de avere, ocupațiile și-L urmaseră
pe El. Răspunsul Mântuitorului însă este surprinzător: ,, Nu ştiţi ce cereţi! Puteţi să beţi paharul pe
care îl beau Eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu? Iar ei I-au
zis: Putem. Şi Iisus le-a zis: Paharul pe care Eu îl beau îl veţi bea şi cu
botezul cu care Eu mă botez vă veţi boteza. Dar a şedea de-a dreapta Mea, sau
de-a stânga Mea, nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit.”
Așadar, înțelegem de aici
care era gândirea Mântuitorului privind ocuparea unor funcții publice. Am spus în alte rânduri că în
multe privințe învățătura Mântuitorului era de-a dreptul revoluționară pentru vremea de acum două mii de
ani. Să afirmi, spre exemplu, că oamenii sunt frați
între ei, în vreme ce sclavul era socotit un obiect însuflețit, nici măcar om, iar împăratul era
considerat zeu sau semizeu, era o ofensă adusă
conducătorilor de state și celor
din clasele sociale privilegiate. Și,
totuși, El îndrăznea să promoveze o
asemenea învățătură. Așa era și
de data aceasta. Ocuparea unei funcții
nu se făcea pe bază de relații
personale, de relații de rudenie, de
favoruri și bunăvoință a cuiva, ci pe bază de vrednicie. Locurile
cerute de cei doi urmau a fi date ,,celor
pentru care s-a pregătit”. Nu e vorba aici de o predestinație; locurile respective nu erau ,,sortite”
cuiva anume, ci se vor da acelora care se fac vrednici de ele prin faptele lor.
Că cei doi ucenici, Ioan și Iacov, s-au
făcut vrednici până la urmă, prin faptul
că și-au jertfit viața pentru Domnul Hristos și învățătura
Lui este adevărat și Mântuitorul știa lucrul acesta chiar în momentul cererii
lor, dar îi lasă ca să dovedească ei înșiși că sunt vrednici de locuri de cinste în
împărăția lui Dumnezeu.
În aceeași Evanghelie, Mântuitorul mai face o precizare cu adevărat
revoluționară pentru gândirea politică
din vremea aceea, dar și din toate
epocile: ,,Ştiţi că cei ce se
socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le
stăpânesc. Dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care va vrea să fie mare
între voi, să fie slujitor al vostru. Şi care va vrea să fie întâi între voi,
să fie tuturor slugă.”
Așadar, funcționarul public,
conducătorul unei instituții, al unei comunități mai mici sau mai
mari, al unei țări, este slujitorul subordonaților săi, al supușilor săi, ci nu
stăpânul lor. Câți, oare, dintre regii și împărații lumii, dintre
dregătorii mai mici sau mai mari, au pus în aplicare acest principiu, această
învățătură? Puțini, foarte puțini! Din păcate.
Numai cele două aspecte menționate mai sus,
cel al numirii sau alegerii în funcții publice și cel al
raportului dintre demnitarul de stat și oamenii de rând,
și ar fi suficiente ca să ne dovedească dumnezeirea Mântuitorului. Numai
Dumnezeu putea gândi astfel. Numai Dumnezeu putea face așa: ,,Că şi Fiul
Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să - Şi dea
sufletul răscumpărare pentru mulţi.”
În istoria omenirii, popoarele au fost
conduse, cel mai adesea, de regi și
împărați. Aceștia se socoteau mai presus de oamenii ceilalți, își
clădeau o biografie cât mai impresionantă, se socoteau că sunt fii de zei,
semizei sau chiar zei adevărați. Ei aveau
putere de viață și de moarte asupra supușilor.
Ceea ce ziceau ei era literă de lege și
nimeni nu avea voie să-i contrazică. Popoarele au mai fost conduse de
conducători militari, ori de oameni care au smuls puterea prin forță, autointitulându-se conducători. Și aceștia
au avut o conducere despotică, bazată cel mai adesea pe bunul plac. Cea mai
mare cucerire în gândirea politică a lumii a fost conducerea democratică. În
limba greacă, ,,demos” înseamnă popor, adică conducerea poporului. Conceptul
unei asemenea conduceri s-a zămislit în Grecia antică și a progresat cu greu de-a lungul veacurilor în Europa mai
întâi, apoi și în alte continente.
Astăzi această conducere democratică se exercită prin demnitarii aleși de popor prin vot liber, direct și egal. Se practică de multă vreme și la noi, la români. Dacă ar fi aplicat
corect, rezultatele ar fi excepționale,
dar de multe ori procesul electoral este denaturat, falsificat. În epoca
stalinistă, spre exemplu, se spunea că ,,nu e important cine votează, important
este cine numără voturile”, vrând prin aceasta să spună că rezultatele
electorale pot fi falsificate, după voința
celor mai puternici. Poporul mai poate fi împiedecat să-și aleagă pe cei pe care-i consideră a fi cei mai vrednici și mai capabili să-l conducă, pornindu-se de
la centru, de la cei care organizează alegerile. Pe buletinul de vot sunt trecuți, spre exemplu, grupuri de candidați. Între ei recunoști oameni de toată nădejdea, pe care tu, alegător dintr-o
localitate oarecare, îi cunoști și ai încredere în ei. Pe aceia ai vrea să-i
promovezi într-o anumită funcție, ai
vrea să aibă un anumit rol în societate și,
drept urmare, pui ștampila pe grupul în
care se află cel socotit de tine vrednic. Din păcate, de cele mai multe ori,
cel ales de tine este la coada listei sau pe ultimele locuri. În fruntea
grupului se află cineva de la centru,
cineva pe care puterea politică vrea cu orice preț să-l promoveze. Și așa
te trezești că, vrând-nevrând, votezi
pe un Agamiță Dandanache, adică un om
de cine știe unde, care n-are nici o
legătură cu zona ta, cu problemele tale, de cele mai multe ori un incapabil și un incompetent.
Procesul electoral poate fi
denaturat și falsificat la nivel local.
Știm cu toții cum s-au făcut campaniile electorale. Ne amintim cum umblau
domnii de pe la diferite partide cu traista cu făină, cu zahăr și ulei în spate, cu găleți, șepcuțe, mături și
tigăi, îmbiind, din poartă-n poartă, pe bieții
alegători să primească asemenea ,,daruri”, dar să le dea lor și numai lor, votul de peste câteva zile. Ne
amintim cum se făceau petreceri pe la cârciumi, pe la casele candidaților sau pe aiurea, cum se goleau sticlele și se rodeau ciolanele. În aceste condiții, conștiința alegătorului era pervertită, intoxicată.
Mă întreb, cum raționa cel care
beneficia de asemenea ,,bunătăți” în
cabina de vot? Pe care candidat alegea: pe cel care i-a dat mai multă bere; pe
cel care i-a dat mâncare mai bună, sau pe cel care i-a dat tigaia mai mare?
Grea alegere!! Ne amintim, de asemenea, cum, în campaniile electorale, vin
candidații din poartă-n poartă și, vrei nu vrei, te iau în brațe și
te pupă, îți zâmbesc drăgăstos, îți promit marea cu sarea, ba chiar și luna de pe cer, cu singura condiție: să-i alegi. De îndată ce sunt aleși, patru ani nu-i mai vezi, nu-i mai auzi,
după care se repetă scena.
Cel care intră în cabina de
votare se aseamănă cu cel care vine la
spovedanie. Acolo se află doar el și
conștiința
lui. Nu trebuie să se gândească la beneficiile și
interesele personale, ci la binele social, la binele țării. Nu trebuie să voteze pe cineva că i-a dat sau că-i va da
lui vreun favor, vreun beneficiu oarecare, ci el trebuie să știe că prin votul lui pune o cărămidă în
zidirea țării sale, oferă o șansă mai bună copiilor și nepoților
lui. Partidele care propun candidații,
au datoria sfântă de a-și sluji țara, ci nu de a batjocori-o. Slujesc Țara propunând candidați capabili pentru funcția
pentru care candidează, candidați
cinstiți, corecți și cu dragoste de Țară și
de Neam. Aceștia trebuie să cunoască
limba și istoria țării, tradițiile
și idealurile seculare ale nației; batjocoresc Țara și Neamul propunând
candidați incapabili, escroci, veri și cumetre, amante și cocote, care, din ,,succesuri în succesuri” pot ajunge să
reprezinte Țara și Poporul în concertul popoarelor. Cum reprezintă, vedem
singuri!
Candidații să fie conștienți că ei nu urmează să ajungă stăpânii Țării, ci slujitorii Țării și ai Poporului.
Candidații trebuie să pună interesul obștii mai presus de interesul personal, iar,
dacă e nevoie, să fie gata să-și dea și viața
pentru interesele și drepturile Țării. Acesta este eroismul și patriotismul celor ce îndrăznesc să
candideze pentru funcții înalte în viața unei țări.
În felul acesta ar ajunge om potrivit la locul potrivit, în felul acesta
popoarele ar avea toate șansele să
progreseze.
Iată cât de progresistă și de actuală este învățătura Mântuitorului și cât bine ar putea aduce lumii, dacă ar fi pusă în aplicare.
*
Sfaturi părintești. Din învățăturile Sfântului Paisie
am selectat un fragment, care ne vorbește
despre Sfânta Spovedanie și Sf. Împărtășanie, aceste Sfinte Taine fiind foarte
actuale. Iată-l:
,,Spun unii", i-am zis eu,
,,să ne împărtășim doar o singură dată pe lună ca să nu
devină obișnuință". ,,Această poziție
nu este bună", a răspuns (Sfântul Paisie - n. n), ,,pentru că și o
singură dată pe an dacă se împărtășește cineva poate să o ia ca pe o obișnuință,
că adică am dreptul să mă împărtășesc. Venise aici un preot care mi-a
spus că evită să liturghisească des ca să nu-i devină obișnuință.
Atunci m-am întristat foarte mult pentru că, cu cât mai regulat liturghisește
cineva, cu atât mai mult trebuie să se topească simțind Taina pe care o săvârșește.
Trebuie ca regulat să ne spovedim și să ne împărtășim. Atunci când un om se
îmbolnăvește, prinde putere prin transfuzia de sânge. Cu cât mai multă
putere dobândește omul când i se face transfuzie înăuntrul său cu
dumnezeiescul sânge al lui Hristos? Uneori se poate observa o schimbare pe fața
celui ce se împărtășește. Încă mai mult, se întâmplă în unele dăți
ca omul să simtă o mai mare bucurie atunci când nu este foarte pregătit să se
împărtășească
decât atunci când este foarte bine pregătit să se împărtășească,
pentru că atunci este mai smerit decât alte dăți când se pregătise mai
bine".
*
Crucea. Redăm mai jos o poezie cu acest titlu din 1924, publicată de către Mitropolia Moldovei și Bucovinei
la acea vreme:
,,Mai sfântă
mângâiere nu-i
Pe acest pământ
de suferință
Pentru creștin, ca sfânta cruce,
Slăvitul semn de
biruință.
„Să-și ieie fiecare crucea,”
Așa-i porunca lui Iisus,
Dacă voiește ca s-ajungă
În sânul raiului
de sus.”
Când seara mergem
la culcare,
Cu crucea sfântă
ne-nsemnăm
Și tot cu ea începem ziua,
Când dimineața ne sculăm.
Când lângă sânul
mamelor
Copiii dorm, ele-i
așează
În leagăn și cu crucea sfântă,
Cu dragoste îi
însemnează.
În orișice călătorie,
De vrem cumva ca
să plecăm,
Plini de nădejde-n
Dumnezeu,
Noi tot cu crucea
ne-
nsemnăm.
La masă când ne așezăm,
Prin cruce mulțumim mereu
Pentru belșugurile toate
Trimise de la
Dumnezeu.
În toiul luptelor
grozave,
Când crunta
moarte
stăpânește,
Pe câte suflete
viteze
Slăvita cruce nu-ntărește.
Și dacă Ea-i nădejdea
noastră
Și ajutorul cel mai sfânt,
De ce se mai
găsesc ființe,
Creștine pe acest pământ,
Care-o insultă-n
mii de feluri
Cu vorbe
batjocoritoare?
Au nu se tem ei
de mânia
Lui Dumnezeu
răzbunătoare?
Nu se gândește-această lume
Că prea de tot
păcătuiește,
Când ori cu fapta,
ori cu
vorba,
Puterea crucii o
hulește?
Nu se gândește că viața
Nu ține-o-ntreagă veșnicie?
Azi ești voinic și mâne
moartea
Te-apucă cu a ei
tărie.
Te duci în lumea
ceialaltă,
Nepocăit, pe veci
pierdut,
Primind răsplata
cea amară
La care atâta ai ținut.
Creștine, mă întorc spre tine:
Fii om cu înțeleaptă minte,
Respectă crucea
cea Divină,
Cu dragostea cea
mai
fierbinte.
Învață și pe alții, care
Azi nu cunosc a
ei putere,
Căci ea va fi în
veșnicie
Oricui o dulce
mângâiere.
*
File de jurnal – 23 iun. 1982(I). ,,La ora 4 am plecat cu mașina de acasă. Am lăsat-o-n gară în Severin și
cu trenul personal 1002 am ajuns la Craiova, la ora 7.43. M-am dus la editură.
Spre nenorocul meu, l-am găsit acolo doar pe economistul Ionescu. Directorul Ilarie Hinoveanu era
plecat la congres. Ionescu mi-a spus că postul lui Ioan Rusu - Șirianu
e blocat de o jumătate de an și că nu se știe dacă va mai fi cineva
angajat. Se zvonește că toate secțiile de literatură
social-politică vor fi centralizate și
puse sub directa supraveghere a organelor Comitetului Central.
I-am lăsat D-lui
Ionescu rezumatele cărții
mele Nicolae Iorga. Concepția istorică în franceză, engleză și germană, ca să le depună la manuscrisul
cărții,
când va veni directorul.
M-am dus apoi la
Centru de Științe Sociale(str. Unirii 79), unde l-am întâlnit pe Dl. Virgil Joița. Am discutat cu dumnealui și
la birou și la restaurantul ,,Dunărea”, unde ne-am cinstit cu o cinzeacă.
Am stat la taclale cu Dl. Joița mai bine de două ore. M-a pus la curent cu
multe probleme, pe care nu le cunoșteam. Amintesc în acest sens:
1. Toate lucrările
de istorie trebuie să aibă viza lui Mircea Mușat. Acesta este omul care, deși
abordabil, taie și spânzură.
Din numărul 2/1982 al revistei ,,Arhivele Olteniei” a scos unele
materiale, - printre care și unul al mitropolitului Nestor -, și a
introdus altele, fără să consulte redacția;
2. A fost
suprimat ,,Anuarul Institutului de
Istorie ,,A. D. Xenopol” de la Iași și
,,Anuarul Institutului de Istorie de la Cluj”,
3. Centralizarea
cenzurii este necesară. În acest sens se dă exemplu un atlas de istorie al
localităților din Maramureș, în care câteva hărți indicau o serie de județe
ale noastre din nord în Ungaria. Printre autori erau vreo 15 unguri și
vreo doi români destul de dubioși;
4. La sfârșitul
lunii mai și începutul lui iunie au avut loc la Craiova lucrările Comisiei
de Istorie Româno - Sovietice. Delegația
rusă s-a comportat sub orice critică. Spirite incisive, pornite pe sfadă, gata
de a se lua la harță cu cei care și-ar fi manifestat alte
păreri, imbatabili în încăpățânarea
cu care-și susțineau punctele de vedere, chiar și
când vedeau bine că nu au dreptate. Susțineau
sus și
tare că noi n-am avut revoluție la 1821; că la 1848 am avut doar o stare
revoluționară;
că ei ne-au dat Constituția din timpul lui Cuza, ca și
celorlalte state europene, deși ei înșiși nu aveau constituție
la acea vreme; că Unirea de la 1859 a fost un act politico-administrativ forțat,
pur românesc, fără semnificații internaționale. De altfel, susțineau
rușii,
ideea însăși de unitate românească este o
teză gratuită, ea neexistând niciodată în conștiința poporului român. Când delegații
au fost duși la Mânăstirea Horezu și puși în fața stemei îngemănate a
românilor, tăcutu-le-a gurița! Au mai adus cumetrii și
un cuc armenesc la acea conferință, care a afirmat cu patos că toate
bisericile și mânăstirile moldovenești cu
caractere orientale sunt de influență armenească. L-a pus la punct Domnul Răzvan
Teodorescu, care a documentat că arta de tip oriental din Moldova și
Armenia au avut o sursă comună: arta turcească, ale cărei influențe
au fost destul de puternice. Mai ziceau rușii că noi românii am fost fasciști din 1930 și
că am subminat puternic revoluția bolșevică din 1917. Un
istoric român(nu i-am reținut
numele!) a venit cu o comunicare, în care a documentat cu cuvintele lui Lenin
poziția
pozitivă a României față de fenomenul sovietic. Cu toate acesta, nu
i-am putut convinge! Președintele Comisiei, un bătrân de vreo 87 de
ani, de o vivacitate de invidiat, evreu de origine, fost comisar al
poporului în 1917, spiritual și
bun de gură, căuta să tempereze lucrurile. Românii au avut o comportare
academică. Lucrările acestei consfătuiri româno-sovietică nu vor fi publicate,
pentru a nu se introduce în circuitul
istoriografiei românești teze eronate”(Va urma).
*
Candidatul. Eram într-al doilea an de preoție. Venisem de la Craiova la Gruia în
Mehedinți, ca să mă apropii de familie.
Locuiam în Severin și făceam naveta cu
autobuzul sau cu bicicleta. Cei 60 km erau mulți,
dar și eu eram tânăr. Am amenajat
într-o magazie din spatele bisericii o cămăruță.
Am pus acolo un pat, o masă, câteva scaune. Faptul că mergeam la librăria din
comună și cumpăram câte un braț de cărți
a impresionat pe mulți. Găseam acolo
cărți, pe care nu le găseam în Severin,
fiindcă erau prea puțini în Gruia, care
să citească.
Fiul vânzătoarei de la librărie,
Puiu Ciutureanu, profesor de română și
franceză, a venit la mine, însoțit de
câțiva tineri din sat. I-am primit cu
drag în chilia mea. S-a încins o discuție
până către dimineață. Erau curioși să știe
câte ceva dintr-ale religiei, veneau cu bagaje de cunoștințe din alte domenii.
Nu erau discuții în contradictoriu, ci
mai mult informale, cu multe întrebări și
răspunsuri. Fiecare seară, fiecare noapte petrecută în compania unor asemenea
tineri era pentru mine un adevărat examen. Mă bucuram ca un copil de o notă
bună, când reușeam să le dau răspunsuri
convingătoare, când reușeam să le
demolez teze contrare.
Între tinerii participanți la ,,seratele” din spatele bisericii mi-a
atras atenția Domnul M. Terminase
liceul cu medii bune, trecuse cu brio bacalaureatul, dar nu se hotărâse la ce
facultate să-și încerce norocul. Citea
mult, avea cunoștințe vaste, era un căutător. După câteva
săptămâni, mi-a spus că el ar vrea să meargă la Teologie. Am fost într-al
nouălea cer. Nu aveam de gând să rămân preot în Gruia multă vreme, doream să mă
apropii și eu de casă, iar faptul de a
pregăti un tânăr și a-l duce la
Teologie mi se părea extraordinar. I-am dus cărțile
de care am socotit eu că are nevoie și
am început să fac pregătire cu el. Era mult de muncă, dar nu conta. Prindea
repede și avea memorie bună. Exact ce-i
trebuia. Nu avea legătură cu biserica, dar socoteam că asta o să-i vină pe
parcurs. Nu i-am pretins nici o plată pentru timpul și efortul de a-l pregăti. I-am făcut dosarul și
m-am dus eu, pe banii mei, să-l înscriu la Sibiu, singura Facultate de Teologie
unde se primeau și absolvenți de liceu.
