Ilie Șerbănescu: ”Pensionarii înșiși și-au tăiat singuri, prin vot liber consimțit, craca de sub picioare: să-ți mărească pensiile PSD și tu să votezi cu Iohannis și Băsescu!”

Nu știm ce studii sociologice savante se vor face pentru pătrunderea în „măruntaiele” votului din 26 mai, spre a-l explica, spre a-i depista resorturile și spre a putea răspunde la zecile de întrebări pe care le-a provocat.

 Unul dintre studii se cuvine a fi întreprins în privința votului pensionarilor. Că este cel mai mare bazin electoral nu înseamnă automat că analizele sociologice se vor îndrepta spre acesta. Poate sociologii miros alte teme de interes, ca, de pildă, deplasarea electoratului „spre dreapta” sau „vocația europeană” a românilor ori noua implicare politică a tinerilor – toate cu influențe consistente pe termen lung și, oricum, mai suculente decât „platitudinile” din bazinul electoral cel mai mare, dar și cel mai anost și, în mod obiectiv, fără viitor. În acest bazin, indiferent  că place sau nu place, că vrem să vedem sau ne facem că nu vedem, a fost tranșat însă votul din 26 mai. Pe scurt, dar halucinant, pensionarii au rupt-o cu PSD! Cine va pierde?!

PSD a captat vreo 2 milioane și ceva de voturi în 26 mai. Pensionarii sunt vreo 5 milioane. Toți au drept de vot și scrutinele au arătat că pensionarii sunt și cei mai activi votanți. Și că, până în 26 mai, cei mai mulți votaseră cu PSD, spre disperarea celorlalte partide și nemulțumirea unora dintre tineri, ba chiar a mai multora din ei, că aceasta blochează înnoirea societății. Mai mult, sunt unii care spun cu subiect și predicat că, după ce că sunt întreținuți de populația activă, pensionarii mai și opresc mersul înainte spre progres (desigur, spre Europa și alte asemenea din „fashion-ul politic” la modă). Să nu ne facem că aceste păreri nu există și nu sunt vehiculate în societate! O bază obiectivă au.

Deși au muncit zeci de ani și au virat din propriile contribuții finanțarea pensiilor lor, simțământul concret că așa stau lucrurile a dispărut de mult. Deja din 1996 fondurile strânse decenii anterioare din contribuțiile pentru pensii s-au epuizat, mâncate de inflația fulminantă și în absența oricărei încercări de valorificare, astfel încât, din acel an, pensiile sunt plătite anual din ceea ce se strânge tot anual pentru pensii de la cei ce muncesc acum. Și, dacă nu ajunge, dintr-o participare directă netă a statului. De la această situație până la aprecierea că „noi, cei care muncim, îi ținem pe cei ieșiți la pensie” n-a mai fost decât un pas! Și iarăși să nu ne facem că nu vedem că nu numai nemulțumiri există din partea unor tineri, dar și un soi de ură a apărut față de bătrâni. Ce să mai vorbim de contribuțiile concrete pentru pensii, pe care toți cei implicați – angajatori și angajați deopotrivă – le incriminează și încearcă să le evazioneze. Și dacă pensiile pentru cei ce au muncit în ultimii 30 de ani, îndeosebi în sistemul privat, ar fi calculate după ce s-a contribuit efectiv pentru pensii, și nu după valoarea salariului, s-ar ieși la pensie, din cauza evaziunii pur și simplu apocaliptice, cu sume de doar câteva sute de lei, puține de tot.

O fațetă – poate cea mai ridicolă – a faptului că pensiile produc iritare într-o anumită parte a societății, îndeosebi în mediul economic privat, este că statul român a ajuns stigmatizat ca „stat asistențial” (pensiile fiind incluse în statistici ca principala componentă a așa-numitei „asistențe sociale”). Statul român este acuzat de practicarea asistenței sociale de tip comunist, în care resurse importante sunt irosite în asistența socială. Într-un cuvânt, statul român ar fi „statul asistențial comunist”.

