vineri, 2 august 2019

A apărut un nou număr al revistei „Porţile Nordului” pe piaţă

Am intrat în posesia unui nou şi valoros număr al revistei internaţionale de cultură şi civilizaţie PORŢILE NORDULUI, editată de Asociaţia culturală cu acelaşi nume, Anul VI, nr. 9-10, mai-iulie 2019. Fondatorii revistei sunt Emanuel Pope, Virginia Paraschiv şi Mihai Ganea.
Editorialul acestui număr este semnat de dr. Mihai Ganea, în fapt un fragment din „Testamentul filozofic” al Domniei sale, care spune, printre altele: „Turnătorii vocaţionali şi informatorii profesionalizaţi, îşi ţes monstruozităţile de rapoarte, amestecând realul cu fantasmagoria, cu un sadism aproape jovial. În spatele scrierilor şi zvonurilor imaginate şi distribuite comunităţii avide de senzaţii tari, distingem rânjetul, rânjetul ca formă de schilodire şi degradare a sufletului românesc. Rânjetul ca formă supremă de umilire şi de excomunicare, rânjetul deghizat, mai nou, în zâmbetul finuţ, monden. Prin moarte, omul poate scăpa de umbra sa, dar de stigmatizarea din dosarul de urmărire informativă, nu se poate elibera”.
În cele 223 de pagini semnează: Dorina Brânduşa Landen, Gelu Dragoş, Emanuel Pope, Emanuel Stoica, Erica Bloj, Florin Paraschiv, Gabi Schuster, Gavril Moisa, Ioan Nelu Godja, Ioan Potolea, Ion Mânzatu, Iulian Patca, Maria Frandos, Maria Nagy, Mihaly Ganea Pap, Maria Sava, Mariana Vicy Vârtosu, Pompiliu Comşa, Ştefan Doru Dăncuş, Nicolae Vălăreanu Sârbu, Virginia Paraschiv şi Mihai Ganea.
Este din nou un număr care nu face rabat la calitatea şi originalitatea materialelor publicate, fie că vorbim de poezie, eseu, jurnal, proză, interviu, însemnări, critică literară. Felicitări!


                                                                                            GDL

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu