Mihai Bojin,
consilier județean Timiș, despre parada homosexualilor
din oraș: „Cu tot respectul, dar spălatul așternuturilor din dormitor în
spațiul
public nu e motiv de mândrie. Dragă Timișoara, în această săptămână nu
ai nici un motiv de „pride”!!!Creștinii penticostali din regiune critică desfășurarea la Timișoara
a Săptămânii PRIDE de promovare a minorităților
sexuale.
Începând cu Ziua Eroilor, 6 iunie, la Timișoara va avea prima săptămână dedicată
homosexualității sau „săptămâna Pride”
așa cum a fost denumită de
organizatori.
De pe 6 iunie 2019, orașul
de pe Bega va intra pe harta orașelor
care sărbătoresc public homosexualitatea. Consilierul județean Mihai Bojin s-a arătat îngrijorat de
această situație, întrebându-se de ce
este nevoie de exhibiția publică a unor
„teme care țin de privat”.
Acesta consideră că este regretabil faptul că la celebrarea
acestor evenimente contribuie instituții
ale statului. Mihai Bojin se întreabă în ce fel de societate vor ajunge să
trăiască copiii noștri.
„E trist că am ajuns vremuri în care, nu realizările care
fac posibile progresul uman, ci opțiunile
sexuale au devenit motiv de mândrie (asta înseamnă, de fapt, PRIDE). Cu privire
la ceea ce se întâmplă azi în Timișoara,
am câteva întrebări. De ce, oare, să ieși
în public cu teme care țin de privat?
Sau este orientarea sexuală singura „realizare”, elementul definitoriu al celor
care fac din asta motiv de paradă? Din afară, așa
se vede situația.
Deja e stereotipic răspunsul: „să celebrăm diversitatea”.
Diversitatea merită celebrată atunci când aceasta duce la progres (social,
cultural etc.)! În alte situații,
diversitatea trebuie acceptată, tolerată. Mă întreb, în cazul orientărilor
homosexuale, în ce constă progresul, de s-ar cuveni „celebrate”? Un alt slogan
super-uzat: „homosexualitatea e normalitate”. Și,
totuși, de când am ajuns să celebrăm
„normalitatea”?
Creștin fiind,
privesc și analizez lumea printr-o
lentilă iudeo-creștină. Conform acestui
„worldview”, homosexualitatea este un indicator al decadenței morale, nicidecum a progresului social. O
idee care a dominat cercetarea istorică din sec. 18 și 19 conchidea că marile culturi și
civilizații umane s-au prăbușit la un moment dat din cauza imoralității. Astăzi ideea a cam dispărut din
cercetarea contemporană. Oare de ce?
Ducând mai departe această observație, mă întreb, din nou, unde este motivul de celebrare? Și de când ar trebui să ne lăudăm cu
propriile decăderi? Punând problema în felul acesta, mi se pare regretabil că
evenimentele din această săptămână se desfășoară
cu implicarea unor instituții ale
statului. De când are politicul și
academia interes să promoveze și să
celebreze decăderea? Sau sunt ele însele parte din același trend al decăderii? Răspunsul cred că îl știm deja.
În ce privește
toleranța la care m-am referit mai sus,
cred cu tărie că trebuie să fim toleranți
față de orice fel de minoritate. Dar
oare nu cumva chiar ideea de toleranță
a devenit astăzi intolerantă? Nu întâmplător, criticii sociali de azi vorbesc
despre dictatura minorității sau despre
„intoleranța toleranței”. Chiar ar trebui să tăcem, de teama de a
nu fi etichetați „intoleranți”, atunci când în Parcul poporului se
organizează un așa-zis picnic care are
drept scop promovarea homosexualității
în rândurile copiilor? Eu unul nu pot să tac. Căci în cazul acesta nu mai
vorbim de existența minorității sexuale ci de inexistența minimului bun simț! Și, apropo, sunt
curios să văd cu câtă toleranță vor fi
citite aceste rânduri de cei care strigă în mod constant „toleranță, toleranță!”.
Să nu fiu înțeles
greșit: am scris aceste rânduri nu
dintr-o inimă încărcată de ură, ci dintr-o inimă plină de iubire. Iubire față de Dumnezeu, în primul rând, și iubire față
de poporul meu creștin și față
de Timișoara. În calitate de consilier
județean, consider că orașul meu și
județul meu merită mai mult. Merită să
celebreze valori, realizări, progrese. Cu tot respectul, dar spălatul așternuturilor din dormitor în spațiul public nu e motiv de mândrie. Și mai scriu aceste rânduri din iubire față de familia mea: soția mea, fetele mele și
nepoțica mea. De dragul lor nu pot să
tac; căci îmi doresc ca urmașii mei să
trăiască într-o societate care își
sărbătorește progresul, nu decadența.
Dragă Timișoara, în
această săptămână nu ai niciun motiv de „pride”!”, a scris el.
Am selectat din articol cateva cuvinte si expresii care au mare legatura cu articolul din linkul de mai jos. (Ziua Eroilor,„să celebrăm diversitatea” Diversitatea merită celebrată atunci când aceasta duce la progres (social, cultural etc.), să celebreze valori, realizări, progrese,iubire față de poporul meu, din iubire față de familia mea: soția mea, fetele mele.) Linkul: http://afacereatacom.blogspot.com/2019/01/proiectul-parghia.html Gelu, vrei sa fii "erou", sa fii recunoscut? Iti place "diversitatea"? Te iubesti pe tine si familia ta? Daca ai spus macar un "Da", FERICITARI! Atunci urmareste de 3 ori filmuletul de 18 min. din link , fii "profesor de franciza", fii cel mai bine platit "invatator". O zi minunata!
RăspundețiȘtergere