Într-un asemenea climat, PSD s-a apucat să mărească pensiile: prin ridicarea valorii punctului de pensie, prin majorarea „pensiei minime” (greșit numită astfel pentru că este vorba de un ajutor social, dar intrată în jargonul public sub această denumire), prin înlăturarea unor inechități, prin rotunjirea în sus la recalcularea pensiilor în funcție de instituirea unor criterii unitare etc. Votul pensionarilor pentru PSD era aproape o axiomă. Mai ales că venea după ce regimul Băsescu înghețase pensiile, ulterior încercării chiar de a le tăia, și numai intervenția Curții Constituționale blocase demersul. Grosul votanților PSD erau pensionarii. Or fi fost și acum ca pondere în votul din 26 mai. Dar, în 26 mai, într-un fel sau altul, s-a rupt filmul. Și de ar fi cei 2 milioane și ceva de votanți PSD doar pensionari, ceea ce este puțin probabil, unde sunt celelalte 3 milioane de pensionari?! Au stat acasă și n-au votat?! Au votat cu cei care anterior le înghețaseră pensiile?! Au votat cu Iohannis, care nu o dată a admonestat PSD că mărește pensiile pentru că nu ar exista bani de așa ceva și strică astfel echilibrul bugetar?! Sau au votat cu USR-iștii, care sunt, desigur, pe valul digitalizării și europenizării, dar cărora nu cred că le este gândul să mărească vreodată pensiile. Cifrele arată că, în 26 mai, urmașii tăietorilor de pensii împreună cu Băsescu însuși, care și-a făcut partid, au luat o dată și jumătate mai mult decât PSD! Iar Iohannis, în contul căruia pot fi puse da-urile de la referendumul pe justiție, a obținut de două ori mai mult decât PSD! La 26 mai pensionarii au rupt-o cu PSD. Cine va pierde?! PSD a pierdut deja prima rundă. Urmează pensionarii?! Greu de răspuns, dar, oricum, aceștia trebuie să se aștepte la orice. Alt partid care să crească pensiile nu prea se zărește. Dar, așa nu merge: să-ți mărească  pensiile PSD și tu să votezi cu Iohannis și Băsescu!

Pe Europa, dragă poate unora dintre pensionari, nu se poate conta ca salvator în problema pensiilor. Europa cere mărirea vârstei de pensionare și ieșirea la pensie a femeilor la aceeași vârstă cu bărbații, măsuri la care până acum PSD a făcut opoziție. Cu voturi pentru PSD reprezentând nici 40% din numărul pensionarilor va fi cum vrea Europa. Și cu pensii mai mici!

Spre disperarea celor, în frunte cu Iohannis și Băsescu, ce anatemizează statul român ca stat asistențial, chiar statisticile europene nu numai că nu probează cumva aserțiunile lor, dar le contrazic cu totul. Nu se împiedică însă Europa și menestrelii ei din România de statistici. Neconvenindu-le, le ignoră cu totul! De altfel, o colonie, precum este România nu poate fi stat asistențial, căci n-are resurse pentru așa ceva. Statul român, spun statisticile europene, este nu numai ca și ultimul din Europa la asistență socială, dar, terifiant pur și simplu, cheltuie chiar de două ori mai puțin decât în medie Europa pentru asistență socială. În loc să fie criticat că alocă prea puțin pentru asistență socială (pensii, ajutoare sociale pentru cei cu dizabilități și pentru șomaj), statul român este criticat că ar cheltui prea mult! Cum altfel s-ar putea însă arăta ura față de bătrânii, aceia săraci în majoritate, care prin vârstă au muncit o bună parte a vieții lor în comunism și care sunt menținuți acum în viață prin contribuția celor activi ce muncesc în capitalismul mult visat?! Se pare însă că pensionarii înșiși au înțeles cum stă treaba și și-au tăiat singuri, prin vot liber consimțit, craca de sub picioare!

Autor: Ilie Șerbănescu

Sursa: România liberă