O pisică silitoare cu o mamă iubitoare

De curând pisica Filica a sosit la noi în curte cu un pui  drăguț care seamănă cu ea, cu blana gri, tărcată. Se deosebește de mămica ei printr-un plastron alb, elegant, pe piept, ceea ce îmi arată că moștenește gene de la tăticul ei, un motan pe care l-am văzut prin preajmă. Filica este familiară cu tot ce înseamnă curtea noastră și grădinile celor doi vecini. Se cațără cu agilitate pe garduri, sosește la masă când îi e foame, ba face și mofturi, nu mănâncă orice. Se vede că are ea pe aproape un stăpân care îi cumpără boabe speciale, că doar ea n-o fi oricine! Și iată-o pe Mărunțica, fiica ei, apărând pe sub terasa casei, speriată nevoie mare! Filica o cheamă să mănânce alături de ea și ceea ce remarcăm, renunță la hrană în favoarea odraslei sale. După ce Mărunțica roade cu dințișorii ei hrana din vas, fuge iar speriată și se ascunde de noi. Câteva zile au tot venit împreună  atunci când ne așezam la masă pe terasă. Încearcă să mai sugă lăptic dar e refuzată, ajunge, parcă vrea să i se sugereze...De   mieunat nici vorbă! Glăsuiește numai mămica, se vede treaba că  fiica este cam timidă. N-au trecut însă  prea multe zile și Mărunțica a sosit singurică, cu tot mai mult curaj. Nu se sfiește și miaună cu glas din ce în ce mai poruncitor, să vină ospățul! Ce rapid a învățat să se poarte singurică deși este încă mică!...Cât de normale par regulile de comportare în lumea pisicească!...Sunt convinsă că Filica o supraveghează atât cât se poate și e mândră că urmașa ei e o ființă silitoare, iubirea ei fiind cu atât mai mare.

                                                       Gențiana Groza