A venit vremea examenului. Pentru
mine erau emoțiile mai mari decât
pentru Domnul M. M-am dus cu el. Ne-am plătit fiecare biletul de tren. În
Sibiu, prima grijă a Domnului M. a fost cazarea. Eu am propus să ne interesăm
la internatul facultății, poate ni se
dă voie să locuim acolo, studenții
fiind în vacanță. Domnul M. a strâmbat
din nas și mi-a spus că el caută
altceva. Și a găsit loc la Hotelul
,,Împăratul Romanilor”, cel mai bun hotel din Sibiu la vremea aceea. O noapte
acolo costa mai bine de jumătate din salariul meu pe o lună. Eu m-am dus la
internatul facultății. Era voie să
mergem la dormitoare, dar acolo erau doar paturi de metal goale. Am găsit două
saltele de burete și am rezolvat
problema.
Când a venit vorba de masă, Domnul
M. mi-a spus că el preferă să meargă tot la ,,Împăratul Romanilor”, fiindcă
este mâncare bine gătită. Eu mi-am cumpărat ceva de la alimentara, m-ar retras
într-un parc și am servit boierește cele cumpărate.
Domnul M. mi-a spus că ,,pentru el
odihna și mâncarea sunt pe primul
plan!” A mai precizat că ,,o viață are și
vrea s-o trăiască, nu să chinuiască!”
Am mai rămas o zi în Sibiu și m-am simțit
din ce în ce mai umilit. I-am urat succes Domnului M. și mi-am luat tălpășița. Aveam 1.560 lei salariu. La Craiova îmi
cumpărasem în rate strictul necesar și
mai aveam încă mult de plătit. Soția
era studentă la Cluj. Se transferase la fără frecvență și se angajase la școala ajutătoare din Severin. Avea un
salariu de mizerie și niște condiții
de lucru infernale. Soacră-mea, văduvă, aștepta
ca ginerele să preia jugul casei, facturile și
celelalte cheltuieli. Toate astea în timp ce eu pierdeam timpul pe la Sibiu! Cu
siguranță că nu mă pricepeam la oameni!
Altfel, n-aș fi plecat la drum cu
Domnul M.!
Domnul M. n-a reușit la Teologie. De fapt, n-a reușit nici la altă facultate până la urmă. După
vreun an am plecat eu de la Gruia. L-am reîntâlnit după mulți
ani. Era om matur, cu familie și copii,
lucra ca electrician la Hidrocentrala ,,Porțile
de Fier - II”. Am depănat câteva minute unele amintiri care ne legau de la
Gruia și de la Sibiu. Cu multă
nostalgie și-a amintit de ,,friptanele”
pe care le servise la ,,Împăratul Romanilor”
din Sibiu. Mde!
*
Dar de nuntă. Răsfoind prin manuscrise, am mai găsit o
poezie cu acest titlu, pe care am îndrăznit s-o alcătuiesc la 21 martie 1982.
Iat-o:
,,Vânt de dor îmi tulbur-anii,
Gândul mi-e furat de cale,
Tot mai viu mi-e chipul Anii
Și mai dragi mi-s ale sale!
Drum pustiu și ars de vreme,
Hoț de dragoste și vlagă,
Ce mă lași să mă tot cheme
Cine mi-e în lume dragă?
Darul tău de nuntă, Ană,
A plătit la vama veche
Toat-a dorurilor hrană,
Draga mea fără pereche!
Mi-a rămas din mult-avere
Numai inima pribeagă
Să ți-o dau când mi-o vei cere,
Ană dragă, Ană dragă!”
*
Ajutoare și donații. În această
perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații, astfel: Domnul Vermeșan Mirel(Timișoara): 350
lei; Doamna Ivanovici Florica(București)
și Doamna
Enache Maria(București): câte 250 lei; Doamna Trocan Maria(Lugoj –
TM), fiică a satului Bârda: 200 lei;
Doamna Pârvuceanu Eugenia din Gârla Mare(MH): 110 lei; Doamna Ing. Aurica Zăuleț(Tr. Severin), fiică a
satului Bârda și Doamna Stanciu Victoria(Piatra Albă-MH): câte 100 lei; Doamna Crăciunescu Valeria(Câmpulung-Moldovenesc-SV): 50 lei;
Pentru Fondul Central Misionar s-au strâns 80 lei. Am virat protoieriei 300
lei.
Dumnezeu să le
răsplătească tuturor donatorilor!
*
În ședința din
14 mart., împreună cu Consiliul Parohial, am hotărât să acordăm ajutoare
de Paști unor persoane și familii cu situații deosebite din parohie, astfel: Orodan Claudiu: 300 lei; Pau Dumitru: 200 lei; Badea Leontina: 100 lei;
Ștefu
Constantin(II): 100 lei; Căprioru Ion: 100 lei; Borcilă I. Elena: 200 lei.
În total 1.000 lei. Atât am putut! Banii vor fi trimiși de preot prin poștă. Aceste ajutoare, deși
ele au devenit o tradiție pentru
parohia noastră, le putem încadra și acțiunii Coșul
de Paști.
*
Coșul de Paști. Din îndemnul Prea
Sfințitului
Episcop Nicodim și anul acesta se
organizează de către parohiile din județul
nostru acțiunea caritabilă intitulată
,,Coșul de Paști”. Drept urmare, am
hotărât împreună cu Consiliul Parohial ca, pe lângă ajutoarele ce le vom acorda
familiilor și persoanelor cu dificultăți din parohia noastră, Vineri, 3 Mai,
să facem o vizită la un azilul de bătrâni de la Ilovăț. Vom stabili împreună ce le vom duce. Acțiunea
se înscrie și în cadrul programului
nostru mai vechi intitulat Hrană pentru
trup și
suflet.
*
Excursii – pelerinaj. Duminică,
12 Mai, un grup de parohii din Severin organizează o excursie-pelerinaj la
Sf. Mănăstire Pantocrator din jud. Teleorman, unde vor fi aduse Sf. Moaște din străinătate. Cine vrea să participe, va fi pus în legătură
cu organizatorii. Preotul dvs. nu va putea merge, fiind la slujbă. Costul
excursiei este de 50 lei/pers.
După Sf. Paști,
la o dată încă nestabilită, organizăm o excursie-pelerinaj pe traseul: Bârda - Tr. Severin – Caransebeș –
Hațeg
- Deva(orașul, cetatea) – Alba - Iulia(orașul, cetatea) - Mânăstirea Oașa - Mânăstirea Râmeț și retur. Prețul e de 60
lei/pers.
După Paști, la o dată încă nestabilită, vom organiza
o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Bârda
- Tg. Jiu - Rm. Vâlcea - Mânăstirea Cozia - Mânăstirea Turnu - Valea Oltului -
Sibiu(orașul) –Rășinari - Mânăstirea
Păltiniș - încă una sau două mânăstiri – Petroșani - Mânăstirea
Lainici - Tg. Jiu - Tr. Severin. Costul este de 60 lei/pers.
*
Publicații. În această
perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: Baia focului, în ,,Națiunea”,
București, 30 mart. 2019, ediție on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro/
category/religiespiritualitate); ,,Scrisoare pastorală” – 394,
în ,,Logos și Agape”, Timișoara, 7 apr. 2019, ediție on-line(http://www.logossiagape.ro);
în ,,Armonii Culturale”, Adjud(VN), 8
apr. 2019, ediție on-line(Error! Hyperlink reference not valid. ,,Bibliotheca
Septentrionalis”, Baia Mare(MM), 9 apr., ediție
on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com);
în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 13 apr. 2019, ediție și on-line(http://www.observatorul.com); Viața ca o Cruce, în ,,Națiunea”, București,
14 apr. 2019, ediție on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro/category/
religiespiritualitate);
în ,,Omniscop”, Craiova, 17 apr. 2019, ediție
on-line(http://www.omniscop.ro); *
În această perioadă, parohia
noastră a publicat ediția a II-a din Viețile Sfinților, vol. I(703 pag.),
vol. II(552 pag.), vol. III(744 pag.), vol. IV(602 pag.) și
vol. V(432 pag.). De asemenea, a republicat volumele Bucate de post(328 pag.) și
Călăuză patristică(328 pag.).
*
Editura ,,Sitech” din Craiova a
primit o solicitare din partea Bibliotecii Centrale a Germaniei de a-i trimite
un exemplar din cartea preotului Dvs., Stat
și
Biserică în Banat(1780-1886) în lumina unei arhive inedite, pe care a
tipărit-o acolo. De fapt, e vorba de teza de doctorat. Nu e mare lucru, dar e,
totuși, ceva!
*
Zâmbete. Domnul Dan Puric
ne povestește ce a învățat de la mama sa: ,,M-a învățat să apreciez un lucru bine făcut: „Dacă tot
vă omorâți, omorâți-vă afară! Abia am terminat curățenia!” M-a învățat religie: ,,Roagă-te să iasă pata asta de
pe covor!!”M-a învățat logica: „Pentru
că eu am spus! Și gata!!” M-a
învățat să prezic viitorul: „Să
folosești mereu lenjerie curată,
în caz că vreodată ți se
întâmplă vreun accident” M-a învățat
ironia:„Dacă mai plângi mult, chiar o să-ți
dau un motiv să plângi!” M-a învățat
să fac economii: „Păstrează lacrimile pentru când voi muri eu!” M-a învățat osmoza: „Închide gura și ia și
mănâncă!”
*
Înmormântări. În ziua de 8 apr. am oficiat slujba
înmormântării pentru Mema
Ștefan
(75 ani) din Bârda, iar în ziua de 15 apr. pentru Cioabă Ioana(86 ani) din Malovăț.
Dumnezeu să-i ierte!
*
Anunțuri. Din motive obiective, anulăm
licitația gardului de prefabricate de
la biserica Bârda din 21 aprilie. Deoarece gardul din spatele bisericii este
din plasă de sârmă fixată pe țevi
metalice, rezistența și durabilitatea acestuia este redusă. Drept
urmare, am hotărât împreună cu Consiliul Parohial să nu mai vindem cei 32 m de
gard prefabricate, ci doar să-l demolăm și
piesele lui să le păstrăm până când vom avea nevoie să-l înlocuim pe cel din
plasă de sârmă. Astfel, patru oameni într-o zi vor putea să-l demoleze pe cel
din sârmă și să-l monteze pe cel din
prefabricate, asigurând împrejmuirea bisericii și
în partea de est pentru încă 50 de ani. După aceea vom vedea ce vom mai face!
Păi, nu!?
*
Program. În cursul lunii Mai avem următorul program de
slujbe: 4 Mai(Bârda-Malovăț, cu slobozirea Paresimilor pentru morți); 5
Mai(Malovăț); 11 Mai(Malovăț-Bârda); 12 Mai(Bârda); 18 Mai(Malovăț-Bârda); 19 Mai(Malovăț); 21 Mai(pomeniri
dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 25
Mai(Malovăț-Bârda); 26 Mai(Bârda). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă,
la școală, la
telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe
adresa de e-mail: stanciulescubarda @gmail.com.
Sf. Paști să aducă sănătate, pace și bucurii în
casele și în sufletele Dvs.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu